Top 10 lucruri de făcut prima dată în India

Top 10 lucruri de făcut prima dată în India

Privind în urmă la călătoria pe care tocmai am încheiat-o, mi-am dat seama că am acumulat niscaiva noi experienţe de ţinut minte până hăt peste ani. Poate că şi de asta mă simt ca şi cum aş fi petrecut nu o săptămână, ci pe puţin o lună în India. Să purced dară la a va alcătui un top al celor mai haioase, fascinante sau impresionante momente pe care ar trebui să le savuraţi dacă veţi avea vreodată ocazia să plecaţi într-acolo. Never say never, s-ar putea să păţiţi ca mine şi să vă treziţi în India fără să fi apucat să vă dezmeticiţi prea bine şi să înţelegeţi cum de vi s-a întâmplat una ca asta tocmai vouă.

Ei bine nu, nu o să pun la socoteală primul vaccin împotriva febrei tifoide, primele pastile antimalarie ori primele tablete de dezinfectat apa, deşi nu ar fi rău să le luaţi în calcul dacă ştiţi că veţi hoinări de capul vostru prin cine ştie ce zone care prezintă astfel de riscuri. În schimb s-ar putea să vă placă următoarele:

10. Admiraţi frumoşii flame trees pe care s-ar putea să îi întâlniţi destul de des. Eu acolo i-am văzut pentru prima dată.

9. Plătiţi câteva rupii pentru aşa-numitele Mahendi (Mehndi) decorations. Sunt foarte necăjită că “tatuajul” meu de pe mâna stângă a ţinut mai puţin de o săptămână, deşi mi se spusese că va dura minim 10 zile. Probabil că mă spăl pe mâini mult prea des faţă de localnice.

8. Amuzaţi-vă când, înainte de a decola către India, stewardesele vă vor anunţa că potrivit reglementărilor indiene se văd nevoite să folosească spray-ul antiinsecte în avion. Evident că, în ciuda mirosului înţepător, nu le-am luat-o în nume de rău.

7. Zburaţi cu Kingfisher Airlines (Kingfisher Red). Dacă înainte vă era frică de low cost-uri, probabil vă veţi lecui. Ce să vă mai spun despre cât de bine arată avioanele şi pe dinafară şi pe dinăuntru… Evident peste tot predomină roşul, inclusiv în ceea ce priveşte îmbrăcămintea stewardeselor. E chiar fain. Iar daca veţi prinde o aterizare excelentă şi, odată coborâţi din avion, veţi ridica spontan mâna schiţând semnul “thumbs up” către comandantul aeronavei, un distins domn trecut demult de tinereţe, s-ar putea să aveţi surpriza să vă răspundă mai mult decât călduros ducând mana la “chipiu”. WOW! Noi am nimerit să zburăm cu ei taman la a 5-a aniversare, aşa că am primit şi la dus şi la întors vouchere cu reduceri considerabile la viitoarele bilete achiziţionate.

6. Ascultaţi-i pe localnici cum vorbesc între ei. Dacă vi se va părea ciudată amestecătura de limbi de-ale lor (urdu, telugu şi cum le-o mai chema pe toate) şi engleză şi veţi avea curiozitatea să întrebaţi ce şi cum, veţi afla că sunt atâtea limbi şi dialecte vorbite pe teritoriul Indiei, încât înşişi localnicii – dacă sunt din regiuni diferite – nu se înţeleg între ei decât dacă se folosesc şi de limba engleză.

5. Testaţi-vă limitele încercând să nu leşinaţi de căldură la 45 de grade în condiţii de umiditate crescută. E o provocare, credeţi-mă pe cuvânt. Eu nu am rezistat afară mai mult de 5 minute la ora 10.30 a.m., iar singura dată când m-a prins căldura din toiul zilei ceva mai mult timp afară, am simţit că mi se usucă gâtlejul instantaneu, că nu mai pot respira şi că mă părăsesc puterile. E drept că am neglijat să îmi acopăr bruma de inteligenţă cu o pălărie oricât de străvezie, numai pavăză împotriva soarelui să fi fost!

4. Plimbaţi-vă cu aşa-numitele “auto” (auto rickshaw) sau “tuk tuk” galbene. Şi dacă vă veţi uita în jur în timpul călătoriei, veţi vedea că sunt mult mai încăpătoare decât v-aţi fi gândit vreodată.

3. Lăsaţi-vă răsfăţaţi cu un masaj ayurvedic de la mama lui. Sau orice alt tip de masaj, care vă va prii la fel de mult.

2. Nu vă lăsaţi speriaţi de o noapte cu fulgere. Dacă veţi depăşi momentul de spaimă iniţial, acela în care probabil veţi sări buimaci din somn şi vă veţi simţi fie sub asediu, fie la cheremul unui copil-din-cer gigantic care a scăpat la aparatul foto al părinţilor, dotat cu cel mai puternic flash din univers, veţi descoperi un spectacol fascinant. N-am văzut niciodată fulgere de o asemenea intensitate şi frecvenţă. Şi nici un cer întunecat care să se albească pur şi simplu ca ziua de la astfel de fulgere. Din nou, wow!

1. Aruncaţi-vă (dar nu fără centură de siguranţă) in mijlocul traficului. Sunt convinsă că pentru cineva neobişnuit e sinucidere curată, căci traficul indian este pur si simplu…crazy, în ciuda îndemnurilor tip “Don’t rule the road / Follow the rules of the road” de la tot pasul. Dacă însă veţi da peste un şofer bun si ambiţios, s-ar putea să aveţi parte de o aventură pe cinste. Mai ales daca v-aţi propus imposibilul, cum ar fi să ajungeţi la Taj Mahal după un zbor de 2 ore cu avionul şi un drum de 4-5 ore cu maşina (evident prin traficul de care vă ziceam mai sus), să îl vedeţi şi apoi să vă urcaţi din nou în maşină pentru alte 4-5 ore încercând să prindeţi avionul din aceeaşi seară, pentru a ajunge înapoi intr-o stare vecină cu epuizarea după încă 2 ore de zbor. Şi toate astea într-o zi lucrătoare, numai la orele de vârf, fără să puneţi mai nimic în gură toată ziua. Dar nu mă plâng, am dat uitării orice efort îndată ce am ajuns în faţa poate celui mai frumos monument al lumii şi totodată a celei mai trainice declaraţii de iubire a tuturor timpurilor: Taj Mahal. Pe care eu l-aş rezuma într-un singur cuvânt: Perfecţiune.

Impresii scrise de: Ioana

Articole similare:

Aventuri la Varanasi

India ţara contrastelor

India – la drum

Ioana este filolog şi jurist, pasionată dintotdeauna de cărţi, călătorii şi limbi străine. Călătoreşte serios de acum vreo 5-6 ani, timp în care a văzut deja peste 130 de oraşe în 25 de ţări din Europa, America şi Asia. Îi place să ia pulsul locurilor vizitate participând la spectacole şi festivaluri specifice şi căutând oraşele mici care păstrează cel mai bine spiritul locului. Iubeşte pescuitul, teatrul, skiul şi înotul. Consideră că investiţiile ei cele mai de preţ sunt amintirile, iar călătoriilor le datorează unele dintre cele mai frumoase amintiri.