Poveste dobrogeană cu zmee şi cetăţi pierdute

Acum câteva zile vă promiteam că voi continua povestea dobrogeană, completând cu noi file din aventura redescoperirii României.

Şi pentru că ora la care scriu e deja târzie iar copiii cuminţi trebuie să fie în pat, vă voi spune o poveste scurtă depre zmee şi oamenii lor zburători (ştiu că trebuia să fie invers dar aşa sunt poveştile) şi despre cetăţile pierdute ale Dobrogei.

Despre Rezervaţia Măcinului am mai auzit poveşti frumoase şi ştiu că astăzi, în plimbarea prin Dobrogea, nu am reuşit să vedem decât prea puţin. Dar sus pe culmile Măcinului, atât de sus cât ne-au permis maşinile să ajungem (apropo, felicitări şoferilor!) am văzut cu ochii mei un spectacol minunat în care au jucat copii mari şi zmee. În maşina lui, Doru şi Augustin ascunseseră o mare surpiză: fiecare dintre noi a primit un zmeu personalizat, creat manual de Augustin. Ne-am văzut astfel numele zburând sus pe cer, mai mult sau mai puţin, în funcţie de abilităţile impresionante sau stângăciile amuzante ale fiecăruia. În orice caz am râs şi ne-am bucurat precum cei mai mici copii, redescoperind astfel nu doar România ci şi partea inocentă, spontană şi frumoasă din noi.

Dacă râsul întinereşte şi vindecă, astăzi cred că am întinerit cu 10 ani şi am scăpat şi de problemele pe care nu ştiam că le am.

Povestea cetăţilor este mai puţin veselă. Cetatea Capidava e cât de cât scoasă de sub pământ dar  Dinogeţia e complet părăsită şi mult acoperită de pământ şi vegetaţie iar la Noviodunum se pare că se lucrează cu seriozitate dar tot mai e de lucru. Nicăieri nu găseşti pe nimeni pregătit să îţi explice ce se vede şi ce nu se vede, aşa cum am avut parte la Libida şi vom avea parte din nou mâine. Am aflat că am fost aşteptaţi la Noviodunum şi îmi pare rău că nu am ajuns la timp, sunt sigură că vizita ar fi fost mult mai interesantă dacă am fi înţeles ce se întâmplă pe acolo. La Dinogeţia era un domn care  încearcă să ţină lucrurile în ordine dar care, copleşit fiind la rândul lui de probleme şi indiferenţă, a ajuns să recomande calul din curte drept cel mai de preţ exponat!

Capidava
Capidava
Capidava
Capidava
Dinogetia
Dinogetia
Dinogetia
Dinogetia
calul de la Dinogetia
Noviodunum
Noviodunum
Noviodunum

Trecând ca simplu turist prin toate aceste locuri rămâi cu senzaţia frustrantă că ai fost în căutarea unor cetăţi pierdute. Locuri pline de istorie acoperite de ciulini.

În rest Dobrogea în sine este o poveste, iar partea aceasta, în care o panglică scrobită de şosea aleargă printre culmi ce parcă cer mângâiate şi munţi mici, arizi, cu margini tăioase, mi-a amintit de ceva imagini din Spania. Bineînţeles în miniatură…

Acum o să vă spunem noapte bună copiiiiiiii şi promitem să revenim cu mai multe detalii despre toate locurile vizitate. Dar toate la timpul lor.

În afară de mine şi de Alex, la povestea aceasta au mai jucat roluri importante:

Bobby Voicu (blog | twitter | facebook)

Iulia Iyli (blog | twitter | facebook)
Oana Stanica (blog | twitter)
Andrei Crivat (blog | twitter | facebook)

Ana Bulgar ( blog | twitter | facebook )
Mugur Patrascu (twitter | facebook )
Gabriela Tataru (twitter | facebook )
Familia Mihaltianu ( blog | twitter | facebook )
Gabriela Pieleanu ( blog | twitter | facebook )
Corina Georgescu ( blog | twitter | facebook )
Anca Bundaru ( blog | twitter | facebook )
Doru Panaitescu ( blog | twitter | facebook )
Augustin Radu ( twitter | facebook )
Andra Zaharia ( blog | twitter | facebook )

Articole similare: Poveste dobrogeană – prefaţă

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.