Prin Nepal şi Tibet cu Anca Petrescu

În urma unui dialog purtat cu cititorii noştri pe mail, am aflat ca există interes şi curiozitate pentru Tibet. Mi-am adus aminte de Anca Petrescu, o cunoştinţă care abia ce se întorsese dintr-o călătorie spirituală, chiar de acolo. Aşa că m-am bucurat când a acceptat să răspundă la întrebările mele. Dacă mai aveţi şi voi întrebări vă rog să i le adresaţi, poate că eu personal am omis ceva important…

Hai mai întâi să facem cunoştinţă, spune-ne câte ceva despre tine şi cum ai hotărât să pleci în această călătorie.

Sunt Anca Petrescu ( PetrA ), 37 ani, manager resurse umane, life, business şi spiritual coach, pictor amator.

De copil mi-au plăcut limbile străine şi mă interesa modul în care gândesc oamenii, de ce o fac în felul respectiv şi mai ales cum se manifestă lucrul acesta zi de zi.

Aşa am ajuns să studiez limbile străine, şi pentru că eram atrasă de diferenţe, m-am specializat în japoneză. Am absolvit o bursă în Japonia de un an cu o lucrare pe credinţe religioase şi paralelă cu gândirea europeană… abia mai târziu am realizat că este vorba de o mică parte a ceea ce numim antropologie.

Întoarsă în ţara mi-am construit o carieră în resurse umane, căutând permanent să descifrez motoraşele care conduc gândirea umană. Aşa am ajuns să studiez de vreo 2 ani Programarea Neuro-Lingvistică (NLP), ajungând acum la nivelul de Master Practitioner. Cam tot atunci a început o căutare spirituală, împletită cu exprimări de natura artistică (un prim vernisaj personal în martie 2010), şi cu metode de terapii scurte (Constelaţii sistemice familiale, Terapie prin artă, etc.)

Din toată această căutare complexă pe mai multe planuri lipsea ceva. Atenţia îndreptată spre interiorul fiinţei prin diversele tehnici folosite spre auto-vindecare şi spre vindecarea celor cu care lucrez m-a trimis la un moment dat spre exterior, spre alte lumi. Nu mai ieşisem din ţara de mult din diverse motive, de fiecare dată când îmi propuneam ceva la nivel mental, altceva se întâmplă şi nu ieşea proiectul. Numai că la un moment dat, în timpul unei meditaţii, am vizualizat podişul tibetan şi am simţit profund chemarea spre acea lume.

Nu ştiam prea multe despre Tibet, aşa că am cumpărat o cărţulie mică despre chinuitul pământ Tibetan care, odată ce-am început s-o citesc m-a ars. N-am terminat-o, dar am lăsat-o în bibliotecă cu un gând armonios trimis Universului cum că mi-ar plăcea să ajung acolo.

Câteva luni mai târziu primesc un e-mail printr-un newsletter la care eram abonata de ceva timp şi pe care de fapt nici nu-l prea citeam. Dar subiectul mesajului m-a lovit drept în suflet: Călătorie iniţiatică în Nepal şi Tibet. Tibet? O, da! Şi Nepal?? Nu prea ştiam ce e cu Nepalul şi nu-mi spunea mare lucru. Iniţiatică??? Hmmm, exact asta ar fi răspunsul la căutările mele prin diverse scrieri buddhiste şi alte cele…

Un cadou de la Univers trimis “recomandată” pentru mine. Am avut norocul să îl văd. Şi am avut norocul să am resursele necesare de timp şi bani, şi să nu fie bariere semnificative. Pentru jumătate de an, cel puţin, viaţa mea s-a centrat în jurul acestei călătorii, pregătirile au fost poate cu un impact la fel de mare ca şi călătoria în sine.

Înţeleg aşadar că ai mers cu un grup organizat. Câte persoane aţi fost? Cât a durat călătoria?

Am mers cu un grup organizat. Nu sunt adepta călătoriilor în grupuri mari dar de data aceasta a fost alegerea cea mai bună.

Coordonatorul / organizatorul grupului practică de ceva timp ideea călătoriilor iniţiatice în diverse locuri din lume. Are deja o serie de amatori constanţi ai acestor călătorii. În această călătorie am fost 40 de persoane. Focusul este către zonele de natura spirituală, temple, mănăstiri, maeştri, zone cu vibraţie energetică deosebită. De aceea traseul anunţat iniţial s-a mai schimbat pe parcurs, iar organizarea efectivă a călătoriei în Nepal şi Tibet s-a făcut cu o agenţie de turism şi ghizi din Nepal. Din România noi nu am cumpărat decât biletele de avion dus întors Bucureşti Kathmandu.

În Tibet (China, de fapt) nu se poate intra decât după o şedere cu viză în Nepal de cel puţin 10 zile, de aceea a trebuit să lege cele două componente. Călătoria a durat în total 27 de zile.

Ai putea să ne spui în ce a constat pregătirea la care te-ai referit când te-ai prezentat?

În ceea ce mă priveşte, pregătirile au fost de două feluri: cele logistice (care nu au durat prea mult) şi cele pe partea spirituală. Ştiam că urmează să fie tot felul de provocări fizice, psihice şi emoţionale, şi în ultimele luni am practicat meditaţia zilnic, pentru antrenarea şi liniştirea minţii, am citit materiale semnificative pentru dezvoltarea mea legată de călătorie (inclusiv despre buddhism, hinduism, istoria locurilor, etc.). Am făcut mai mult sport, în special exerciţii cardio, pentru antrenarea inimii (la peste 3500 m altitudine sunt probleme de respiraţie şi de adaptare). O altă parte a pregătirilor a fost legată de desprinderea emoţională de confortul zilnic.

Ce traseu aţi urmat?

În ce priveşte itinerariul… În Nepal s-a vizitat Kathmandu-ul şi împrejurimile sale cu o serie de mănăstiri de diverse apartenente spirituale, Bhaktapur, Patan, Lumbini (locul naşterii lui Buddha), jungla din Parcul Naţional Chitwan. În Tibet am trecut prin mai puţine localităţi (Tsedang, Lhasa, Gyangtse, Xigatse, Xegar, Zhangmu), vizitând manăstirile aflate pe parcurs, trecând pe lângă lanţul muntos himalayan şi atingând un punct maxim de 5248 m altitudine.

Ce anume te-a impresionat cel mai mult în cele mai importante puncte prin care aţi trecut ? Din punct de vedere spiritual aşteptările tale au fost împlinite ? Te-a dezamăgit ceva, au fost lucruri care nu ţi-au plăcut ?

În Tibet cam tot ce vezi este impresionant. Toate mânăstirile vechi de secole, cândva pline de artă buddhistă de mare valoare, au fost jefuite, arse, zdrobite, dărâmate în timpul revoluţiei culturale chineze care a urmat după ocuparea Tibetului în 1959. Abia prin anii 80 au început să restaureze o parte din ele…

Însă pentru mine impactul cel mai mare l-a avut palatul Potala. Simbol al Buddhismului tibetan, reşedinţă a liderilor spirituali tibetani Dalai Lama, Potala păstrează energia şi simbolistica unui popor paşnic, sărac, dar orientat spre spiritual mai mult ca alte popoare. Fără că religia să se transforme într-un instrument de coordonare a maselor largi. În prezent, exterminaţi şi la propriu şi la figurat, tibetanilor nu le-a rămas decât credinţa. Vin în pelerinaj la palatul Potala sau la templul Jokhang şi fac 1000 de prosternări ca parte a ritualului de iniţiere. În faţa palatului Potala se află o piaţă a libertăţii, construită în stil comunist, cu betoane şi fântâni arteziene, cu monumente abstracte şi cu difuzoare prin care se aude muzica motivaţională specifică. Stând în acea piaţă şi admirând palatul este imposibil să nu simţi contrastul teribil şi durerea ce vine dinspre el. Încă puţîn şi se pierdea. Nu mai era mult şi tot spiritul acela se ducea de tot. Noroc că a devenit patrimoniu UNESCO la timp.

Obişnuiti cu întâlnirile din Nepal cu diverşi maeştri şi călugări de rang înalt, aşteptam cumva să se întâmple acelaşi lucru şi în Tibet. Nu s-a putut întâmpla. Maeştrii buddhişţi tibetani sunt ori fugiţi în India, ori stau foarte bine ascunşi prin cine ştie ce temple din vârful munţilor. Toţi călugării ce sunt acum prin mânastirile mai mari vizitate şi de noi nu vorbesc cu străinii, iar cei cu rang înalt sunt securişti. Nu prea au ce să ne spună, chiar dacă ar avea voie. Toate acestea au activat cumva experienţa personală de acum mai bine de 20 de ani din timpul comunismului nostru şi nu a fost neapărat plăcut.

Ai mai repeta experienţa? Ai recomanda o astfel de călătorie şi cui?

Aş pleca mâine înapoi în zonă. Sunt multe alte locuri de văzut şi de experimentat. Aş face o săptămână rezidenţială la mânăstirea Kopan în Nepal (www.kopanmonastery.com), aş lua Lhasa la picior şi aş respira jumătatea tibetană altfel decât am făcut-o. Şi probabil aş avea mai multă acceptare şi mai puţină furie faţă de chinezii comunişţi care au populat forţat capitala.

Recomand o astfel de călătorie celor care vor să cureţe accelerat karma, care vor să crească mai repede, să se iniţieze experimental şi nu teoretic. Cei care sunt gata să renunţe la confort şi la mese copioase pentru mizerie, adrenalină, pace interioară şi spirit. Nu o recomand celor care au un nivel scăzut de acceptare, incapacitate să suporte foamea (la propriu) şi altitudinea de peste 3500 metri şi care nu pot să vadă dincolo de aparenţele de orice fel.

Tashi delek! (Bună! şi La revedere!, în tibetană)

Mulţumim foarte mult Anca!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.