Două evenimente şi multe poveşti

Două evenimente şi multe poveşti

Dragii babei, ştiu că v-au lipsit Poveştile din LumeaMare, aşa-i? Ne-am luat o mică vacanţă dar asta nu înseamnă că am uitat de ele. Aşa că revenim acum în forţă şi vă prevenim că vom avea, foarte curând, nu un eveniment ci două! Nu vă grăbiţi încă la înscrieri, momentan dorim doar să vă spunem ce plănuim şi să vă invităm la povestit, dacă sunteţi amatori.

Aşadar iata ce intenţionăm:

1. Sâmbătă, 25 septembrie

Poveşti din LumeaMare, ediţie specială.

De ce? Pentru că împlinim exact un an şi vrem să ne simţim bine, alături de cei care ne-au fost alături. Aşa că vă invităm să vă pregătiţi poveşti cu păţanii sau alte lucruri haioase de prin călătorii, tema fiind “întâmplări amuzante din călătoriile noastre“. Timpul pentru prezentare va fi mai scurt ca de obicei iar numărul povestitorilor poate să crească până la 5 – vă aşteptăm deja cu propuneri şi înscrieri, dacă aveţi o istorioară veselă (imposibil să nu!). Nu vom avea vot şi fiecare povestitor va primi un mic cadou surpriză din partea GreenTea. Aplauzele şi râsul celorlalţi vor fi nepreţuite!

Invitat special al acestei ediţii: domnul Bogdan Teodorescu, cel care dincolo de ceea ce puteţi şti deja, este un călător pasionat, care scrie extraordinar de frumos despre asta. V-am mai povestit despe cartea lui, 54+1 / 24!

Şi vor mai fi şi alte surprize, sperăm să plecaţi cu amintiri frumoase de la ziua noastră!

Acestea fiind spuse, trecem la al doilea anunţ

2. Sâmbătă, 2 octombrie

Poveşti din LumeaMare pe aripi de Muson


Aşa cum aţi ghicit deja din titlu, încă o ediţie specială, un prilej de a-i întâlni pe Adi Hădean, Răzvan Marc şi poveştile lor din expediţia Muson. Vom avea impresii, fotografii extraordinare (din care veţi putea câştiga câteva şi voi, la tombolă) şi o mică mostră culinară asiatică executată de … cine altcineva decât de Adi? 😀

Mai multe detalii despre ambele evenimente şi înscrierile la acestea vor fi posibile începând cu 21, respectiv 28 septembrie – vă anuţăm aici ce şi cum, nu vă alarmaţi! La ambele evenimente se va plăti o taxă de participare, sperăm să ne înţelegeţi şi să ne susţineţi în această decizie.

Abia aştept să ne revedem la Poveşti din LumeaMare!

Revenim cu detalii…

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.