Dragă Aerolines,

Dragă Aerolines,

Îţi dedic acest articol pentru că ai devenit o prezenţă activă pe blogul nostru, lucru pentru care îţi mulţumesc!

Te felicit pentru echipa celor care urmăresc blogurile de turism şi interacţionează cu acestea, ştiu că nu suntem singurii. Dacă îmi permiţi, şi sper să nu mi-o iei în nume de rău, te-aş ruga ca experienţele pe care le adaugi la articolele noastre să aducă ceva în plus şi să eviţi propoziţiile de genul: “ce fain, voi merge şi eu acolo, tocmai mi-am găsit un bilet ieftin prin aerolines“. Sincer, nu cred că ai ceva de câştigat decât un zâmbet ironic din partea cititorilor.

Cu scuzele de rigoare, orice astfel de comentariu de acest gen a fost şters şi va fi şters de acum înainte. Aşa cum vom elimina linkul din semnatură, atunci când vom considera de cuviinţă. În masura în care comentariile tale vor fi pertinente şi vor completa cu informaţie interesantă subiectul notru, îţi vom respecta toate datele completate.

Îţi mulţumesc pentru înţelegere şi îţi doresc mult succes!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.