Coasta de Azur – Poveste de miere (1)

Coasta de Azur – Poveste de miere (1)

O călătorie în luna de miere, pe două roţi.

Povestită de Vlad Ivan.

Prolog

Nu ştiu câţi oameni pot spune că şi-au găsit cu adevărat sufletul pereche dar Mari şi cu mine se pare că suntem printre „dăruiţi”. Dovadă stă şi faptul că aşezându-ne noi cuminţi să ne planificăm luna de miere ne-am lămurit imediat că nu „All inclusive” căutăm şi nici călătorii lungi cu avionul către insule cu denumiri exotice. Ne-ar fi dat ghes desigur ceva locuri cu apă albastră şi bărcuţe albe prin care soarele încă nu se dăduse bătut spre sfârşit de septembrie dar plaja trebuia dozată în cantităţi exacte iar drumul musai să producă ceva dureri de fund şi vânt din faţă. Nu n-a fost aşadar prea greu să alegem, aproape prin eliminare: Coasta de Azur. 5000 de km pe motocicleta noastră Honda Transalp care de aproape un an de când avea buletin de Bucureşti tremura să iasă la drum lung.

Iată aşadar, cea mai frumoasă plimbare a noastră de până acum. Aşezaţi-vă comod pentru că e o grămadă de povestit.

Partea I – Budapesta.

Iată-ne aşadar, proaspăt căsătoriţi, după două zile puţin cam scurte de odihnă şi pregătiri, pornind motoarele într-o dimineaţă, aproape de jumătatea lui septembrie, la ora 6:00. Destinaţia: Budapesta, prima noastră oprire. Rezervorul plin, motocicleta încărcată cum nu a mai fost vreodată, noi înfofoliţi bine şi înfăşuraţi zdravăn în fire (intercom, mp3 player, GPS).

Drumul prin România cum îl ştim: plictisitor pe autostradă, sâcâitor şi plin de şoferi grăbiţi în rest. Dar admirăm încă odată Valea Oltului, servim o cafea scurtă şi o primă rază de soare aproape de Sibiu şi mergem mai departe. Pe “tronsonul” Deva-Arad, tocmai când soarele începuse să încălzească binişor constatăm că ochişorii se închid în ciuda pauzelor dese şi a dozelor de RedBull şi mai dese. Luăm aşadar hotărârea să ne odihnim un pic şi după cca 30 de minute de somn la soare în poieniţă suntem ca noi. Mergem mai departe.

Trecem de Arad după o discuţie serioasă cu Ioana, GPS-a, care insistă să ne ducă pe centură deşi acolo e plin de TIR-uri şi nu se cade pentru o domnişoară cu voce suavă că a ei. Tot la Arad e prima dată când uit ce lată e motocicleta cu sidecase-urile montate şi redecorez uşor o benzinărie mutând mai la dreapta un raft cu bidoane de ulei. Nimeni nu este rănit. Evităm vama Nădlac şi ieşim pe la Turnu unde vameşii maghiari sunt foarte drăguţi şi nu ne pun să ne scoatem căştile (+ cagule + fire aferente). Păşim deci fericiţi în Ungaria unde iarba e mai verde şi tunsă frumos, ogoarele se ară cu tractorul iar drumurile sunt destul de proaste dar goale. Prin lumina roşiatică de apus îi dăm bice spre Szeged unde ştim că ne aşteaptă autostrada.

La Szeged, într-o pauză scurtă pentru dezmorţire şi mici ajustări de echipament suntem abordaţi de un scuterist care ne întreabă dacă totul e ok sau am păţit ceva şi avem nevoie de ajutor. Slavă Domnului nu e cazul dar gestul mă emoţionează atât de tare încât uit că sunt conectat la GPS, mă depărtez prea mult de motocicletă şi întrerup total vocea Ioanei, cel puţin până vom fi găsit un pistol de lipit. Noroc că vine seara şi ecranul e mult mai vizibil. Unde mai pui că Mari îl priveşte atent peste umărul meu şi îmi dă indicaţii din timp; vocea Marilenei în loc de vocea Ioanei, un târg mai mult decât avantajos. Şi aşa ne descurcăm în labirintul complex care este centura Budapestei + cele două autostrăzi cu care se intersectează şi ajungem cu bine la pensiunea lui tanti Buki, unde deja suntem de-ai casei.

Gazda noastră, o doamnă de cca 60 ani inspectează puţin motocileta apoi ne întreabă ce marca e. Îi spun că e Honda, dă din cap aprobator şi apoi ne spune că tatăl dumneaei este fost multiplu campion al Ungariei la motociclism, clasele 250 şi 350 cmc. Bun venit în marea familie a motocicliştilor unde la fiecare pas întâlneşti un prieten 🙂

În cameră, surpriză: înconjurată de un frig de îţi pocneau dinţii ne aşteaptă solemn o sticlă de vin roşu, cadou din partea gazdelor avizate de tema călătoriei. Apreciem gestul foarte draguţ şi după ce înmagazinăm căldură cât cuprinde de la duş apreciem şi mai tare plăpumile groase. După 850 de kilometri şi aproape 16 ore de drum suntem mai fericiţi decât ne imaginam şi mai obosiţi decât speram. Aşadar nimic de cenzurat în acest punct al poveştii.

A doua zi, bună dimineaţa Budapesta! Ne trezim cu ochişorii bucuraţi de iarba verde din curte, mic dejun + cafea şi ţuşti în oraş cu autobuzul fără un program clar sau o documentare prea puternică. Ştim doar că spre seară ţintim băile termale atât de vestite şi recomandate încheieturilor noastre puse la grea încercare.

Hălăduim liber prin oraş, pe uscat şi pe apă (unde o voce ne spune lucruri interesante despre Budapesta), mâncăm la restaurantul “Gong” al unui domn fost boxer foarte volubil şi prietenos şi în final atingem atracţia serii, adică băile termale Szechenyi.

Aici păşim spre surprinderea noastră în palatul desfătării totale: bazine multe şi mari înconjurate de clădiri superbe pline cu bazine multe şi mici, saune, bai de nămol, tot ce şi-ar dori bietele noastre oase. Servim aşadar relaxare în apă caldă; eu număr avioanele, întâi singur, apoi împreună cu Mari, întoarsă în culmea încântării de la masaj.

Ne retragem apoi spre casă pufoşi şi aburiţi, cu popourile pregătite pentru cei 700 km de mâine. Prima zi de vacanţă ne-a dat tot ce avea mai bun.

Continuarea:


Episodul 2

Episodul 3

Episodul 4

Episodul 5