Budapesta 2010 – iubirea matura (2)

Budapesta 2010 – iubirea matura (2)

O să încep prin a vă spune că după ce-am tot povestit atâta despre Budapesta şi Sziget prin articolele anterioare, sincer, mi s-a cam făcut dor de mers înapoi. Şi că indiferent de toate poveştile cu care vă împui eu capul aici, totdeauna mai rămâne de descoperit o poveste undeva şi de luat acasă.

Dar hai să vedem mai departe ce-am mai văzut eu în Budapesta, după ce am ratat cu graţie piaţa de vechituri, despre care v-am povestit în episodul anterior

În primul rând, sigur nu-i un oraş perfect. Vă mai amintiţi probabil dragostea mea proclamată pentru capitala asta. Ei bine, sigur are mai multe defecte decât am eu de menţionat aici, dar asta e, trebuie să acceptăm şi defecte, nu? Sau…?

Păi, poftim de vă minunaţi. Pe când mă întorceam din expediţia de la capătul pământului… pardon, de la negăsita-piaţă-de-vechituri, am trecut pe lângă o chestie mare şi sticloasă. Zic, „Hm!”, şi cam atât. Mai mă preumblu eu un pic… când, hop, altă măgăoaie, tot sticloasă, un pic mai neagră şi sigur mai urâtă ca prima. Ei bine, numai în momentul în care am ajuns în centru, lângă cea de-a treia hardughie, am realizat: minunile arhitectonice erau, pe rând: Mariott, Continental (sau Inter, nu mai ştiu), şi Sofitel!!! Adică, vedeţi boieri-dumneavoastră: asta pe un mal,

şi pe malul celălalt… asta!!!!

Brr!

Din aceeaşi categorie, Vaci ut. Sau strada Vaci, recomandată de toate ghidurile, mare stradă cu minunate magazine, care mai care mai îmbietoare… pentru turişti. Acum, nu zic că e neapărat rău, mergeţi, vedeţi, cumpăraţi şi vă minunaţi… dar jur că e numai şi numai pentru turişti. Ah, şi dacă nu ştiţi la sigur ce faceţi, nu mâncaţi la restaurantele de pe Vaci utca. Mâncare proastă (comparativ cu alte delicii culinare pe care le poate oferi Budapesta) şi scumpă. Pentru turişti! Eu am fost.

În schimb magazinele cu suveniruri sunt pe alocuri drăguţe.

Şi, fiindcă a venit vorba de suveniruri: în ultima zi din vacanţa mea la Budapesta de anul ăsta, am nimerit la un târg unde vin diverşi tineri designeri, târg de care aflasem din broşurica după care am plecat unde şi-a înţărcat… pardon!, după care am plecat la flea-maket. Numai că târgul ăsta, WAMP, era în mijlocul Budapestei, la loc sigur, fără putinţă de rătăceală. M-am dus… cu vreo 2500 de forinţi în buzunar, toţi banii pe care-i mai aveam, care trebuiau să cuprindă gyrosul de seară (iaca, o şaoarma ca a noastră, dar mai deştept o ţâră), şi cafeaua de dimineaţă.

Deci, Wamp – A design fair. Bani n-aveam, am făcut poze. La genţi, brăţări, păpuşi, pantofi pentru oameni curajoşi, coliere făcute din cordelină – frumoase ca un ştreang, huse-de-şa-de-bicicletă şi-alte păpuşi.

După toate minunile alea (cu jumătate aş fi plecat acasă dacă aş fi putut), merg mai departe într-o dulce hoinăreală prin oraş, cotesc la o stângă şi dau peste…

Peste??

Un târg!

De data asta cred că era unul duminical, adicătelea „The Sunday Bazaar”, dar care n-aş şti să vă spun dacă e chiar în fiecare duminică pe timpul verii sau nu. Aceeaşi explozie de creativitate, asezonată cu ceva muzică, nimicuri frumos colorate şi cel mai trist urs din lume. Celmai!

Am lăsat pentru sfârşit o poveste care mi-e tare dragă în Budapesta şi care sigur nu e unică, pentru că mi s-a mai povestit despre locuri din astea. Szimpla Kertmozi. Pentru prieteni – Szimpla. În 2006 am descoperit-o. Pe vremea aceea se intra printr-o cameră care arăta precum camera bunicii pe vremea comuniştilor. A cui bunică vreţi voi. Între timp camera respectivă s-a transformat în parcare sau centru de închiriere pentru biciclete. Un pic mi-a părut rău, trebuie să mărturisesc. În 2007 am căutat-o pe net, pentru că nu mai ştiam adresa şi m-am dus iar… Anul ăsta iar uitasem unde e şi-am avut cea mai tare conversaţie din viaţa mea, cu un domn ungur, care nu vorbea o boabă de limbă străină, fie ea română sau engleză, dar care a reuşit totuşi să-mi explice, de la pasajul Gozsdu, cel cu târgul, din care tocmai ieşisem, cum ajung pe strada Kazinczy. În ungureşte. Şi surprinzător, ne-am înteles şi eu am ajuns la Szimpla.

Acuma, uitaţi-vă cu atenţie, să înţelegeţi de ce-mi place mie Szimpla. Da, la intrare e un pisoar cu flori. Da, aşa e, nu prea vezi două scaune la fel. Şi da, şi nebunia aia cu calculatoarele agăţate tot de-acolo e. Da, au biciclete şi triciclete atârnate pe pereţi.

Sigur impresii despre Budapesta aş mai avea de povestit. Sigur sunt locuri de care am uitat acum sau cărora nu le-am făcut suficientă cinste, pentru că le-am menţionat prea puţin sau deloc.

Dar ştiţi ceva? Cred că o să mai duc o dată!

Articole similare:

Prima dragoste

Budapesta, iubirea matură (1)

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.