În Bazilica Sf Petru am mulţumit Domnului…

În Bazilica Sf Petru am mulţumit Domnului…

Nu pot trece mai departe, la a doua zi de jurnal, fără să vă arăt şi să vă spun mai multe despre Bazilica Sf. Petru, aşa cum am promis deja în jurnalul primei zile. Am spus-o şi eu, o spune toată lumea, aşa că suntem de acord asupra unui aspect: oricât de detaşaţi am fi de latura spirituală sau religioasă a vieţii, oricât de lipsiţi de interes faţă de locurile ce atrag milioane de turişti în Roma, dacă suntem înzestraţi cu o cât de mică sensibilitate faţă de artă şi mai ales sculptură, nu cred că putem să trecem prin acest oraş fără să ne oprim la Saint Pietro in Vaticano. Iar dacă nu avem stropul acesta din pasiunea pentru artă, sincer nu ştiu ce căutăm la Roma! Dar mai bine să las atitudinea arogantă la o parte şi să intru, cu umilinţă, în cea mai mare biserică romano-catolică din lume, locul în care oricât de mare ai fi tot mic te simţi: Bazilica Sf. Petru.

În faţă e coadă şi control ca la aeroport. Destul de relaxat de altfel, nu aştepţi foarte mult, nu te caută excesiv. Cred că depinde şi de evenimente sau perioade. Fluxul de oameni este bine dirijat, către interior, către catacombe / necropolă sau către scările spre cupolă. Se plăteşte doar pentru intrarea la morminte sau pentru a urca la înălţimea cupolei, locul din care ai parte de o privelişte frumoasă asupra Romei sau asupra grădinilor Vaticanului.

Uimirea din interiorul bazilicii e gratis. Admiraţia în faţa extraordinarelor statui care decorează întreg spaţiul e nepreţuită. Te întâlneşti cu Michelangelo, Bernini, Borommini, Canova plus multe alte nume şi talente despre care am auzit mai rar sau mai puţin. Marmura în falduri sau prinsă în forme geometrice, papii împietriţi în rugăciune şi însoţiţi de figuri alegorice, bronzul răsucit din coloanele spectaculosului baldachin semnat de Bernini, Pieta sau cupola lui Michelangelo, tronul medieval din lemn de fildeş încrustat cu sidef, aurul, bogăţia de detalii, toate la un loc te copleşesc, te fac să uiţi de ce ai venit şi te trezeşti simţind nevoia să ieşi chiar dacă nu ai văzut totul. O descriere foarte bună, cu mai multe detalii, găsiţi aici, un articol din care îmi permit să preiau şi un citat relevant: “And every bit of space is used to display the finest Renaissance monuments and decoration money could buy, employing the talents of such greats as Michelangelo and Bernini.”

Înainte să intri nu îţi poţi imagina adevăratele dimensiuni şi nici poziţia bisericii faţă de piaţă nu te ajută prea mult. Deşi cupola Bazilicii Sf. Petru domină toate panoramele Romei, aceasta este aproape invizibilă atunci când o priveşti de aproape, din faţă. Nici când eşti înăuntru nu realizezi pe deplin proporţiile. Am citit, de exemplu, că baldachinul lui Bernini are înălţimea unui bloc cu nouă etaje (28 m!) şi că bronzul provine de pe cupola Pantheonului. Cifrele mai spun că există 778 de coloane, 44 de altare, 135 de mozaicuri şi 395 de statui, că are o suprafaţă de 23.000 de mp şi o capacitate de 60.000 de persoane. E clar că nu le-am văzut pe toate şi că, chiar dacă am intrat de două ori, tot nu am observat decât o mică parte din toate acestea.

Spuneam altădată că am avut noroc şi că nu era foarte aglomerat. Cred şi eu, un astfel de spaţiu e greu de umplut!

În catacombe se află mormântul Sfântului Petru, primul papă al bisericii catolice, unul dintre întemeiatorii comunităţii iudeo-creştine din Ierusalim şi din la Roma. Circul lui Nero din secolul 1 îdC nu mai există, pe locul acestuia construindu-se mai întâi bazilica lui Constantin, în secolul 3, apoi varianta actuală a bazilicii, finalizată în secolul 16.

Sus în cupolă l-am delegat doar pe fotograful familiei, Alex, eu nereuşind să urc dintr-o combinaţie ciudată de lipsă de cash, interes scăzut pentru panorame şi o uşoară frică de spaţii înguste. Alex spune că am fost inspirată. Nici el nu a fost prea încântat, având ghinion de o lumină cam lăptoasă.

Prin piaţa din faţa bazilicii am trecut frecvent, în drumul nostru spre locul în care am fost cazaţi. Am văzut-o plină de oameni la concert sau goală, noaptea, populată poate doar de câţiva fotografi pasionaţi. Am prins chiar şi ultimele zile ale ieslei de Crăciun, atât din interiorul bazilicii cât şi din piaţă.

În timpul zilei Piaţa Sf Petru / Piazza St. Pietro e un furnicar de oameni, veniţi din toate colţurile lumii: unii să se roage, alţii să se minuneze, alţii… să se pozeze. În toată nebunia asta obeliscul, al doilea ca mărime din Roma (după cel din Lateran) şi singurul purtând inscripţii în latină, stă neclintit, în timp ce fântânile îşi joacă  rolul cu strălucire, zi de zi, bucurând şi relaxând privirile celor care ies din bazilică cu un sentiment de “prea plin”!

Dacă vă hotărâţi să vizitaţi catedrala încercaţi măcar să nu o faceţi în grabă, presaţi de timing sau ora de închidere a următoarelor obiective. Arta cere şi ea puţină reculegere, poate chiar o mică rugăciune în care să spuneţi măcar „mulţumesc Doamne că am ajuns să văd şi asta!”

Bine de ştiut:

Intrarea în Bazilica Sf. Petru este gratuită şi este deschisă (deşi puteţi avea şi surprize) între 7:00 – 18:30 (1 oct – 31 mar) sau 7:00 – 19:00 (1 apr – 30 sep)

Cupola, între 8:00 – 17:00 (1 oct – 31 mar) sau 8:00 – 18:00 (1 apr – 30 sep)

Atenţie, cei 5 sau 7 euro, pentru 551 de trepte respectiv ascensor + 320 de trepte, nu se pot plăti cu card!

Necropola – pe situl oficial http://www.vatican.va/various/basiliche/san_pietro/it/necropoli/informazioni.htm scrie că vizita se face cu rezervare, în grup de cel puţin 12 persoane, cu varsta minimă de 15 ani. Cred că se poate rezolva şi la faţa locului, dar nu am verificat personal.

L-V : 9:00 – 18:00

S-D : 9:00 – 17:00

Ultima intrare la 3:30 / 4:15

Pentru mai multe detalii tehnice şi nu numai, vă descurcaţi şi voi să le căutaţi pe aici

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.