Cartierul Coppede – în afara traseelor turistice din Roma

Cartierul Coppede – în afara traseelor turistice din Roma

Despre acest mic cartier din Roma nu afli prea multe de pe net şi nici de prin ghiduri, nefind inclus în niciun traseu turistic. Am promis în jurnalul celei de-a treia zile în Roma că îi vom dedica un articol şi o galerie de poze. Şi asta pentru că nouă ni s-a părut ceva special, un loc deosebit de frumos liniştit, o oază rezidenţială cu o arhitectură aparte, plină de originalitate.

Conform wikipedia – singura sursă din care am putut să aflu mai multe detalii (of!) în acest cartier s-au construit 18 palate şi 27 vile iar autorul lor este Gino Coppede.

Născut la Florenţa în 1866, acest arhitect a creat un stil ce îi poartă numele şi, din ce am observat, a proiectat mai multe vile castel şi s-a folosit într-un manieră inedită de simboluri şi elemente din arhitectura medievală sau antică. În Cartierul Coppede observăm utilizarea travertinului, o poartă de intrare sub formă de arc de triumf, statui sau chipuri ce amintesc de cele din antichitate. La acestea se adaugă fier forjat sau picturi murale, cele mai frumoase fiind pe Villini delle Fate, aflată chiar în Piazza Mincio. Un mic castel de poveste ce spune la rândul lui  poveşti. Există picturi închinate Florenţei, Veneţiei sau Romei, dar şi decoraţiuni geometrice ce m-au dus cu gândul la arta maură. Copiii veniţi cu şcoala (sau grădiniţa) pentru a studia vila la exterior (nu se intră, e proprietate privată, nu am reuşit să aflu a cui sau dacă nu cumva e vreo ambasadă) ştiau deja foarte bine despre ce este vorba şi nu aveau probleme să îi identifice pe Dante şi Petrarca, făcându-ne să roşim!

Un singur regret am avut : că nu am prins vreme însorită, sunt convinsă că imaginile ar fi reflectat mai bine frumuseţea cartierului Coppede. Înainte de a vă invita să le admiraţi, chiar şi aşa, vă mai spun că am descoperit că există şi în Bucureşti o casă a cărei arhitectură are influenţe Coppede, se numeşte Casa Poru şi este pe Strada Emanoil Porumbaru. Mai multe detalii găsiţi pe Bucurestii noi si vechi.

Cum ajungeţi în cartierul Coppede din Roma:

Se poate ajunge foarte uşor de la Galeria Borghese, pe jos, urmând Via Pinciana şi apoi Via Salaria. Există şi autobuze, cel mai bine este să întrebaţi cum ajungeţi la Piazza Mincio sau în cartierul Salario, noi am avut surpriza să constatăm că nici romanii nu ştiau de acest cartier.

Pentru mai multe poveşti din Roma urmăreşte jurnalul nostru sau secţiunea Italia.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.