Zece zile la Roma (6-1)

Ziua 6

Partea 1 – Fontana di Trevi, Campo dei Fiori, Palazzo Farnese

În cea de a şasea dimineaţă la Roma telefonul meu se gândeşte că a venit vremea să se răzbune pentru faptul că nu i-am schimbat ora. Şi sună la o oră la care nici lumina nu binevoieşte să se trezească. Mai întâi nu înţeleg ce se întâmplă. De undeva dintre vis şi realitate îmi amintesc faptul că Alex ţine să vadă Fontana di Trevi la prima oră, când nu e nimeni pe acolo. Bine, bine, dar pe întuneric? Realizez că nu e decât o strategie meschină a ceasului şi îl fixez triumfătoare să îşi repete numărul peste încă o oră. Ah ce bune sunt orele astea prelungite de somn! Îmi aduc aminte de copilărie, când puneam intenţionat ceasul mai devreme ca să am plăcerea de a mai profita conştient de somn, fără să întârzii la şcoală.

La ora 7 suntem la bar, la ceai şi croissant. Eu cu ochii cârpiţi, Alex uşor nemulţumit, i se pare că e deja cam târziu. Italianul care ne serveşte? La el zici că e deja după-amiază, aşa de vesel şi iute în mişcări e. Pantalonii negri au căpătat un anumit luciu iar şliţul pare să nu mai aibă fermoar de o vreme. Ne turuie în limba lui, având senzaţia că noi înţelegem tot. E drept că Alex mai rupe ceva italiană şi îi mai dă şi câte un răspuns din când în când. Eu înţeleg doar că e vorba despre drumul spre România, despre Mutu, Chivu şi Berlusconi. Mai departe nu mă pot concentra şi nici nu mă simt motivată.

Fontana di Trevi, înainte de 8

Ne apropiem de ea şi ciudat, nu se aude nimic. Nici nu are de ce, pentru că este ora de curăţenie. Apa este oprită, saci zornăitori cu bănuţi se aşază cuminţi pe margine, apoi într-o maşină. Unde se duc nu se ştie. E frig ca naiba, eu am îngheţat pe băncile de fier privind fântâna prin ale cărei vine nu curge încă viaţă. Şi stăm. Şi stăm… Şi Alex face poze. Eu mai filmez dar cu prea puţin entuziasm. Dar rabd, sperând ca măcar o dată să aibă şi el timp de poze pe îndelete. Urmăresc cu atenţie mişcările celor de la curăţenie, aşteptând să aud apa pornind. Momentul în care aceasta începe să susure şi să se rostogolească cu un vuiet din ce în ce mai puternic la vale e senzaţional. Ca la un semnal apare şi un grup de turişti, din fericire singurul, apoi dispare repejor. Apucăm să ne facem şi o clasică poză în faţa ei, o imagine rară, doar noi doi şi fântâna.

inghetand pe langa Fontana di Trevi
incepe sa apara putin soare

Bine tati, am fost destul la femei, acum putem merge acasa? întreabă în cele din urmă motănelul..

Privim oraşul cum se trezeşte, în drum spre Piaţa Navona – despre care nu mai povestesc, am făcut-o deja în detaliu în articolul Din nou în Piaţa Navona. Îmi trăiesc momentul acolo, la soare, după care plecăm mai departe.

Campo dei Fiori

Azi ne-am propus să vizităm Palazo Farnese, dar până la el facem o oprire gurmandă în piaţă. Un amestec de culori, de condimente cu legume proaspete, de uleiuri, arome, brânzeturi sau paste (pariez că speciale pentru turişti, după cum arătau). De la o tarabă ne luăm o porcheta, pentru prima dată. Felia de carne aromată cu un condiment al cărui nume nu îl găsesc în dulapul meu de cunoştinţe, îmbrăţişată de pâinea cu coajă crocantă, mă surprinde plăcut şi se asociază pe veci în mintea mea cu aspectul colorat al pieţii şi soarele din această dimineaţă.

Campo dei Fiori
compozitie cu porumbel si placuta 🙂
Campo dei Fiori

in caz ca nu vi s-a facut suficient de foame

meniul zilei, tot in fata unui restaurant

Palazzo Farnese

Palazzo Farnese – aproape de intrarea la expozitie

La Ambasada Franţei sau Palazzo Farnese se stă la o coadă mică. Rezervările au prioritate, noi nu am făcut rezervare. Dar avem noroc şi nu aşteptăm mult, prilej să schimbăm două vorbe cu un florentin care ne complimentează spunându-ne că noi românii suntem mai romani ca el. Ne simţim bine nu pentru ceea ce spune ci pentru că se vede că nu are nici cea mai mică urmă de dispreţ pentru naţia noastră. Până la urmă suntem la intrarea într-un muzeu şi nu unul de masă, aşa că un anumit filtru funcţionează. În plus noi plecăm cu anumite prejudecăţi şi probleme de acasă, probleme care sunt de cele mai multe ori doar în capul nostru. Eu personal nu m-am simţit niciodată judecată sau privită altfel pentru faptul că sunt român, oriunde m-aş fi aflat în lume. Asta nu mă împiedică însă să am o anumită reţinere când spun România, e ceva incontrolabil…

În Palazzo Farnese nu avem voie să facem fotografii la interior iar expoziţia nu este foarte mare. Avem ocazia să vedem cum arăta palatul şi ce se întampla la petrecerile din piaţă organizate pentru popor (cu focuri de artificii şi risipă de bani) dar avem acces şi la o colecţie de piese de artă minunate. Îmi rămân în minte Hercule, o deosebit de frumoasă Venus Kallipygos, busturi ale filosofilor sau o copie la dimensiuni mici a Judecăţii de apoi din Capela Sixtină (numai bună pentru depisat detalii pe care nu le-am putut vedea de aproape la Vatican).

(Notă: Expoziţia pe care am văzut-o noi este valabilă până pe 27 aprilie 2011 şi din câte ştiu Ambasada Franţei nu este deschisă tot timpul publicului)

Piazza Farnese

pe Via Giulia

La ieşire continuăm un traseu propus de ghid pentru zona Campo dei Fiori, întâlnind clădiri şi „palazze” interesante la tot pasul: Palazzo Ricci, Palazzo Spada, Palazzo del Monte di Pieta, Palazzo Pio Righeti, Palazzo della Cancellaria. În ultimul ne atrage numele de Leonardo da Vinci aşa că intrăm.

Despre asta şi continuarea plimbării prin cartierul evreiesc, apoi pe Aventine dar şi bugetul zilei în partea a doua a articolului.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.