O duminică la Strasbourg

O duminică la Strasbourg

Ce‑i lipseşte unei duminici însorite, cu cer senin şi dor de ducă? Nimic mai mult decât o excursie cu trenul în pitoreasca Franţă. Am călătorit „studenţeşte”, nu, nu cu naşul, ci cu un bilet de weekend cu preţ redus, pe ruta Frankfurt‑Offenburg, cu două schimburi la Heidelberg şi Karlsruhe. Trenurile regionale merg, în general, pe distanţe scurte, prin urmare schimburile sunt aproape inevitabile. De la Offenburg la Strasbourg nu este decât o aruncătură de băţ pe care am parcurs‑o tot cu trenul.

Et voilà, am ajuns în sfârşit la destinaţie, după o călătorie de aproximativ 4 ore în care mi s‑au perindat prin faţa ochilor peisaje, gări, oameni şi biciclete. De remarcat că în Germania şi Franţa, la fel ca în numeroase alte ţări, bicicleta este foarte des utilizată, nu numai ca mijloc de transport, ci şi de agrement, şi nu este deloc ceva neobişnuit pentru locuitorii acestor locuri să îşi urce bicicletele în tren şi să pornească spre diverse destinaţii unde se pot bucura de o plimbare relaxantă în mijlocul naturii. Da, ştiu ce o să spuneţi: în ţările civilizate există o infrastructură bine pusă la punct. Adevărat, însă părerea mea este că situaţia se poate schimba şi la noi, dar aşa sunt eu, o optimistă incurabilă.

Aşadar, cobor în Gare de Strasbourg şi purced în explorarea frumuseţilor oraşului. Strasbourg este capitala şi, totodată, cel mai important oraş al Alsaciei, regiune din nord‑estul Franţei. Aflat în apropierea frontierei cu Germania, pe malul stâng al Rinului, oraşul a fost pentru multă vreme mărul discordiei între cele două popoare care şi l‑au disputat cu îndârjire secole întregi. După cel de‑al doilea război mondial, Strasbourg a revenit Franţei. Cu toate acestea, influenţele franceze se întrepătrund cu cele germane, de la arhitectură până la gastronomie, aducându‑şi în egală măsură contribuţia la farmecul specific al oraşului. Centrul istoric, delimitat de râul Ill şi de canalul Faux-Rempart, poartă numele de Grande Île (Marea insulă) şi, din anul 1988, face parte din patrimoniul UNESCO.

Catedrala din Strasbourg

Notre‑Dame de Strasbourg

Centrul vechi se află la mică distanţă de gară şi pe orice străduţă alegi să mergi te poţi orienta după turnul catedralei Notre‑Dame de Strasbourg, unul dintre principalele obiective turistice ale oraşului, având o istorie deosebit de interesantă. Se spune că aceasta a fost înălţată pe amplasamentul unui fost templu roman, fiind construită în perioada 1176‑1439. Cu turnul său de 142 metri (cel mai înalt din Franţa), catedrala Notre Dame de Strasbourg este, fără îndoială, punctul de atracţie al oraşului şi o capodoperă a stilului gotic. Faţada catedralei este bogat decorată cu sute de sculpturi realizate cu măiestrie şi cu o atenţie deosebită acordată detaliilor.

Şi pentru că ştiu că îți plac poveştile, ca şi mie de altfel, am să îți spun două legende care sporesc misterul acestei construcţii. Una dintre legende, cea a vântului care suflă în jurul catedralei spune că, în vremuri străvechi, diavolul zbura deasupra pământului, călare pe vânt. Şi tot zburând el aşa, şi‑a văzut portretul sculptat pe una dintre părţile catedralei: era cel care le ispiteşte pe fecioarele fără minte luând înfăţişarea unui tânăr seducător. Mândru şi împins de curiozitate, diavolul a intrat să vadă dacă mai găseşte şi alte reprezentări ale sale, dar a rămas captiv în interior. Vântul îl aşteaptă şi astăzi, şuierând cu nerăbdare în jurul catedralei. Diavolul se zbate furios între pereţii catedralei, agitând, în învolburarea sa, curenţii de aer din interior. O altă legendă spune că această catedrală se sprijină pe nişte piloni din lemn de stejar scufundaţi în apele unui lac subteran. O luntre singuratică traversează lacul şi, cu toate că nu se vede urmă de luntraş, se poate auzi totuşi sunetul vâslelor care lovesc apa. Aceeaşi legendă ne dezvăluie că accesul la acest lac fermecat se putea face prin pivniţa unei case aflate chiar vizavi de catedrală, numai că intrarea a fost zidită cu câteva secole în urmă. Ce zici, ți‑am stârnit măcar puţin curiozitatea de a vedea acest loc?

Ceasul astronomic

Ceasul astronomic

Intrând în catedrală, las în urmă tumultul oraşului şi frenezia turiştilor pentru a pătrunde într‑un spaţiu ce favorizează contemplaţia şi rugăciunea. Înaintând spre altar, sunt captivată de grandoarea construcţiei şi mă pierd în bogăţia de detalii: vitraliile din secolele al XII‑lea, al XIII‑lea şi al XIV‑lea, marea rozetă, grupurile statuare, orga, ceasul astronomic. Capodoperă a perioadei renascentiste, Ceasul astronomic este creaţia comună a unui grup de ceasornicari, sculptori, pictori şi tehnicieni elveţieni. A fost construit în anul 1547, dar mecanismul actual datează din anul 1842. Acesta calculează cu precizie eclipsele solare, răsăriturile şi apusurile pentru o perioadă de timp nedeterminată. Principala atracţie a ceasului constă în figurinele animate (reprezentând un copil, un adolescent, un adult şi un bătrân – simbol al vârstelor omului –, dar şi pe cei 12 apostoli), care pot fi admirate în fiecare zi la ora prânzului (12:30 mai precis). În apropierea se află şi Coloana îngerilor, o reprezentare a zilei Judecăţii de Apoi.

Kammerzell

 

Casa Kammerzell

În imediata vecinătate a catedralei se găseşte casa Kammerzell, cea mai veche clădire din oraş, care datează din secolul al XV‑lea şi care este încă folosită în scopuri comerciale. În anul 1929 aceasta a fost declarată monument istoric, fiind renumită pentru exteriorul său bogat decorat. La începuturile sale, casa s-a aflat în proprietatea mai multor generaţii de comercianţi. În prezent, casa Kammerzell adăposteşte un restaurant – despre care se spune că este un punct de reper pentru gastronomia locală – şi un hotel de 3 stele. Şi pentru că tot a venit vorba de gastronomie, îți sugerez să încerci tarte flambée (în franceză) sau Flammeküeche (în germană), un fel de pizza cu blat subţire şi crocant şi cu diverse toppinguri. Eu am încercat‑o pe cea clasică cu smântână, ceapă şi şuncă. Foarte gustoasă! De menţionat că în partea stângă a casei se află Oficiul de Turism din Strasbourg, asta în cazul în care te afli în zonă şi ai nevoie de o hartă sau de diverse informaţii.

Palatul Rohan

Palatul Rohan 

Tot în apropierea catedralei se află Palatul Rohan, construit în perioada 1732‑1742 şi renumit pentru interioarele sale bogat decorate, inspirate de cele ale celebrului Versailles. În prezent, Palatul Rohan găzduieşte Muzeul de arheologie, Muzeul de arte frumoase şi Muzeul de arte decorative. Reluându‑mi plimbarea pe străduţele oraşului, ajung în Place Broglie, unde descopăr Primăria şi Opera.

Cartierul Petite France

Paşii mă poartă în Petite France, cartierul cel mai pitoresc al Strasbourgului, străbătut de râul Ill. O mică precizare: germanii au fost cei care au dat numele de Mica Franţă acestui loc şi în niciun caz din motive de estetică arhitecturală, ci din cauza numărului mare de prostituate care îşi făceau veacul pe‑aici în perioada Evului Mediu. Amuzant este că germanii considerau prostituţia o „afacere franţuzească”, numind până şi sifilisul „boala franţuzească”, însă frecventau acest cartier. Dar să revenim la frumuseţea acestui loc. Pe vremuri, acesta era cartierul morarilor, tăbăcarilor şi pescarilor. În prezent, predomină restaurantele, terasele şi cafenelele. Casele vechi, datând din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, au fost restaurate şi sunt foarte bine îngrijite. Nu ştiu de ce, dar plimbarea prin acest cartier cu străduţe înguste, pietruite, printre căsuţele cu flori colorate la ferestre m‑a trimis cu gândul la muşchetarii lui Dumas şi din clipă în clipă mă aşteptam să-i văd apărând în acel decor fie duelându-se nebuneşte cu gărzile cardinalului, fie petrecând pe cinste într‑un han, în compania fetişcanelor care le toarnă vin în cupe sub privirile încruntate ale unui hangiu burtos şi mustăcios. Ştiu, imaginaţia mea o ia razna câteodată…

Din păcate ceasul îmi arată că trebuie să las în urmă mica, dar frumoasa Franţă şi să iau drumul înapoi spre gară. Mă opresc totuşi pe malul râului şi urmăresc o raţă care se scufundă nestingherită sub privirile amuzate ale turiştilor. Mă gândesc la celelalte frumuseţi ale oraşului despre care am citit, dar pe care n‑am apucat să le văd şi mă consolez cu gândul că poate le voi vedea data viitoare. Alors, au revoir pour l’instant, Strasbourg!


Articole similare:

Targul de Crăciun din Strasbourg

Lorena este absolventă de filologie şi lucrează ca traducător. Călătoreşte pentru că îi place să descopere locuri, să cunoască oameni şi să experimenteze lucruri noi. Pentru ea călătoria este o sursă nepreţuită de cunoaştere şi se bucură să îşi împărtăşească impresiile de drum cu alţi călători din lumea mare.