I amsterdam!

I amsterdam!

I amsterdam

Am fost, da. Contrar oricăror păreri pe care le-aţi putea avea, nu am văzut mai nimic. Nu ştiu să vă spun despre muzee, Dam Square, Amstel sau Red Light District… a, ba despre ăsta ştiu un sfat. Mergeţi pe cât posibil în weekend, atunci când sunt mulţi turişti (evident şi turiste) şi atmosfera e veselă, spre deosebire de în timpul săptămânii, când e posibil să daţi mai mult peste… “soliciting men”. Şi cică să nu fotografiaţi fetele. Dar asta cred că ştiaţi.

Ceva-ceva tot aş povesti însă.

Dar mai întâi o paranteză:

Acuma, ca să fiu sinceră, pentru mine toată excursia la Amsterdam a cam fost un şoc cultural. Atât de mare încât reţin că în prima zi nici măcar nu am ieşit din casă. Bine, a durat numai o după-amiază, vă rog nu râdeţi de mine. M-am uitat printr-o fereastră imensă, la oamenii care treceau pe stradă. Incredibil de multe biciclete pentru o persoană care vine dintr-un oraş ca Bucureştiul.

parcarea de biciclete de langa Centraal Station

Doamne cu fuste scurte, domnişoare cu fuste extrem de scurte, mame cu copii (în coşuleţe sau în remorci), domni cu serviete, fete pe tocuri, toţi pe biciclete. O stradă întreagă vâjâind de biciclete, la fel cum ar fi la noi plină de maşini. Biciclete legate de orice stâlp, gard, orice se ridică mai mult de un metru de la sol e loc de parcat bicicleta. Ah, şi să nu uităm imensa parcare de lângă Central Station. În Amsterdam am văzut prima oară şi biciclete din acelea pe care pedalezi… cu picioarele-nainte. Doamne-feri!

De ce atâta şocul? Păi eu înainte mai văzusem doar Budapesta, atât mai ieşisem din ţară şi şi-aia cu trenul. Eram prima oară în avion şi mai eram şi singură! Şi provin din patria bancului care zice că dacă vine sfârşitul lumii, România o mai duce liniştită măcar 50 de ani. În plus, cu vreo câteva ore înainte de a poposi în lumea asta eram la birou, în lumea mea obişnuită şi dintr-o dată m-am trezit brusc în vârtejul ăsta de biciclete.

Cred că am închis paranteza.

Tot ce am aflat eu despre Amsterdam e mulţumită prietenilor mei pe care i-am vizitat acolo, aşa că dacă se strecoară vreo nepotrivire înseamnă că m-a lăsat memoria. Să mă corectaţi vă rog.

CLĂDIRILE DIN AMSTERDAM

cladiri mai late la varf decat la baza

În centrul Amsterdamului au interzis construcţia clădirilor cu mai mult de 5 etaje. În plus, trebuie să respecte arhitectura oraşului. Le mai scapă şi lor câte una ca nuca, dar în general treaba asta le-a cam reuşit. În asemea măsură încât în apropiere de Central Station au făcut un hotel (Bellevue Hotel) care pe din afară arată ca patru clădiri din alea subţirele ale lor. Asta e numai faţada, pentru că înăuntru e totuşi un singur hotel. Apropo de clădirile subţirele, sunt atât de înguste încât constructorii au găsit o modalitate originală de a mări spaţiul atât de preţios: unele sunt mai late la vârf, decât la bază. Astfel mai câştigă câţiva metri. Şi dacă vă întrebaţi la ce e bun cârligul ăla din vârful lor, aşa cum m-am întrebat eu, e la mintea cocoşului: pe acolo se bagă mobila. Or fi având ei clădirile anorexice dau au coşcogeamitea ferestrele. Pe scările interioare poţi să nici nu încapi doi oameni unul lângă altul, dar pe fereastră… eh, acolo e boieria!

Cât despre constructori… cred ca în Amsterdam ingineria e mama lor. Am văzut când am fost acolo, în 2006, cum construiau un tronson de metrou1. Între timp l-or fi îngropat. Păi: se construieşte una bucată metrou, la suprafată, apoi se spală nisipul de dedesubt, cu eu ştiu ce sisteme, astfel încât drăcia să se îngroape în sol. Pentru cine nu ştie, cam ăsta e solul la ei: nisip. Nu prea ai cum să-l sapi, că vine grămadă din toate părţile. În plus, tot din poveştile prietenilor mei am aflat că tot ce e verde acolo, de la boschet la copac, a fost la origini plantat de mâna omului. Că s-or mai fi plimbat seminţele prin vânt dup-aia, asta e altceva.

INSTANTANEE DIN AMSTERDAM

Alte imagini, poate disparate, pe care le mai am despre oraşul ăsta: am trecut pe lângă una dintre ferestrele astea imense, seara. Fereastra la parter, la nivelul nostru, al trecătorilor şi-năuntru, o scenă ca din reviste: o casă mobilată cu mult gust, o poză de familie – mama punând masa, tatăl citind ceva, copilul jucându-se pe jos. Cum să vă descriu senzaţia? E ca şi cum ai vedea în detaliu o scenă de teatru, chiar în faţa nasului. Nu pentru că sunt ei exhibiţionişti, ci pentru că lumea care trece pe stradă îşi vede de treabă. Eu nu eram de-a casei aşa că m-am zgâit îndelung înăuntru.

perna de la bar

Alta: un bar la intersecţia a două străduţe. Acolo, mai la fiecare intersecţie de străduţe, mai la un colţ făcut de două canale, hop! un băruleţ sau o terasă (indiferent cât de mică), sau de ce nu, un coffee-shop. Sau asta e impresia cu care am rămas eu. Dar despre unul în mod special vreau să vă zic: trecem pe lângă o pernă mare, pusă peste o ieşitură din zid, fix în mijlocul trotuarului. Mă uit, întreb. Ce e asta? Păi ce să fie, bar! Cum adică? Adică, te sui pe pernă, iese pe geam domnişoara de la bar, te întreabă ce vrei, te serveşte, între timp tu stai pe pernă şi te uiţi la oamenii care trec pe trotuar. Nuuu se poate, zic eu. Ba! S-a putut, aşa am şi făcut, am stat pe pernă şi-am băut nu mai ştiu ce. Barmaniţa ne-a servit pe geam.

(Vă mai aduceţi aminte? Eu eram aia picată din Bucureşti fix pe-o pernă în Amsterdam, neieşită până atunci nici pân’ la “colţul blocului” în lumea asta mare…)

Încă: la primărie (City Hall) există un stâlp transparent plin cu apă până la o anumită înălţime care îţi arată care e nivelul apei mării în momentul respectiv. NAP. (Normaal Amsterdams Peil) 2. Da, recunosc că m-am uitat pe google, că sigur nu ţineam minte aşa denumire de atunci până acum, însă foarte sigur ţin minte ce senzaţie interesantă să realizezi că eşti într-un oraş în care dacă ar fi după voia naturii ai sta în apă până peste ochi. Iar Schiphol-ul (aeroportul) e şi mai jos faţă de Amstedam, raportat la nivelul apei.

Pupatul: semnul distinctiv al oraşului Amsterdam e XXX. Hooo, nu nebunilor, nu de la filmele pentru adulţi! Ci legat de un alt obicei, chiar foarte drăguţ: când se întâlnesc  olandezii se pupă întotdeauna de trei ori pe obraz. Normal că eu nu m-am obişnuit cu treaba asta şi mereu pierdeam un pupic prin aer. Aşa că să nu vă supăraţi dacă primiţi vreun mail de la vreun olandez semnat cu XXX.3

BOMBOANA DE PE TORT: WYNAND FOCKINK.4

În ciuda numelui este un bar extrem de serios. Din 1679. Intră turişi înăuntru şi întreabă: ei, ce-i aşa de deosebit de văzut aici? Ca să aveţi şi voi ocazia să faceţi asta, vă dau adresa: Pijlsteeg 31 1012 HH Amsterdam. Diferenţa va fi că voi o să ştiţi câte ceva despre barul ăsta. Fascinant e că ce-am scris acolo, anul, nu e o greşeală. Legenda zice că e bar în clădirea respectivă chiar de pe vremea aia, dacă s-o mai fi schimbat ceva pe-acolo între timp nu ştiu. Au şi o distilerie în spate, acolo îşi fabrică licorile aromate. După gust, mai amărui, mai dulci, câteva acrişoare, toate parfumate. Şi bine alcoolizate. Rafturile de pe perete sunt aceleaşi cel puţin de pe la începutul secolului trecut. La fel şi tejgheaua unde se servesc băuturile şi cuva de aramă în care se spală paharele sub formă de lalea (tulip glasses). Tehnica e următoarea: se pune amestecul de lichioruri până în buza paharului, chiar înainte să dea pe dinafară. Nu ai cum să îl iei de pe tejghea fără să verşi, aşa că trebuie să te apleci şi să sorbi din pahar până poate fi luat în mână. Nu ştiu dacă e pentru toată lumea, dar eu am mers şi în spate în distilerie şi am văzut recipientele  cu plante şi fructe puse la macerat şi la alcoolizat.

Iar pe perete stau mărturie poze de pe la 1900… şi ceva, cu domni şi doamne frumos îmbrăcaţi, aplecaţi peste aceeaşi tejghea, sorbind în acelaşi mod din aceleaşi pahare.

 Aşa că ce v-am spus eu vouă. N-am văzut din Amsterdam… obiective de interes turistic despre care să vă pot povesti mai bine decât despre “amănuntele” astea. Nu cred că le pot mulţumi îndeajuns prietenilor datorită cărora am ajuns acolo, şi care mi-au povestit şi arătat minunile astea. Şi trebuie să vă spun că tare îmi doresc să mă reîntorc la un moment dat în oraşul ăsta.

Până atunci, am o mică problemă: nu prea am făcut poze când am fost acolo. Aşa că am nevoie de ajutor. Cine îmi trimite şi mie poze din Amsterdam? Cu sau fără legătură cu ce v-am povestit, numai din Amsterdam să fie! Anybody?

Later edit: Am primit! Mulţumesc mult lui Cosmin şi lui Cezar. M-au ajutat cu fotografiile lor  să vă arăt o imagine un pic mai clară a Amsterdam-ului. Însă nu vă lăsaţi păcăliţi… mergeţi şi voi şi vedeţi ce e acolo.

1 “The initial segment where the drills will descend into the earth is being built using the “caisson” method. The sealed segment, or caisson, is constructed above the spot where it must go. Workers operate in a pressurized air pocket directly beneath it, using hoses and pumping mud upward through a pipe so that the caisson slowly sinks.”

2  “It is interesting to realize as you stand next to the concrete NAP pile, you are actually below sea level![…] Amsterdam was originally built on wooden piles. In medieval times these (round) piles rested on an upper layer of sand. Today concrete (square) piles are being driven into a more solid lower sand level. The NAP project in the Amsterdam City Hall was designed and constructed by Louis van Gasteren and Kees van der Veer. It was officially inaugurated on 18 May 1988.”

3. ”The XXX symbol are actually St. Andrew’s Crosses. St. Andrew was a fisherman who was apparently crucified on an X-shaped cross in the 1st Century AD. The Amsterdam coat of arms consists of three St. Andrew’s Crosses horizontally in white on a black stripe on a red background. The city’s symbol dates back to 1505 when the city was a fisherman’s town and all ships registered in Amsterdam flew this flag.”

4.“In around 1679, Wynand Fockink opened his spirits and liqueur distillery on the Pijlsteeg in the bustling city centre of Amsterdam. In those days distilleries usually included a tasting house and a shop; Wynand Fockink’s was no exception. Today, three centuries later, the Pijlsteeg distillery contains an extraordinary collection of antique bottles in premises still furnished in the style of the seventeenth century. Wynand Fockink has continued, throughout the years, to specialise in liqueurs and jenevers which you can still see being made in the distillery.”

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.