O tabără între două drumuri: Biz Social Media Camp

O tabără între două drumuri: Biz Social Media Camp

Mai în glumă mai în serios, când a trebuit sa spun de ce am venit la tabăra de Social Media, organizată de Biz, am dat vina pe Alex (păi da, dacă şefu a plătit…). Altceva mai inteligent nu m-a dus capul meu aflat în vacanţă. Cu un weekend înainte de Biz Social Media Camp am organizat prima ediţie de Poveşti din LumeaMare în deplasare, iar acum, peste 4 ore, trebuie să plec cu LumeaMică într-o altă tabără, de data asta fără bloggeri, agenţii şi clienţi, “decât” cu cai şi călărie. Din astea 4 ore sper să apuc să dorm măcar două, aşa că o să vă rog să mă iertaţi dacă nu voi putea să vă povestesc prea multe din ce am făcut şi ce am învăţat pe acolo.

Vreau doar să vă spun că mă bucur că am avut ocazia să văd şi să cunosc oameni fani care devin şi mai faini atunci când ridică ochii din telefoane şi uită că sunt bloggeri 🙂 Iar organizatorii merită toate aplauzele – pentru idee, pentru felul în care au reuşit să combine oameni din poziţii şi categorii de business diferite, care să discute în jurul unor subiecte de interes fără să iasă scântei serioase decât seara, la focul de tabără 😀

Cel mai mult am apreciat umorul participanţilor şi felul relaxat în care s-au ţinut prezentările. Mi-ar fi plăcut ca infomaţiile cuprinse de acestea să meargă undeva mai departe, aş fi apreciat mai multe exemple sau aplicaţii practice. Socializarea a fost şi ea extrem de importantă (şi pe măsură de plăcută, ca să spun drept!) dar îmi păstrez totuşi dorinţa de a învăţa mai multe şi deh, ca omul leneş şi plecat pe drumuri, aş prefera să mi se dea concentratul la pliculeţ, nu să caut eu pe net, acolo unde ştiu ca poţi găsi tot mai multe “reţete”. Asta nu e un reproş ci un fel de of personal. Ca să duc ideea până la capăt vă mărturisesc că m-am întristat atunci când mi-am dat seama că nu pot face lucrurile atât de bine pe cât ar trebui…

Ştiu, faptul că am crescut LumeaMare timp de aproape doi ani mă califică în această “meserie” aşa cum ştiu că se putea şi mai bine. Dar vara asta am să mă îndrăgostesc… a, pardon, oboseala bat-o vina! Trebuia să spun că vara asta am să călătoresc mai întâi şi apoi am să bloggeresc. Mulţumesc celor care îmi sunt alături şi mă pot ajuta pentru ca voi să ne rămâneţi alături şi să aveţi ce citi atât timp cât eu fug prin Lumea Mare.

Vă salut din mers aşadar şi… la drum! Sper să am net pe unde voi ajunge şi să vă mai ţin la curent.

O listă cu articole, impresii şi fotografii (probabil se va updata în timp) se găseşte la Cristi Manafu pe blog iar pe twitter va mai bântui o vreme un hashtag legat de acest eveniment: #bizsmscamp.

Mulţumesc Cristian Şuţu pentru fotografie.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.