Artist în LumeaMare: Pe urmele lui Monet (1)

Artist în LumeaMare: Pe urmele lui Monet (1)

Fondator al curentului impresionist, Claude Monet împreună cu un grup de pictori francezi a inaugurat în pictura o metodă de lucru în aer liber cu rădăcini în Secolul de Aur olandez şi nu numai – Frans Halls şi Rembrandt au ignorat rigorile artei academice, au lăsat uneori pensula să alerge şi să aştearnă tuse groase de culoare; Rubens,Goya, Daumier, Delacroix, au avut în operele lor suprafeţe difuze, sugerând vibraţiile şi transformările culorilor sub imperiul luminii. Precedaţi de Corot, Courbet, Constable şi englezul Turner, impresioniştii, în ultima treime a secolului al-XIX-lea, au respins şi ei canoanele artei academice “la putere”, ca tehnică şi ca subiecte, au ieşit din ateliere şi au pictat în mijlocul naturii. Un suflu nou a revigorat pictura, lumina a alergat pe frunze, ape, veşminte şi chipuri, viaţa modernă a luat locul lumii antice. Numele curentului s-a născut din tabloul “Impresie, răsărit de soare” pictat de Claude Monet în Le Havre, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa.

Coasta normandă –  Deauville, Trouville, Honfleur

Am pornit din Caen spre Le Havre cu gândul de regăsi acolo ceva din spiritul picturii lui Monet. Până la cunoscutul port pe coasta normandă, Deauville şi Trouville, staţiuni elegante îşi etalează formidabila varietate arhitecturală a vilelor, hotelurilor, cazinourilor şi caselor de vacanţă. Plajele mari, aurii, apa albastră, campingurile, aduna multă lume în sezon; aici au loc curse de cai şi festivaluri. De la Monet au rămas tablourile Hotel des roches noires a Trouville, Camille Monet şi verişoara ei pe plajă de la Trouville.

Honfleur

Noi am avut parte de o zi rece, înnorată, cu un vânt violent şi apă înspumată aşa că, după o lungă şi biciuita plimbare am plecat pe un drum ce urmărea malul mării, căutând mereu cu privirea întinderea sa ivita destul de rar dintre copacii deşi. Ne-am oprit la Honfleur. Fostă fortăreaţă şi punct de plecare pentru descoperitori maritimi, el este acum un mic port fermecător, plin de ambarcaţiuni uşoare, bărci pescăreşti şi vase de agrement şi nu în ultimul rând este oraşul pictorului Boudin, mentor şi prieten al lui Monet. În Vechiul Doc se oglindesc un şir de locuinţe vechi, diferit colorate şi nu neapărat în culori vii; gri închis, negru chiar, alternând cu portocaliu sau galben deschis, ele alcătuiesc un tablou pitoresc, o bună sursă de inspiraţie pentru impresioniştii care l-au pictat şi pentru Monet, bineînţeles. Acesta a pictat aici Digul de la Honfeleur, Estuarul Senei de la Honfleur. Muzicieni, poeţi, cineaşti, istorici, s-au alăturat pictorilor şi au contribuit la creşterea renumelui său. Baudelaire l-a adorat şi a scris aici. Oraş natal al lui Boudin, Henri Regnier, Alfonse Allais, Honfleur şi-a păstrat farmecul şi este în continuare frceventat de artişti şi de turişti. Clădirea Locotenenţei din secolul al XV lea, muzeul maritim, docul, străduţele pietonale cu terase (cu mâncăruri din fructe de mare), galerii de artă şi magazine de suveniruri, arătau ca un furnicar vesel.

Ca peste tot, parcarea (numai cu plată) era plină de reprezentanţi ai multor naţii: ruşi, englezi, moldoveni, ucraineni, majoritatea mai în vârstă. Noi am încercat şi chiar aproape că reuşisem să ne încadrăm în timp; o pereche însă, în faţa noastră, până când s-a foit la automatul respectiv, ne-a făcut să mai plătim o oră. Am plecat fără a o folosi şi pentru a scurta drumul  am trecut peste Podul Normandiei, operă de inginerie şi artă, o arcuire de oţel la 60 de metri deasupra mării, sprijinită pe doi stâlpi de 215 metri şi sutinut de 84 de hobane argintii. Am trecut cu mândrie peste el; chiar dacă nu-l făcusem noi, neam de neamul nostru nu mai văzuse aşa ceva!

Le Havre şi Etretat

Le Havre, cel mai mare port al Normandiei, ne-a arătat o faţă modernă; marea era ocupată de vapoare gigante nu de bărci cu pânze şi vaporaşe cu aburi că în tabloul Terasa la Sainte-Adresse; oraşul iubit de Monet era numai în tablourile din Muzeul Artelor Frumoase. Ce-i drept, nu am mai avut răbdare să vedem oraşul vechi şi ne-am continuat drumul spre Etretat, un alt loc îndrăgit de pictori. Şi de Monet.

Sensurile giratorii erau populate cu statui colorate care ilustrau ocupaţiile localnicilor, pescuitul şi agricultura. Căldura creştea spre miezul zilei.

Situat pe Coasta de Alabastru satul Etretat  era mai puţin asediat că Honfleur. El îşi datorează prosperitatea şi renumele descoperitorilor săi, scriitorii Alexandre Dumas şi Guy de Maupassant dar şi pictorilor Delacroix, Courbet, Boudin şi Monet. Într-un ghid se povestea despre un drum îmbârligat, multe scări, o potecă alunecoasă şi peisaje magnifice. Eram deja obosiţi şi moleşiţi de căldură când, întrebând, am aflat că suntem la câţiva paşi de Terasa Claude Monet. Într-adevăr, la capătul unei străzi cu frumoase clădiri era marea, mai exact un golfuleţ prins lateral, din două părţi, ca într-un cleşte desfăcut, de stânci albe calcaroase, înalte şi abrupte. În stânga marea a săpat o largă fereastră în partea dinspre apă a stâncii ce pare a întinde un picior înainte de a se scălda; a apărut astfel un fel de arc de triumf cu  “Acul” (o formaţiune ascuţită înaltă de 70 de metri) în spate. Dacă dădeam jos de pe noi cam zece ani, căldura şi oboseala, am fi mers în dreapta, pe drumul îmbârligat, lângă capelă din piatră şi după coborâri şi urcări, am fi văzut a doua arcadă, La Manne – Porte şi alte privelişti uluitoare sau, pe stânca din stânga.

Ne-am consolat doar cu faleza şi “cleştele” căci mai ales pentru el venisem. Am stat în faţa valurilor acolo de unde Monet a pictat bărcile cu pânze care plecau la pescuit de hering şi peisajul din partea stângă (arcul şi Acul) şi am înţeles pasiunea sa de toată viaţa pentru apă, nemaipomenitele şi schimbătoarele ei culori şi tot ceea ce se răsfrânge în ea. Bărci vechi, transformate în căsuţe acoperite cu stuf, pescăruşii prietenoşi care sugerau bătând cu ciocul cum că nu le-ar strica ceva de mâncare, briză, zbuciumul albastru al mării, vilele elegante de pe partea verde a stâncii, spre sat au alcătuit unul dintre momentele mele privilegiate, înscrise în memorie alături de priveliştea de la Rocamadour noaptea, plimbarea pe Atlantic pe lângă faleza din Lagos (Portugalia), întâlnirea cu David (Michelangelo, Florenţa) şi Pieta din Sfântul Petru (Roma) şi mai sunt destule… pentru altă dată.

Peisajele de la Etretat sunt doar o pagină din cartea tablourilor sale în care apa, sub formă de ocean, mare, râu, este personajul principal. Deci, era cazul să mergem şi la Monet acasă pentru a vedea tabloul viu, cu apă bineînţeles, pe care l-a creat el însuşi: heleşteul cu nuferi de lângă o excepţională grădină! Aşa că am plecat la Giverny, despre care poţi citi aici

Citeşte şi:

Pe urmele lui Monet (2) – Giverny, capitala mondială a impresionismului

Pe urmele lui Monet (3) – Musée d’Orsay

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.