Detalii amuzante despre metroul din Londra

Detalii amuzante despre metroul din Londra

  • Metroul londonez, The Tube, este primul şi cel mai lung din lume dar este şi cel mai costisitor şi mai puţin precis.

Sursa harta 

Şi despre asta chiar pot depune mărturie. Deşi extrem de util în Londra, având în vedere distanţele mari ce pot fi cu greu făcute doar cu pasul (sigur, asta dacă nu ai suficient timp, picioare bune şi pantofi şi mai buni) şi a aglomeraţiei fireşti într-o metropolă atât de mare, metroul londonez este destul de imprecis. La fiecare staţie, în sala de intrare există câte o tablă pe care sunt trecute cu creta trenurile cu întârzieri sau probleme şi n-am văzut tablă goală niciodată.

Acum vreo 3 ani am fost câteva zile la Londra cu treabă şi pt. că n-am avut timp de scobit, am ales un hotel care mi s-a părut destul de central şi în acelaşi timp destul de ieftin care s-a dovedit o mare greşeală. Cert e că, staţia de metrou din apropierea hotelului este de fapt un cap de linie pe un tronson cu o singură staţie ceea ce făcea că, din centru, trebuia să schimb obligatoriu cel puţin două trenuri.

Cum lucram până târziu, ajungeam şi mai târziu la hotel pentru că bănănăiam prin oraş cât de mult puteam. Într-una dintre seri, am ajuns la staţia Earls Court pe la ora 11 seara să aştept trenul către Kensington Olympia.

Şi-am aşteptat, împreună cu încă vreo şase alţi călători (care erau englezi de altfel) preţ de vreo 3 sferturi de oră.Camdupă 20 de minute, eu mi-am pierdut răbdarea şi am început să mă învârt după o informaţie ceva. În sfârşit a apărut pe peron un negru mare într-un fel de uniformă pe care l-am întrebat dacă avea idee ce-i cu trenul. Şi, surpriză! Nu mai era nici un tren în seara aia. Ultimul plecase de vreo oră. Mă apuc să-i informez pe ceilalţi ca să nu mai stea s-aştepte ca fraierii şi înainte să-mi iau inima în dinţi să mă pregătesc de un drum de vreo juma de oră noaptea, pe jos, într-o zonă cam pustie a Londrei, o doamnă f. elegantă pe care am abordat-o ultima m-a întrebat dacă nu vreau sa impart un taxi (inutil să vă spun că taxiurile în Londra sunt scumpe rău). Ceea ce am şi făcut.

Morala? Verificaţi bine unde mergeţi cu metroul în Londra şi la ce oră şi nu uitaţi să vă uitaţi după tăbliţele cu anunţuri.

  • Linia Picadilly între Leicester Square şi Covent Garden este cea mai folosită deşi distanţa între două locaţii se poate face lejer pe jos.
  • Se fac lucrări de modernizare aşa că e bine să verificaţi care sunt tronsoanele închise şi când. Există informaţii concrete despre perioadele de lucru pe site-ul guvernamental.
  • Anunţul “Mind the Gap” care se aude în multe staţii londoneze şi se regăseşte şi pe peroane se referă la spaţiul dintre peron şi tren de la multe dintre staţii mai ales că există şi o difernţă de înălţime – peronul poate fi un pic mai jos sau un pic mai sus decât trenul. În legătură cu the Gap, englezii au un număr nesfârşit de glume. Mind the Gap se regăseşte pe tricouri, în titluri de cântece, filme şi jocuri, de multe ori cu conotaţii ironice.
  • Vocea din spatele anunţurilor din metrou între 1999 – 2002, Emma Clarke, arist şi scenarist, a fost dată afară datorită unor înregistrări parodie. Una dintre ele sună aşa: “Pasagerul cu cămaşă roşie care se preface că citeşte ziarul dar de fapt se uită la pieptul acelei femei e rugat să se oprească. Nu prosteşti pe nimeni, pervers murdar!”
Voi ce alte detalii despre metroul din Londra mai ştiţi?

Lodra este oraşul adoptat de Anca, în răspuns la campania noastră de adopţii

Traducător la bază cu actoria în suflet, Anca, zisă Akafix, a găsit în călătorii o îmbinare a multor dorinţe şi pasiuni şi cocheteaza cu scrisul pe blogul ei şi pe la prieteni, cu gândul şi inima la minunile lumii şi la oamenii săi.