Citadela din Besançon – trecut şi prezent

Citadela din Besançon – trecut şi prezent

Vauban în secolul său

Când Franţa, ca teritoriu, a căpătat în linii mari forma actuala datorită politicii agresive dusă de Ludovic al-XIV-lea, un inginer militar (şi arhitect totodată) a creat un întreg sistem defensiv, atât spre Oceanul Atlantic cât şi pe continent pentru consolidarea frontierelor; astfel, rod al pasiunii, talentului şi devotamentului faţă de rege şi ţară aproximativ trei sute de construcţii din piatră, citadele în formă de stea, imposibil de cucerit, au aparat locuri şi implicit vieţile oamenilor. Se numea Sebastien Vauban (1632 – 1707), arhitect militar genial care a avut, ca şi Napoleon, o activitate intensă şi continuă în mijlocul armatelor; a participat la 49 de asedii victorioase, a creat nouă oraşe, a înconjurat cu metereze zeci de cetăţi, a inventat baioneta, a iniţiat strategii de cucerire, a scris cărţi, şi-a pus viaţa în pericol fie luptând rănit, fie traversând teritorii inamice, dar ceea ce i-a adus recunoaşterea peste secole au fost atât citadelele în formă de stea, elegante şi eficiente, adaptate unor diferite forme de relief, de la munte la insulă, cât şi consolidarea sau restaurarea unor forturi mai vechi alături de lucrări de hidraulică civilă, canale, viaducte, amenajări de porturi.

Prin meterezele înalte şi oblice, turnurile bastionate, zidurile puternice în formă de semilună, citadelele sale au fost invincibile. De la Luxemburg, Strasbourg, Bordeaux, Blaye, Rocroi, Saint Malo, Besançon, Charleroi, Toulon, Ile Ste – Marguerite, Ile de Re, până la Maastricht, Breisac, Colmar, Perpignan, pasiunea sa de a construi a înconjurat şi întărit regatul Franţei; el a fost pentru hexagon ceea ce Bernini a fost pentru Roma, în altă direcţie însă, un creator talentat, cercetând febril domeniul care îl interesa (cucerirea oraşelor), căutând noi forme de exprimare şi de îmbinare a artei fortificaţiilor cu natura.

I s-a recunoscut valoarea din timpul vieţii: a recâştigat castelul familiei, a primit titlul de mareşal, la Paris există Musee des Plans – Reliefs, comandat de Ludovic al-XIV-lea în 1668, unde s-au expus machetele tuturor construcţiilor sale. Portrete, statui, monumentul din Domul Invalizilor instalat la ordinul lui Napoleon Bonaparte în 1802, l-au aşezat pe un loc de cinste în istoria Franţei. Când nu a mai construit Vauban a simţit nevoia să îşi expună părerile şi a scris trei volume (Oisivetes) despre subiecte diverse, de la canalul Languedoc şi coloniile din America până la păduri şi creşterea animalelor; el a fost printre primii care au avut curajul în timpul unei monarhii absolutiste să facă cunoscută imensa mizerie a ţării, ineficienţa sistemului fiscal. A propus soluţii care au fost respinse de rege aşa cum scrierile lui au fost imediat interzise.

Metamorfoza

Spirit multilateral Vauban a avut deci şi o  vocaţie didactică evidentă atât în cărţile despre strategii şi construcţii militare cât şi în “Oisivetes”. Nu cred însă că şi-ar fi putut imagina la ce folosesc acum unele construcţii ridicate de el.

Cum războaiele s-au modernizat, puţine citadele şi-au păstrat rolul iniţial, de a fi garnizoană şi depozit de armament (ca la Lille, de exemplu). Naţie care îşi respectă trecutul, francezii au dat noi întrebuinţări construcţiilor lui Vauban. La Besançon citadela restaurată a devenit  un centru de cultură, recreere şi învăţare.

Când am intrat dimineaţa devreme în Besançon nu era nimic deschis pentru a ne informa aşa că am parcat şi cu ajutorul unui trecător am luat direcţia spre citadelă, situată pe o colină, la 100 de metri mai sus de oraş. Am mers şi am mers, am tot urcat, din ce în ce mai abrupt, obositor, ca să constatăm cu năduf că există o mare parcare aproape de fort şi că am fi putut veni cu maşina, economisindu-ne tălpile, mai ales că urma să petrecem o jumătate de zi vizitând-o. Totuşi am recunoscut că din maşină nu am fi văzut nelipsitul carusel vechi şi frumos, clădirile elegante, fântânile, magazinele cu ceasuri de jucărie din lemn (Besançon este foarte aproape de Elveţia!), Muzeul Timpului, ruinele unui teatru roman, catedrala Saint Jean unde ceasul astronomic cu 57 de faţete arata ora din 16 locuri din lume.

Am aflat ulterior că din centrul oraşului (Parking Chamars) autobuzul 17 asigură accesul la citadelă.

Nu se intra oricum; am aşteptat să se facă ora 9 şi am primit odată cu biletele materiale privind topografia locului.

Ne-au întâmpinat dincolo de zidurile înconjurătoare, statuia lui Vauban cu “uneltele” sale şi o mare peluză verde pe care grădinarii lucrau de zor la straturile cu flori. Un struţ mămică făcea joggind cu o şleahtă de puişori, după o plasă de sârmă.

Pe 11 hectare există o grădină zoologică (pe două nivele), o fermă, un acvariu cu peşti europeni de apă dulce şi raci, un noctarium unde mare lucru nu am văzut deoarece era întuneric, micile mamifere nu au ieşit la vedere iar mirosul ciudat ne-a alungat repede afară, un insectarium cu mii de insecte vii, care de care mai păianjen sau scorpion şi o colecţie de broaşte. În grădina zoologică nu am văzut de la etaj leul şi tigrul, nu ieşiseră încă, iar păsările flamingo şi papagalii au fost o adevărată încântare.

Încercuit de răul Doubs Besançon este capitala regiunii Franche – Compte situată între Elveţia, Burgundia, Alsacia cu Ronul şi Alpii în sud. Muzeul Etnografic din citadelă oferă imagini, costume, interioare, mobilier, veselă, o machetă a regiunii, toate evocând moduri de viaţă şi activităţi specifice din timpuri mai vechi. Într-o sală de proiecţie se poate vedea (animaţie) cum s-a construit citadela.

În micul muzeu Vauban sunt desene şi detalii despre titanul inginer iar Micii Vauban învaţa într-un spaţiu ludic creativ şi interactiv totul despre citadela.

Un grup mare de adolescenţi însoţiţi de profesori a petrecut mult timp în Muzeul Rezistenţei, o impresionantă şi emoţionantă evocare a luptei poporului francez împotriva invadatorilor nazişti (în timpul celui de-al doilea război mondial) prin afişe, fotografii, documente, obiecte din lagăre (ţesătură din păr uman!), publicaţii.

Motto-ul ne-a pus pe gânduri, ca la Memorialul Durerii din Sighet: “Cine nu îşi cunoaşte trecutul este condamnat să îl retrăiască“.

Tinerii elevi au privit şi citit totul, cu multă seriozitate. Era o mostră de lecţie de istorie înafara sălii de clasă, aşa cum am văzut  în parcul – grădina botanică şi în muzeul oraşului Limoge sau pe meterezele de la Saint Malo sau la peşteri… Peste tot copii de toate vârstele îşi descoperă ţara şi o învaţă.

Capela era şi ea spaţiu expoziţional  cu postere ale altor citadele cunoscute, datorate lui Vauban. În fata capelei o mare fântână centrală asigura apa necesară.

Grupuri de copii francezi şi străini aşteptau liniştiţi să le vină rândul la intrare; nişte prichindei luau chiar şi o gustare aşezaţi pe iarbă ca să prindă puteri.

Spirit deschis spre observarea lumii înconjurătoare, când a încetat să construiască Vauban a scris, demonstrând vocaţia să didactică. Sunt sigură că ar fi fost încântat de rolul pe care îl joacă acum citadela în viaţa oraşului şi de mulţimile de copii care o frecventează.

Modelul stelar a fost imitat în alte locuri în lume, la Pentagon, de exemplu. În România, la Alba Iulia, există fortificaţii de acest fel (mi-ar fi plăcut să ştiu de ce, cum, şi cine…)

Pentru mai multe detalii vedeţi site-ul citadelei 

contact@citadelle.besancon.fr

Biletul costă 9 euro/pers.

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.