Mica vacanţă mică

Mica vacanţă mică

Săptămâna trecută am profitat de mica vacanţă pe care a luat-o LumeaMică şi am fugit o ţâră de acasă. Doar aşa, câteva zile, cât să nu uităm gustul călătoriei, pentru că până la vară – când avem de gând să ne facem de cap din nou, vom mai avea puţin de răbdat.

Ne-am oprit mai întâi la Zărneşti, la buna noastră gazdă Octavia – cea care nu ştie niciodată să spună nu când o ameninţ că îi trec pragul.

LumeaMică avea una şi bună în cap: Paradisul acvatic. Locul din Braşov cu piscine şi tobogane ca în Austria. Mă rog, aşa i-am spus eu, ea nu avea de unde să ştie. Nici eu nu aveam de unde să ştiu că asta mică e un critic mai aspru ca mine şi că va ridica puţin dintr-o sprânceană şi va afirma pe un ton superior: „Ei bine, mami, sunt puţin dezamăgită. Nu ar trebui să se cheme chiar Paradis, cum adică, pentru copiii doar două tobogane?”. În fine, aşa se întâmplă când îţi cari copilul cu tine prin lume, aviz amatorilor! Mie una îmi place la Paradisul ăsta şi mai ales la saunele din el, eu care nu sunt mare fan aşa ceva. Dar iarna parcă te bucuri de orice loc care scoate abur sau aer cald, chiar şi în exces.

 

Bun, după câteva ore de bălăceală, timp în care LumeaMică şi-a găsit de joacă pe la, prin jurul şi pe sub toate jeturile de apă posibile, am reuşit să ne împachetăm şi să ne lăsăm pielea să îşi revină la forma ei întinsă. Am poposit apoi şi la un perete de alpinism, unde eu am dârdâit şi domnişoara s-a încălzit.

 

Asta a fost joi.

Vineri ne-am propus să ne plimbăm prin Braşov. După ce am binecuvântat, cu vorbe nu tocmai blânde, pe cei care au instalat automate de plată a parcării care nu acceptă decât mărunţiş, am reuşit să o luăm spre Piaţa Sfatului, ne-am oprit la o masă alcătuită în principal din clătite sărate şi dulci (nu cine ştie ce dar suficient de ok cât să păcălească un copil), am urcat cu telecabina, am trecut pe Strada Sforii şi ne-am întors la Brutăria Germană, pentru a face provizii cu bunătăţi pentru mai departe. Cam acelaşi traseu ca „Prin Braşovul meu”, varianta prescurtată, pentru copii! Cu bonus o vreme rece dar cu mult soare şi o toamnă în culori fierbinţi.

     

Când s-a ascuns soarele şi a început să se lase întunericul şi frigul ăla mai tăios, ne-am grăbit spre gară pentru a-l culege şi pe tati şi a pleca în trei spre Sâmbăta de Sus, unde aveam parte de al doilea mare bonus al micii vacanţe: întâlnirea cu gaşca #dinromânia, aflată la capăt de ultim traseu pe acest an.

În 2011 nu am participat la niciuna dintre turele organizate din campania Redescoperă România dar trebuie să admit că ne-am simţit foarte bine când am văzut că nu am fost uitaţi la această ultimă întâlnire şi că, vorba lui Bobby şi a Anei, facem totuşi parte din familie. Nemaivorbind că ne-am bucurat, din ce spun toţi, de cel mai frumos moment din toate ediţiile: cu surprize, distracţie, festivitate, emoţii şi… prea puţin timp pentru a sta alături de ceilalţi participanţi. Ne-am distrat cu mic şi cu mare la sesiunea de team building, am reuşit să vedem şi lipiţanii de la herghelia Sâmbăta de Jos sau vacile întocându-se la casele lor, ne-am înmuiat din nou privirile în culorile toamnei iar noaptea am ridicat lampioane către cerul înstelat şi ne-am costumat. Minunată încheiere pentru o mică vacanţă, mulţumim pentru invitaţie şi ne pare rău că nu am putut vorbi sau petrece mai mult timp împreună. Când e vacanţă în LumeaMică se înţelege cine are prioritate! 🙂

                   

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.