Simbolul orasului: Nu-l lasati sa piara.

Cu tristeţe, din România: Cazinoul din Constanţa

Cu tristeţe, din România: Cazinoul din Constanţa

Un pic în contratimp cu celelalte declaraţii de fericire de pe site, aş vrea sa vă fac… o declaraţie de tristeţe. Permiteţi?

N-o să încep povestea cu primul moment din viaţa mea când l-am văzut, pe la vreo 7-8 ani, când am fost cu tata la mare şi nici cu momentul când mai târziu, adolescentă, am fost invitată la o nuntă şi am pătruns înăuntru. N-o să vă povestesc nici de senzaţia pe care am avut-o atunci văzând-o pe mireasă într-un moment de respiro când a ieşit pe terasa Cazinoului, în bătaia uşoară a vântului, învăluită discret de lumina lunii scânteind pe valurile mării…

Nu, nu despre asta e povestea noastră. Nici vorbă. Aş putea să încep însă cu reîntâlnirea de astă-vară, când am trecut în fugă, o plimbare de o oră poate, pe faleza de la Constanţa unde pe vremuri stătea mândru Cazinoul. Acum stătea cam ponosit.. ba… dacă te apropiai mai tare, cam ciobit pe la colţuri. Cam pustii ferestrele sparte, cam scorojit şi ruşinat şi mânjit de rugină.

Am plecat.

Weekend-ul ăsta am ajuns din nou acolo, iar ce căutam la mare în miezul toamnei reci n-o să mai explic. Însă tot pe faleză am ajuns, l-am văzut şi mai trist în vântul rece. Brusc, mi-am amintit că văzusem o ştire cum că ar fi deschis pentru public. Am intrat, probabil cu curiozitatea celui care vede un accident şi nu-şi poate întoarce ochii.

Mi-e greu să vă explic cum am simţit înăuntru degradarea în care a fost lăsat acest monument să ajungă. La intrare, nişte domni de la o firmă de pază ne dădeau căşti de protecţie şi pliante care îţi explică „Cum a ajuns Cazinoul un monument în paragină”. Sincer, nu l-am citit, pentru că începe cu nişte oameni care dau vina pe alţi oameni şi cu o înşiruire de contracte de cesiune din care rezultă ba vina unora, ba a altora. Îl pun la dispoziţie oricui vrea să îl vadă, mie mi-a făcut impresia unei fiţuici care aruncă în stânga şi în dreapta cu vină şi care arată cu degetul. Nu cred că arătat cu degetul mă interesează, mai degrabă aş vrea să văd care e planul de reabilitare.

Ca să ne întoarcem însă în Cazino, vreau să vă spun că degradarea şi paragina pe care le văzusem de afară nici măcar nu se apropie de ce se poate vedea înăuntru. Am privit şi am ascultat la ceilalţi vizitatori, unii dintre ei probabil constănţeni, care îşi aduceau aminte de zilele de strălucire de mai demult, de acustica foarte bună de la concerte, şi aşa am priceput şi de ce aproape la fiecare colţ al tavanului era câte o gaură: s-au furat ornamentele.

Am văzut cum şi-au făcut porumbeii casă în monumentul Art Nouveau şi cum şi-au marcat teritoriul. Am văzut terasa din poveşti pe care o ştiam de acum câţiva ani. Şi printre mucegai, scorojeli, rugină, cioburi şi găinaţ, am întrezărit cum-ar-fi-trebuit-să-arate.

Am întors spatele şi am plecat. Am luat cu mine ruşinea şi tristeţea.

Vă las cu galeria de poze.

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.