Cu LumeaMică prin SalzburgerLand (6)

Cum a ajuns lemurul din Austria în România sau trei atracţii de neratat pentru copii, în Salzburg. O poveste adevărată…

Salut! Sunt un lemur şi povestea mea e cel puţin ciudată, aşa că trebuie să v-o spun! Într-o bună zi am evadat din cuşcă. Nu ştiu ce mi-a venit, cred că mă săturasem de acelaşi gard, acelaşi îngrijitor, acelaşi copac, aceeaşi mâncare. O pereche de ochi albaştri m-au scos din minţi şi am sărit mai sus ca niciodată, nici până acum n-am înţeles cum. Ah, ce aventură, ce suspans, ce spaimă! Am fugit de copiii ce abia aşteptau să pună mâna pe mine, m-am ascuns sub o băncuţă în cuşca tigrului (decizie greşită, am şters-o şi de acolo imediat ce m-am prins unde mă aflam!). M-am rugat la zâna lemurilor să mă salveze şi atunci, în faţa mea, a apărut magazinul. Am intrat în grabă şi m-am atârnat de nişte rafturi, alături de alţi lemuri de pluş. Şi ştiţi ce? Era cald şi bine, mirosea frumos, aşa că am senzaţia că am devenit unul dintre ei. Nu sunt sigur, dar nu mi-e foame, nu mi-e sete, mă simt bine. Doar puţin plictisit. Mai stau puţin pe aici să aştept, nu ştiu nici eu ce…

–         Mami, mai avem mult până la Hellbrunn?

LumeaMică freamătă de nerăbdare, a aflat de la bunica ei că aici e o grădină minunată, cu tot felul de fântâni şi jeturi de apă ce ţâşnesc din cele mai nebănuite locuri, în cele mai nebănuite momente.

–         Câteva staţii şi ajungem, răspunde mama zâmbind.

–         Mai avem mult până ajungem?, revine întrebarea după încă o staţie.

Într-un final cele două ajung. E o zi însorită de iunie, cerul e albastru fără urmă de nori şi e deja cam cald. Se aşteaptă încă intrarea, posibilă numai în grupuri organizate. Grupul este mai întâi condus de un ghid până la masa de piatră a jucăuşului arhiepiscop Sitticus. Părinţii şi adulţii amatori de senzaţii se aşază pe scaunele din jurul mesei. Nu durează mult până au parte de prima surpriză.

De aici încolo vizita devine un prilej nesfârşit de bucurie şi amuzament, printre figurine acţionate de apă, măşti ce scot limba sau coroane care se ridică şi cad, ca şi gloria umană. Mai multe detalii despre Hellbrun găsiţi în povestea bunicii.

Ude fleaşcă cele două eroine stau pe o bancă lângă lac, la soare, să se usuce.

Pornesc apoi spre ZOO, aflat chiar în apropiere (vezi harta aici).

Bucata de zi rămasă pare prea scurtă pentru a vedea totul, pe îndelete. Grădina nu este uriaşă, dar LumeaMică se bucură de fiecare vieţuitoare în parte, de la ursul brun şi greoi până la micile suricate ce stau dârze la datorie, de la hipopotami până la şoriceii din improvizata bucătărie abandonată. Pe alei nu lipsesc diverse jocuri pentru copii sau băncuţe pentru picioare obosite şi guri înfometate.

Spre seară cele două reuşesc să se îndrepte spre ieşirea din parc, oprindu-se, bineînţeles la magazin.

De când am văzut-o am ştiut că ea este! A intrat în magazin şi a stat o oră până când să mă vadă. Încercam să îi atrag atenţia dar erau atât de multe jucării pe acolo încât pur şi simplu nu mă observa! Până la urmă a ajuns şi la mine. M-a dat jos şi m-a luat în braţe, strângându-mă strâns. Ah, am crezut că leşin de fericire!

–         Mami, mami, pe ăsta îl vreau!

–         Bine, să-l luăm acasă.

Şi uite aşa am scăpat eu pentru totdeauna de grădina zoologică. LumeaMică m-a plimbat cu ea în multe locuri. Am dormit de gâtul ei, iar a doua zi m-a plimbat prin oraş şi m-a dus să văd un muzeu grozav, cu tot felul de peşti şi tot felul de aparate sau mecanisme ciudate… La Haus der Natur am aflat foarte multe lucruri, atât de multe încât nu mai ţin minte nimic. Eh, ţineţi şi voi cont că nu sunt decât un lemur de pluş norocos, pe care l-a luat cu ea o fetiţă şi l-a făcut fericit. Oricum găsiţi tot ce vreţi despre muzeu aici (da, între timp am aflat şi ce înseamnă internetul!) – despre acvariu şi reptile sau despre experimentele ştiinţifice care îi vor face pe copii să înţeleagă mai bine fenomene precum energia, sunetul, corpul uman..

O, vai, am început să vorbesc precum un profesor. Eu zic că ar trebui să mă întorc la joaca mea şi voi la joaca, aaa, pardon, treaba voastră.

Auf Wiedersehen!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.