Pune mâna şi fă ciocolată!

Pune mâna şi fă ciocolată!

Nu îţi place ciocolata, ştiu. E groaznică: e dulce, e aromată, te binedispune, te răsfaţă, o poţi degusta în sute de variante, cum ar putea să îţi placă? Ce, îngraşă? Hai că aş putea să cred toate cele de mai sus da pe asta nu o cred. Ca orice lucru bun de pe lumea asta, trebuie consumat cu măsură. Şi atunci nu îngraşă şi nici nu creează dependenţă, sunt convinsă de asta. Ne-am uitat cu toţii la silueta Cristinei Cerednicenco, chocolatier-ul Heidi şi au apărut inevitabil întrebările de genul: cum faci să lucrezi într-o fabrică de ciocolată şi să nu te îngraşi? Cum e să deguşti atâta ciocolată? Şi răspunsurile au fost simple: “mâncăm ciocolată dar suntem mult mai selectivi” (voila, QED) sau “nu vreţi să ştiţi cum e după nişte ore în care gustăm ciocolata, atunci când lucrăm la un nou sortiment.” Ţi se ia, cu alte cuvinte. Deci măsura este singura soluţie şi plăcerea de a alege ce e mai bun, mai puţin şi mai bun, un principiu după care am învăţat să ne ghidăm şi prin LumeaVinului.

Îi urmăresc pe Heidi de când au intrat pe piaţă. Am avut noroc să lucrez puţin cu ei, am vizitat fabrica pe la începuturi şi i-am admirat de la început pentru dorinţa de a scoate un produs de calitate şi pentru inventivitate. După atâţia ani descopăr în continuare, cu plăcere, creativitatea lor, începând de frecvenţa cu care scot noi produse până la modul în care le ambalează. Iar când am fost invitată la un seminar Chocoworld, fix de 8 martie, am zis că mai bine de atât nici nu se putea! Aşa că am înşfăcat LumeaMică (nu mă lăsa inima să merg acolo fără ea) şi am participat, alături de alţi bloggeri, la o sesiune interactivă în care am aflat o grămadă de lucruri interesante despre istoria ciocolatei, am mirosit boabe de cacao din diverse părţi de lume, am gustat la propriu tot procesul de transformare a bobului de cacao în ciocolată şi, cel mai fain moment, am creat propria noastră ciocolată. Erau atât de multe ingrediente apetisante puse la dispoziţie încât mi s-a părut de-a dreptul frustrant că nu pot face vreo 10!

Vestea cea mai bună este că aceste seminarii nu sunt doar pentru bloggeri ci pot fi organizate atât pentru adulţi, ca sesiuni de team building sau mai ştiu eu ce jocuri corporatiste, cât şi pentru copii. Mă bate serios gândul să strâng o gaşcă de minim 5 pitici, de minim 8 ani, şi să ne programăm pentru o nouă sesiune, vă garantez, este o experienţă grozavă pentru cei mici. Cine se bagă?

Mai multe detalii sunt aici.

PS: dacă mergeţi acolo nu uitaţi să alocaţi dinainte un buget pentru ciocolată, totul are loc în mijlocul unui magazin plin cu tot felul de sortimente de ciocolată, de la proaspătă la ambalată, extrem de tentant! Nimeni nu poate rezista, aşa că este cel mai bine, mai ales pentru copiii, să ştie de la bun început că pot cheltui x sumă. Părerea mea…

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.