Amman: oraşul alb şi două legume la un leu

Iordania la cald partea 1 – sau cum am petrecut prima zi

Zborurile de noapte ar trebui interzise. Sunt extrem de obositoare şi cred că măcar aerul ar avea nevoie de un răgaz. Am ajuns la hotelul din Amman abia pe la 4 dimineaţa, după ce numai ca să intrăm în Iordania (viza pentru trei persoane) şi ca să ajungem la hotel (taxi), am cotizat deja 140 de dolari de la buget. Ca să nu mai spun că la ora aceea vameşilor le mai ardea şi de luat amprenta ochiului de vizitator, lucru care făcea ca procedura să dureze şi mai mult. În fine, am fost mulţumiţi când ne-am văzut numele pe o foaie, puteam ajunge fără emoţii la hotel. Ei, nu chiar fără emoţii, nu ştiam la ce să ne aşteptăm nici acolo, dar cum tot ce îmi doream la ora respectivă era un pat, nu mai conta. Odată ajunşi, am decis că şi traficul maşinilor noaptea, nu doar al avioanelor, ar trebui interzis. Hotelul nostru e aşezat strategic în mijlocul a două străzi prea circulate, chiar şi noaptea. Ştiam sigur că în câteva ore vom deschide ochii fără ceas, la haosul ce putea fi deja imaginat. Zis şi făcut!

la Muzeul copiilor, magazinul de jucarie

Vestea bună e că hotelul e chiar lângă Teatrul Roman. Unde am şi ajuns imediat după ce am luat un mic dejun mai mult decât decent, pentru cei 35 de dinari (aprox 36 de euro) pe care îi dăm pe noapte pentru camera triplă. Da, baia e pe hol, iar dacă eşti suapraponderal cred că ai dificultăţi să te roteşti pe loc în ea, dar cuprinde tot ce trebuie, la dimensiuni liliputane.

Ziua a trecut în mod minunat şi m-a făcut să mă gândesc la posibilitatea de a reveni prin Amman şi prin ultimele zile, chiar dacă vom fi cazaţi în Madaba. Oraşul alb căţărat el pe el însuşi, clădirile pătrăţoase din piatră atât noi cât şi vechi, culorile pale ce te duc cu gândul la deşert, colinele cu străzi atât de abrupte încât mă temi să nu scape taximetriştii maşina la vale, zgomotul omniprezent dar parcă nu atât de agresiv ca în Cairo, oamenii zâmbitori şi amabili, toate au construit o imagine neaşteptat de agreabilă. Am întrebat-o pe LumeaMică cum găseşte acest gen de oraş, ea fiind la prima întâlnire conştientă cu Orientul. „E foarte liniştit, o plăcere să te plimbi prin el” – mi-a răspuns ea zâmbitoare, de parcă ar fi plătit-o cineva să facă PR. Şi să nu vă imginaţi că nu am trecut pe lângă gunoaie, că de la geamul hotelului nu se vede o terasă plină de ciurucuri, că nu a trebuit să mergem pe stradă, printre maşini, pentru că trotuarele erau pline de molozuri şi aşa mai departe. Dar culmea, părerea ei generală a fost foarte bună! Să mai spună cineva că e greu să mergi cu copiii în astfel de ţări!
Pe lista mea scurtă în Amman ar fi intrat mai multe locuri dar cum nu mai sunt adepta alergatului disperat în toate direcţiile, astăzi ne-am oprit doar la Teatrul Roman, la Habiba – o patiserie recomandată de toată lumea care a ajuns pe aici, apoi la Muzeul Regal al Automobilelor – Royal Automobile Museum (oh, doamne, ce colecţie incredibilă!) şi Muzeul Copiilor (excelent, la standarde europene) iar la final de zi am ales o urcare până la moscheea Abu Darwish şi o masă cu budget minim dar plină de culoare locală la Hashem. Asupra tuturor voi reveni cu detalii după ce ne întoarcem, voi puncta doar cu câteva imagini traseul de azi.

rochia mea de iordaniana

Am încheiat ziua în ţinută tradiţională, cum altfel, o rochie pe care LumeaMică şi-a negociat-o abil reducând-o la aproape la jumătate. Îi povestisem la un moment dat cum se face, dar nu credeam că a ţinut minte!
La culcare de undeva de afara unii strigă în portavoce ceva, numai ei ştiu ce. LumeaMică, făcând legătura cu nişte camioane pline de castraveţi pe care le-a văzut pe stradă, traduce din pat: „două legume la un dinar, două legume la un dinar!”

Noapte bună!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.