A Kind of Magic!

A Kind of Magic!

Slow Italy – La notte delle masche in Sinio

Poveşti şi legende, ghicitoare care îţi pot prezice viitorul sau pot să îţi spună dacă dorinţa ta se va împlini, muzică, dans, teatru, magie, totul într-o seară fantastică la Sinio, în Langhe.

Parcurgând traseul romantic Langhe Roero, am oprit în ziua de 14 august în centrul istoric al unei mici localităţi, Sinio. Dacă nu am fi intrat atunci până în centru am fi dormit liniştiţi neştiind că se pregăteşte La notte delle masche, foarte aproape de Serralunga d’Alba, locul în care eram cazaţi. Evenimentul face parte dintr-o serie de mai multe – Notturni sulla Strada Romantica, care au loc în August.

În primul rând m-a impresionat buna organizare. Încă din şosea te aşteptau „indicatoarele vii” pentru parcare, oameni cu lanterne care te direcţionau spre locurile de parcare în care mai era loc. Ca să nu-ţi scoţi ochii, în locurile amenajate special pentru eveniment se aduseseră generatoare şi lumini. Asta e doar aşa, o mică abatere tehnică de la poveste, ca să vedem că în ţările calde se poate.

Am urcat apoi scările şi panta spre castel, castel care este transformat într-un hotel de 4 stele. Până la el însă am pătruns pe străduţe înguste şi abrupte, pline de mistere şi oameni veseli. Căzuţi în capcana limbii pe care nu o cunoşteam, şi mă refer mai ales la Piemonteză, am crezut iniţial că vom vedea multe măşti. Cum nu a fost aşa, am plecat cu senzaţia că „masche” trebuie să însemne altceva. În câteva zile am aflat şi răspunsul, masca înseamnând în piemonteză mai degrabă vrăjitoare sau personaj fantastic, de poveste. Mai jos o imagine dintr-un tablou găsit într-o osteria.

În seara respectivă am văzut într-adevăr personaje costumate iar toată atmosfera te ducea cu gândul la vremurile medievale. Pentru 7 euro de adult şi gratuit pentru copii puteai degusta delicatese locale: salami, carne crudă aromată, pastă de brânză, dulciuri şi vin îmbuteliat sau direct din damigeană – excelent şi acesta, nu se compară cu ce am putea găsi la noi în aceeaşi formă!. LumeaMică a pendulat timp de o oră între două tarabe, una cu rochiţe tricotate pentru păpuşi şi a doua cu jocuri ingenioase din lemn. În piaţă se dansa pe muzică live irlandeză, am poftit şi noi dar nu am putut, din pricina tarabelor cu pricina, de care nu ne-am desprins decât prea târziu pentru a mai avea chef… La o ghicitoare, aflată în mod interesant în turnul clopotniţei de lângă biserică, LumeaMică a întrebat fără glas dacă poate avea aripi sau dacă există unicorni şi pegaşi. Răspunsul a fost, dezamăgitor, „NO”. Apoi, ca să testeze abilităţile doamnei de a ghici gândurile, LumeaMică a revenit şi a întrebat, tot în gând: „există oameni?”. Răspunsul a fost, previzibil, SI”.

Există aşadar oameni mari care se costumează şi ghicesc gândurile, care pot transforma o seară obişnuită într-una plină de dansuri şi magie, care transformă un ceai bun în elixir de viaţă lungă sau de fericire, care fac porumbeii să dispară şi copiii să zâmbească. Există şansa ca în drumurile tale să poposeşti într-un orăşel de poveste şi să afli întâmplător de o noapte ca asta… nu-i aşa că e magic?

Închei, înainte de fotografii, cu o dedicaţie, una dintre melodiile mele favorite.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.