Hai să ne jucăm cu toamna!

Hai să ne jucăm cu toamna!

Poți să o admiri și să-i numeri culorile, poți să o miroși în timp ce savurezi o ultimă înghețată pe o terasă însorită, poți să o asculți foșnindu-ți sub pași în timp ce mâna ta se odihnește în mâna caldă a iubitei sau iubitului, poți să ii pipăi frunzele galbene și să-i diezmierzi castanele lucioase, poți să-ți înfingi dinții în merele ei coapte sau poți să lași să-ți intre în nări și în simțuri mirosul de fum amestecat cu sufletul pe sfârșite al toamnei. Poți să o lauzi, să o cânți și s-o declari cea mai minunată toamnă dintre toate trăite vreodată, pentru că nu e toamna trecută, pentru că nu e cea viitoare, pentru că e toamna de-aici și de-acum, cea mai prezentă dintre toate toamnele tale. Poți să încerci s-o păstrezi într-o mie de poze pe care i le-ai făcut, în încercarea de-a o face să mai rămână un pic, încă un pic.

Toate acestea de mai sus și ar fi suficiente ca să te țină ocupat mai multe zile, dacă ai lua jocul cu toamna în serios. Și totuși eu îți propun încă un joc. Unul pe care eu însămi l-am jucat, care m-a fascinat și încântat atât de mult încât m-a determinat să ți-l arăt și ție. Un joc pe care poți să-l joci când le-ai sfârșit pe toate celelalte, când zilele din ce în ce mai mici se-ascund în noapte, când soarele se-arată mai puțin interesat de tine, făcând cu mâna mai degrabă copiilor din cealaltă emisferă, când fructele toamnei și-au găsit demult liniștea în compoturi și dulcețuri meșteșugite, dormindu-și somnul în cămări de gospodine. Când poate, cu inima plină de bucurie dar și cu un strop de nostalgie, e timpul să spui: Ce toamnă minunată am trăit și anul acesta!

Iar dacă vrei să o mai vezi o dată, poți să te uiți atunci la poze. Poți să alegi una care îți place foarte tare, să-ți amintești de ziua parfumată în care ai făcut-o, să te îmbeți din nou cu culorile ei. Poți să închizi ochii și ca un mare pictor (cum poate n-ai fost niciodată) să o pictezi din nou în amintire, folosind uleiuri alese și pensule de calitate.

Iar dacă pictura în ulei este prea clasică pentru spiritul tău și tot ai pensula în mână, poți îndrăzni s-o faci pe Picasso.

Există un proverb german care sună așa: „Cine pune multe întrebări primește multe răspunsuri“
În funcție de context, proverbul este folosit atât cu sens pozitiv: cine întreabă, cercetează, arată interes și se informează, găsește mai devreme sau mai târziu, dintr-o sursă sau alta, răspunsul la întrebările sau frământările sale, dar și cu sens negativ: cine e curios, sfredelește cu întrebări și vrea întruna să afle lucruri care poate nu-l privesc, obține la un moment dat un răspuns care îi taie aplombul și-l pune la punct. Un răspuns pe măsura întrebărilor sale. Mie îmi place proverbul (într-o zi am să te provoc la o discuție legată de proverbe, însoțită de o comparație româno-germană, ce zici?) și în spiritul lui, am vrut ca odată cu jocul meu, să învăț mai multe. Așa că am căutat să aflu mai mult despre Picasso și cubism. Îți spun asta, pentru că nu vreau să crezi că eu aș fi vreo înțeleaptă care le știe pe toate și ți le povestește-te din vârful limbii . Ca și tine, am doar dorința de-a ști mai mult și dragostea de-a învăța mereu.

Ceea ce voiam să-ți spun este că Picasso împreună cu Braque sunt inițiatorii unui curent care i-a consternat până și pe avan(t)gardiști, sfărmând toate regulile de compoziție sau perspectivă acceptate până atunci: cubismul. Unii spun că ar fi o geometrizare abstractă a formei, alții că ar fi doar o glumă. Eu cred că a fost doar un alt început. Uneori un om, poate genial sau poate nu, poate plictisit sau poate curios, conștientizând sau poate-ntâmplător crează altceva, ceva cu totul nou. Dacă produsul e nonconformist sar mulți să spună că-i nebun, dar eu gândesc că mai nebuni sunt cei ce-ncearcă să explice ce-a fost în mintea lui.

În orice caz, cam așa ar fi arătat toamna ta, dacă ar fi pictat-o Picasso. Poate e un cubism cam exagerat, dar tu poți încerca să o faci mai bine, Picasso a fost la urma urmei, doar cel care a dat tonul.

Dar dacă nu vrei să împarți nici într-un fel toamna ta cu Picasso sau cu cubismul lui, poți s-o păstrezi doar pentru tine, iar dacă ai și tu curajul nebuniei, nu te împiedică nimeni să stârnești un curent nou. Unul năvalnic, care să învolbureze și frunzele și cerul, învălmășindu-le, izbindu-le și desfăcându-le c-un șuier năpraznic într-o explozie de culori. Huuu! Vuuuj! Învârt toamna cu bagheta mea magică!

Și învârtind-o poți s-o transformi în mii de mărgele de sticlă, pe care, înainte de-a le lăsa să-ți umple camera , rostogolindu-se cu zgomot prin colțuri prin care tu doar în genunchi ai mai putea ajunge ca să le strângi și să le pui înapoi în punga ta cu podoabe de toamnă, să le construiești rapid, ajutându-te de bagheta ta fermecată, într-o fereastră frumos colorată, ca un vitraliu luminos de biserică în sărbătoare mare.

Și așezat în strană, ținându-ți mâinile în poală, să mulțumești recunoscător pentru toate toamnele trăite și să înalți o rugăciune pentru cele ce vor să vină. Să-ți fie colorate, calde și senine.

Iar dacă toamna ta s-ar oglindi în lac, ai putea ca un ștrengar să arunci o piatră în ea, s-o faci să tremure înfiorată în valuri mici, pe care să le urmărești până se sting lăsându-ți toamna iarași calmă, neclintită, tolănită în oglinda sclipitoare a lacului, ca un motan toropit de soarele cald, sforăind pe vreo prispă.

Și vrând s-o zgândărești, reîncepând jocul, să arunci încă o piatră și încă o piatră, până când strângi destule pietre muiate în culorile toamnei. Atât de multe, încât căzând pe fundul lacului, ți-ar fi de-ajuns să faci un mozaic ce ar împodobi palatul vreunei zâne ascunse în adâncuri, ferit de ochiul lumii, ca o comoară scufundată pe vecie.

Și așteptând nerăbdător și emoționat la malul lacului, în nădejdea că cel puțin la lăsarea serii va ieși zâna să-ți multumească pentru darul minunat, poți să-ți faci așteptarea mai ușoară, culegând în timpul acela trestii din care să împletești o mică rogojină, un covoraș sau mult mai bine un coș, cu care, prinzându-ți-l în spate, să pleci voinicește la cules de struguri, uitând de zână și de tot.

Și împreună cu prietenii să culegi viile în cântece, râsete și chiote fericite care să răsune între dealuri. Să cari strugurii la căruță și să te înveselești la gândul mustului dulce care va curge în pahare. Și când de la atâta muncă, te va răzbi căldura mare și vei începe să simți broboane de sudoare scurgându-se pe tâmple, ia toamna și îndoind-o în pliuri mici fă-ți un evantai din ea, ca vânturând-i vânturile încoace și încolo, să te răcorești.

Dacă jocul meu ți se pare naiv sau technica nu-i tocmai jucăria ta preferată, dacă ți-e dor de toamna cea adevărată, nu mai zăbovi în fața calculatorului. Ieși și-o agață cu mâinile amândouă pe cea de afară, pe cea înmiresmată și nebună. Țopăie în frunze cât îți place, păstrează în inimă ceea ce simți ca să te încălzească în zilele mohorâte de iarnă și nu te sinchisi de privirile ironice ale celorlalți trecători. Te asigur că și ei ar face la fel ca tine, dacă nu ar fi atât de-a naibii de adulți. Fă-le în ciudă punându-ți toamna la pălărie, fredonează încetișor un cântecel și lasă-i să gândească ce vor ei. Tu faci ce vrei cu toamna ta!

Poate că o să spuneți că sunt puțin nebună,

Sau poate c-o să credeți că-s beată doar de toamnă

Și poate că în toate e-un pic de adevăr

Și spiritul îmi este mai mult de vagabond și mai puțin de Doamnă,

Dar fără ca pretenții de muză să ridic,

Tot ce-mi doresc acuma, este să vă determin,

În ziua asta blândă, de toamnă minunată,

Uitând de toate cele… doar să visați un pic.

.

* prima imagine este originală, surprinsă de mine într-una din zilele trecute
** pe celelalte le-am obținut plecând mereu de la prima, cu ajutorul unui program spinos
*** poezia nu era deloc în planurile inițiale, dar când am vrut să scriu ultima frază, m-a ajuns ritmul ei, surprinzându-mă pe mine însămi și m-a făcut s-o-ntorc în poezie. Sper s-o lăsați să treacă, este nevinovată!

Absolventă de Automatică și calculatoare, Iulia crede că poți, cu un pic de înțelepciune, îmbina rigurozitatea germană cu generozitatea latină şi simte că-i acasă atât în România cât şi în Germania. Despre ea spune: "Sunt aşa cum sunt şi-mi place asta. Detest prostia şi venerez inteligenţa. Reuşesc cu uşurinţă să fiu în acelaşi timp adultul responsabil dar şi copilul care nu găseşte nimic penibil în a vorbi cu merele pe stradă.