GoodWine 2012 – pe unde ultrascurte

GoodWine 2012 – pe unde ultrascurte

A venit şi a trecut prea repede pentru mine. A fost cât se poate de real, dar mie mi-a părut mai mult ca o fata morgana.  Şi da, este vorba despre GoodWine 2012 – ediţia de toamnă. Loc nou, mulţi producători şi importatori şi mai ales multe vinuri (undeva se spune că peste 500). Cele aproape două ore şi un pic mi-au ajuns, cum se zice, cam pe o măsea.

Săptămâna trecută a fost marcată de lansări şi a avut ca temă predominantă setea: setea de carte şi setea de vin. Cele două au mers în paralel şi am fost chiar martorul unei combinaţii. O degustare de Terra Romana – Rose 2012 produs de S.E.R.V.E. la standul Espace Minoux, aflat în pavilionul central al Romexpo – Gaudeamus, unde l-am reîntâlnit pe Răzvan Voiculescu. Nu ştiu de ce, dar cei atraşi de mirosul hârtiei proaspăt tipărite parcă respingeau un pic ideea unei degustări de vin într-un templu al cărţilor. Poate  m-am înşelat, dar eu cred că o carte bună se potriveşte foarte bine cu un vin bun, nu numai cu fel de mâncare potrivit. Cartea Bucătăria Hoinară adună la un loc cum nu se poate mai potrivit chiar cele trei repere: cartea, gastronomia şi vinul.

Şi pentru că, iată, am ajuns totuşi la vin, încep cu rose-ul. Terra Romana – Rose 2012 este aşa cum spune Dan, peste care am dat de cum am intrat la târg, un vin plictisitor de bunUn rozé echilibrat, floral, sec şi … bun care se păstrează pe linia deja cunoscută din anii 2009 şi 2010. Nu am prins degustarea de Cuvée Alexandru dar ştiu că am două sticle care aşteaptă cuminţi în suportul lor. Am compensat cu un Cuvée Amaury, un vin foarte plăcut, aromat și catifelat. Mi-a făcut plăcere să-i reîntâlnesc pe Louis Heriard Dubreuil, neobositul Dan Cornel Săvulescu şi Roxana Sabău.

 

La Cramele Recaş, întâlnirea cu Dan Alexandru a fost scurtă, prea scurtă şi am  prins la degustare nişte … caviar de vin – shiraz să tot fi fost el. Să faci din vin ceva care aduce cu icrele roşii ca formă şi consistenţă, cu gustul unor stafide foarte bune şi aromă de vin este fără doar şi poate meritul bucătăriei moleculare, despre care am întâlnit-o la ediţia trecută a GoodWine şi despre care am  mai povestit.

Timpul este necruţător. Trece încet, dar sigur. Am oprit puţin ceasul la standul celor de la Alma Tim – Smartdrinks unde am degustat un Faustino de Autor 2001 din regiunea Rioja, un vin complex, generos, baricat timp de 2 ani de zile în butoaie de stejar american cu taninuri moi, poate un vin prea vechi pentru mine, dar o experienţă interesantă.

Şi pentru că oferta de vinuri era generoasă atât ca soiuri cât şi ca regiuni viticole, am trecut pe rând în revistă vinurile producătorului francez Brotte,  Châteauneuf-du-Pape – 2007 (domeniile Barville), Côte Rôtie – 2010, Hermitage – 2010, vinuri pe care ţi le-ai dori să le bei în linişte,

Am continuat cu un alt Châteauneuf-du-Pape, de data asta de la Père Anselme – La fiole Pape, produs tot de casa Brotte, care mie mi-a plăcut mai mult decât primul. Este adevărat că punctele date de Parker parcă îşi pun şi ele amprenta pe vinul care este vinificat din grenache, mourvedre, syrah şi alte zece varietăţi de stuguri.

         

Pentru prima oară am făcut cunoştinţă cu  vinurile produse în Liban şi pot spune că experienţa a fost plăcută. Chateau Ksara – Reserve du Couvent 2009 a fost primul vin degustat şi care m-a transportat instant pe străzile din Amman. Nu întreba de ce, nici eu nu pot să îmi explic. A urmat Chateau 2008, un vin  mult mai structurat şi mai plăcut olfactiv şi gustativ.

Un foarte scurt popas am făcut la standul Ambasadei Chile unde, din păcate, vinurile erau pe sfârşite. La fel de scurtă vizită am făcut prin Africa de Sud unde am reuşit să gust un biltong (delicatesă din carne de vită, uscată şi puţin condimentată) alături de un Orange River Cellars – Cabernet Sauvignon 2011, un interesant amestec de arome şi gusturi.

Revin pe plaiuri mioritice cu Crama Basilescu unde am avut plăcuta surpriză de a o (re)găsi pe doamna Vica Necula alături de o Busuioaca de bohotin 2011 făcută aşa cum trebuie. Cu  o culoare interesantă, un demidulce foarte plăcut care nu seamănă cu nicio busuioacă (de)gustată până acum. Nu a lipsit Rose-ul 2011 şi o Feteasca neagră 2009  foarte reuşită.

Am ratat cu graţie multe crame şi standuri: Liliac Wines – (unde aş fi putut cunoaşte proaspătul Young Liliac 2012), Grama, Crama Oprişor, Vincon Vrancea (dar aici tocmai degustasem proaspăt lansata Ambrosio), Cramele Rotenberg, Halewood, Averesti, Avincis, Alira, VineItaly Deluxe, Heinrig şi multe altele. Am ratat şi standul cu trufe, dar să zicem că am avut parte de trufe anul acesta prin tura din Langhe.

Şi cum de ce ţi-e frică nu scapi, am încheiat în note dulci şi parfumate, lângă o tămâioasă romănească  – Tămâioasa Reserva – Nomibo, Dealu Mare alături de Asaf Lev, directorul general şi somelierul Dan Anghel.

Voi aştepta cu nerăbadare să cunosc şi alte vinuri prezentate la GoodWine şi te invit şi pe tine să citeşti ce au scris Pivniceru, George Mitea, Dan Micuda aici şi aici, Mihai

Stai liniştit, voi completa lista pe măsură ce găsesc postări interesante şi cu substanţă bahică. Şi promit că nu mă supăr dacă mă tragi de mânecă şi îmi spui că ai găsit şi tu postări relevante.

 

 

De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie și gastronomie. Sunt două hobby-uri care de multe ori se împletesc foarte bine. Îi place să călătorească, să surprindă prin lentila aparatului natura, oamenii şi locurile pe care le descoperă.