4 + 2 motive pentru a iubi Ungaria

4 + 2 motive pentru a iubi Ungaria

Ungaria te întâmpină cu inima deschisă. Cu două inimi chiar. Un brand de ţară cald, o atitudine prietenoasă şi cel puţin 4 + 2 motive bune pentru care am ales titlul acestui articol. Cum spuneam în articolul anterior despre Ungaria, după vizita în Câmpia Maghiară de sud, în goana noastră către departe am început să nu mai acordăm atenţie locurilor care ne sunt aproape. Ungaria este atât de aproape de noi şi merită cunoscută şi iubită. Iată motivele mele, dar la final te invit şi pe tine să completezi cu ale tale.

1. Budapesta şi alte oraşe

Nu ştiu cum s-a făcut dar în Budapesta am stat puţin, de fiecare dată când am trecut pe-acolo. Nici acum nu am zăbovit suficient, am avut doar câteva ore la dispoziție, dar trebuie să revin odată şi-odată ca să mă bucur pe îndelete de acest oraş minunat. Nu degeaba spune Ina că Budapesta a fost prima ei dragoste, ceea ce a devenit în timp o iubire matură.

De sărbători te aşteaptă şi târgul de Crăciun, o bucurie pentru ochi şi gust, de la care voi pune mai multe fotografii tot astăzi, într-un eseu foto separat.

Despre alte oraşe am discutat deja, mai adaug, în urma ultimei „expediţii”, micul Tokaj sau frumosul Eger, cu fierul forjat de la ferestre și porţi, cu cetatea şi legenda sa (Stelele din Eger este o carte ce a devenit lectură obligatorie în şcolile din Ungaria), cu un muzeu senzaţional de marţipan sau cu mica sa cameră obscură din observator, de unde tragi cu ochiul la mişcările din oraş. Şi, nu în ultimul rând, pot menţiona cochetul Miskolc unde, dacă nu a fost o legendă istorică vandabilă, s-a inventat una culinară, pe baza căreia a fost creat un festival internaţional al piftiei, dacă îţi poţi imagina aşa ceva!

Piaţa din Tokaj

Observatorul din Eger – imagine din camera obscură
Eger privit de sus
Detaliu dintr-o poartă în Eger

Demonstraţie în cetatea din Eger
Muzeul Marţipanului din Eger
Tot ce se vede aici este din marţipan, inclusiv podeaua
Miskolc
Există un pod cu lacăte şi în Miskolc

O broscuţă cu noroc, simbolul festivalului piftiei

2. Băi termale, centre de spa şi wellness

Nu fac acum decât o scurtă completare a listei din primul articol pentru că oricum, în 2013, voi începe un serial dedicat acestora, prin intermediul căruia vei putea afla mai multe detalii.

Menţionez doar că trebuie să ajungi măcar odată în baia termală din peştera de la Miskolctapolca, Barlangfürdő sau să ieşi iarna în piscina exterioară de la Egerszalók pentru a admira, printre aburii ce se ridică din apa caldă, brazii plini de zăpadă şi depunerile de calcar ce amintesc de Pamukkale. Nici băile turceşti din oraş, Török Fürdő, nu sunt de ignorat. Fotografiile sunt destul de grăitoare.

Miskolctapolca, Barlangfurdo
Plimbare si baie in peşteră

Egerszalók, izvoare termale medicinale
detaliu din piscina exterioară
38 de grade în apă, -11 de grade în aer
printre aburi

Şi pentru că tot pomeneam de Budapesta mai sus, de neratat sunt renumitele Szechenyi sau Gellert. De la ultimele două n-am poze şi nici poveşti pentru că n-am fost, dar cine ştie, până spre finalul serialului e posibil să ajung să le testez pe propria piele.

3. Vinuri şi alte plăceri culinare

În Ungaria se mănâncă şi se bea foarte bine. Într-o singură zi am reuşit să degustăm „doar” 17 vinuri, pe numărate, şi asta doar în preajma oraşului Eger, unde se află pste 100 de crame. Dacă mai adăugăm şi un desert, adică vinul dulce de Tokaj, ajungem să ne facem o idee, deși cam vagă. Aşa că, în curând, vom turna în pahare o poveste aparte pentru LumeaVinului.

O cramă săpată în stâncă

4. Cai

Nu este pentru nimeni un secret faptul că îmi plac foarte mult caii. Când vorbesc despre istoria lor, maghiarii se raporteaza la „momentul în care am descălecat” şi spun despre ei că sunt un popor de călăreţi. Îmi place la nebunie abordarea asta, aşa cum îmi place ideea de libertate, de spirit nomad. În Ungaria, dar şi la noi, în secuime, se călăreşte încă destul de mult şi se păstrează un mare respect pentru acest minunat animal, pentru ceea ce a fost cândva viaţa în pustă. În articolul anterior vă povesteam despre spectacolul de la Lajosmizse, adaug acum o fotografie şi o scurtă filmare cu „puszta cvintet”, atât cât s-a văzut pe timp de noapte.

Merg mai departe cu încă două criterii subiective şi personale care ţin mai mult de oameni:

5. Limba maghiară

Când am spus că mi-ar plăcea să învăţ limba maghiară, un prieten secui m-a „încurajat” spunându-mi că nu e doar o limbă, ci un mod de gândire. Nu am cum să ştiu, mi se pare încă destul de grea şi nu sunt sigură că voi avea timp să o învăţ vreodată, dar îmi place mult cum sună, îmi place melodia din cuvinte şi contrastul dintre felul mai aspru în care se scrie şi dulceaţa din vorbire (vă dau ca exemplu doar acel cunoscut cuvânt de pe autostradă, Kijarat, care se pronunţă kiarot).

6. Oameni

Trebuie să vă spun că nu am înţeles niciodată de unde vin legendele cu maghiarii care nu vor să te servească chiar şi în România, dacă nu le vorbeşti în limba lor. Am călătorit în copilărie, în comunism sau în democraţie, atât în Transilvania, cât şi în Ungaria, şi nu am avut niciodată experienţe neplăcute. Nu am înţeles de ce trebuie să ne certăm, de ce trebuie să fim uneori „românii vs. ungurii”, de ce ne mai cramponăm atât de nişte graniţe şi ne batem pe istorie. Şi nu mă refer aici la interese politice şi publice, nu mă refer la dorinţa, poate că justificată, a populaţiei maghiare din România, de a trăi acolo unde ar fi mai bine, ştim cu toţii de ce. Mă refer strict la relaţia dintre noi, ca oameni, ca prieteni. Eu spun ceea ce văd şi ceea ce am experimentat: am cunoscut oameni extraordinari, oameni buni, oameni serioşi, în care poţi avea încredere şi care au făcut ceva concret pentru ţara lor.

Ceea ce se întâmplă acum cu turismul în Ungaria, crearea unor produse de top, promovarea care se face şi coerenţa unei imagini bine croite dovedeşte tocmai acest lucru. Mai avem de învăţat până să ne putem compara, până să putem comenta.

Hai mai bine să călătorim în Ungaria şi să ne bucurăm pentru că avem ce face şi ce vedea. Tu ce ai mai adăuga?

Va urma!

Acest info-trip a fost organizat de Oficiului de Turism al Ungariei. O mare parte dintre fotografii au fost realizate cu un NEX-7 de la Sony Romania. Opiniile, “condeiul” şi talentul foto ne aparţin  :-).

Au mai fost alături de noi Cezar Dumitru, Petre Dordea, Florin Arjocu, Mirabela Tiron, Traian Bădulescu Marian Constantinescu şi, nu în ultimul rând, Júlia Soós Edit Máté.

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.