Cât de frumoasă poate fi tristeţea?

Cât de frumoasă poate fi tristeţea?

Ceea ce ziua datorează nopţii – de Yasmina Khadra

Când eram aproximativ de vârsta Petrei, tatăl meu a avut şansa de a pleca în Algeria pentru a-i învăţa pe alţii ceea ce el dovedise că ştie deja. Timp de un an, Algeria a devenit un fel de loc exotic şi bogat din care soseau pachete – mai mult sau mai puţin răvăşite de comuniştii zeloşi – conţinând minunăţii precum cutii cu creioane colorate, radiere în forme fascinante, caiete cu hârtie lucioasă (wow!), ciocolată, gume cu aromă de scorţişoară sau cu surprize şi câte şi mai câte.

După ce a revenit în ţară şi am ascultat impresiile ambilor părinţi (mama fusese şi ea pasager pe acolo, pentru o perioadă mai scurtă de timp), mi-au rămas în minte vorbele despre cum algerienii lăsau să se distrugă, aşa în ciudă, tot ceea ce făcuseră bun francezii pe acolo. Nu înţelegeam prea multe atunci şi au trecut ani buni până când am ajuns şi eu în lumea arabă şi am recunoscut neglijenţa, dar şi mirosul specific al magazinelor, miros ce ajungea în copilărie până la mine, prin intermediul miraculoaselor pachete.

Într-o seară, îi uscam părul Petrei, iar la televizor, nu mai ştiu pe ce post, era un interviu cu un scriitor algerian: Yasmina Khadra, pe numele său adevărat Mohammed Moulessehoul. M-am hrănit cu fiecare cuvânt şi fiecare opinie exprimată şi m-am întrebat: dacă omul acesta vorbeşte atât de bine, oare cartea cât de frumoasă poate fi? Am intuit bine, cartea este o poezie în proză, este un poem tragic despre onoare şi prietenie, despre sacrificiul suprem – al sufletului, în slujba unor valori morale.

Povestea începe cu copilăria tristă a unui băiat nevoit să nu-şi mai vadă părinţii, victimă a orgoliului unui tată care a pierdut tot, dar nu acceptă ajutorul fratelui său, ajungând în final să-şi dea copilul pe mâna acestuia pentru a-i acorda o şansă la educaţie, la o viaţă normală. Copilul creşte şi dovedeşte o tărie de caracter atât de mare, încât asistăm la felul în care viaţa şi iubirea trec pe lângă el, la modul în care întâmplările nu se aliniază pentru a aduce rezolvări şi împăcări ci dimpotrivă, pentru a alimenta false percepţii, probleme sau conflicte.

Alături de evoluţia personajului principal, viaţa unei comunităţi de francezi, străini care au cultivat şi au ajuns să iubească pământurile ca şi cum ar fi ale lor, este abil prezentată în contrast cu povestea tristă a localnicilor care trăiesc într-o mizerie greu de acceptat. Prin intermediul acestui personaj, al cărui nume reprezintă pefect conflictul algerian-francez (Younes vs Jonas), privirea autorului rămâne echidistantă, încercând să înţeleagă o etapă dură a istoriei din ambele tabere.

Iar dincolo de poveste şi naraţiune, toată tristeţea asta este îmbrăcată într-o limbă atât de frumoasă că nu înţelegi de ce îţi vine să plângi de bucurie, nu de tristeţe. O replică a autorului într-un interviu din Observator Cultural explică poate această reacţie:

Diferenţa dintre un mare scriitor şi un scriitor obişnuit este că acesta din urmă pune cuvinte pe emoţii, în timp ce un mare scriitor pune emoţii pe cuvinte. Scrii o frază care are o încărcătură emoţională şi atunci îţi dai seama că este sublim, iar aceste fulguranţe îl ajută pe cititor să traverseze cu bucurie şi entuziasm povestea. Literatura rămâne o formă aparte de a trata memoria, dar şi de a trata prezentul şi viitorul. Ea nu se sprijnă pe fapte, ci pe abilitatea scriitorului de a spune o poveste.

Eu atât mai spun, trebuie să citeşti această poveste, te va durea sufletul, dar te vei simţi mai bogat la final. Şi îţi va fi greu să treci la următoarea carte, eu cel puţin aşa am păţit, încă nu ştiu ce să încep ca să nu fiu dezamăgită… Am destule cărţi restante în bibliotecă, dar am senzaţia că niciuna nu mă poate ridica la acelaşi nivel de extaz în faţa cuvintelor bine scrise.

Iar concluzia este:

Dacă vrei să faci din viaţa ta o verigă a eternităţii şi să rămâi lucid până în toiul delirului, iubeşte… Iubeşte cu toate puterile tale, iubeşte ca şi cum n-ai şti nimic altceva să faci, iubeşte într-atât încât să-i faci geloşi pe prinţese şi zei… pentru că în dragoste toată urâţenia îşi descoperă frumuseţea.” –Yasmina Khadra, Ceea ce ziua datorează nopţii

PS: eu am cumpărat cartea electronică, de pe Elefant, cu doar 18 lei. 

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.