Trei idei pentru părinţi şi copii (2)

Trei idei pentru părinţi şi copii (2)

Îmi trec prin faţă tot felul de idei legate de activităţi pentru copii, de cursuri utile pentru părinţi, de ce şi cum să faci ca să mai aibă copilul şi altă preocupare decât jocurile pe calculator sau desenele animate. M-am gândit aşadar, din când în când, în limita timpului disponibil, să  ţi le arăt şi ţie, pe scurt.

1. Vrea copilul un animal? Ce-ar fi să adopţi un urs? Dacă mergi la Braşov, Bran, Moeciu, Râşnov sau Zărneşti, fă-ţi o programare la Liberty Bear Sanctuary, Rezervaţia de Urşi. Ai grijă că nu este un ZOO şi nici nu poţi intra când doreşti, cum doreşti. Pentru că programul de acum e posibil să nu mai fie valabil şi la primăvară-vară, cel mai sigur e să suni la 0268-471-202 sau 0788.714.197. Copilul tău va învăţa ceea ce înseamnă cu adevărat un urs, de ce acesta nu ar trebui să fie ţinut captiv pentru distracţia omului şi de ce fiecare fiinţă are mediul şi modul său de viaţa în care nu trebuie noi să intervenim. Şi da, poţi adopta un urs, află aici cum. Mai multe detalii şi propriile noastre fotografii şi impresii vor veni cel mai probabil săptămâna viitoare.

2. Săptămâna PSI pentru părinţi. între 11 si 17 februarie, Editura Trei si Librăriile Cărtureşti au pregatit o ediţie specială a Săptămânii Psi. Părinţi şi bunici, educatori şi psihologi sunt aşteptaţi în şapte oraşe universitare, la o discuţie cu specialişti în psihologia copilului şi adolescentului. Sună promiţător, prietenii şi partenerii noştri de la Parentime vor vorbi despre joc, vineri, în Bucureşti. Eu îţi reamintesc doar că meseria de părinte se învaţă toată viaţa şi că tot ceea ce tu vrei să afli (pentru că trebuie mai întâi să vrei) te ajută în relaţia cu copilul. Şi încă ceva important, cărţile de parenting şi psihologia copilului de la Editura Trei vor putea fi cumpărate cu o reducere de 25% în toată săptămâna 11-17 februarie. Go, go, go!

3. Am ACUM un loc pentru copilul tău la un Atelier de Capoeira. L-a câştigat LumeaMică dar, pentru că ea este foarte ocupată, îl dă mai departe primului copil care ştie sigur că poate participa şi al cărui părinte comentează aici. Pe principiul primul venit, primul servit. E important să ştii că sesiunile durează o oră și ar urma să aibă loc pe datele de 18, 21, 25, 28 februarie, de la ora 18:30. Acestea nu pot fi reprogramate. Locul de desfășurare este: strada Brădești, nr. 8-10, sediul Salsa Evolucion, la intersecția cu strada Lizeanu (RATB: 36, 34, 335, 330, stația Lizeanu). Click aici pentru hartă. Nu implică niciun cost suplimentar dar trebuie să anunţăm participantul până mâine la ora 14.

Nu ştii ce e Capoeira, nu e aşa? Nici eu nu ştiam, aşa că te invit să citeşti tot pe website-ul Jukava. Eu am selectat doar ceea ce mi s-a părut a fi un argument destul de bun: “La cursul de Capoeira se pune accent pe mișcări, mobilitate, coordonare, muzică și respectul față de cel de lângă tine. Este ca un dans în doi în care copilul va avea nevoie să fie atent la partenerul său și să reacționeze spontan la mișcările lui. Atenția și reacția adecvată în parteneriat cu celălalt sunt abilități-cheie în relațiile de astăzi, creând un contact autentic și educativ.

Sper să îţi fie cu folos, toate ideile! Şi să mă completezi şi tu cu ce ai mai aflat interesant zilele astea!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.