Cuvintele rodesc în Terceira

Cuvintele rodesc în Terceira

“Cuvintele care rodesc răsar din inimă. Iar liniştea este aceea care ne învaţă darul cuvintelor roditoare, se spune în Azore*.”

A fost odată ca niciodată un tânăr cavaler al cărui destin era să călătorească pe mare. Acest cavaler a ajuns pe o insulă din Azore, unde, atras de frumuseţea naturii, a hotărât să rămână. Tot aici s-a îndrăgostit de o fată. Dar ordinul din care făcea parte nu-i permitea căsătoria, aşa că şi-a petrecut viaţa suferind în tăcere, fără ca fata să afle vreodată ceva despre sentimentele lui. Se spune că, atunci când a murit, un piersic a crescut din limba lui. Cu frunze în formă de limbă şi seminţe din care pot răsări alţi copaci, acesta a devenit simbolul tăcerii. Plecând de la această poveste populară, locuitorii din Azore spun că liniştea ne învaţă darul cuvintelor roditoare.

Terceira** nu este o insulă pe care să o vezi în grabă. Este o insulă pe care ai nevoie de acel timp pentru tăcere, pentru a te bucura de amestecul ei de natură cu sărbători, pelerinaje şi lupte cu tauri, străzi cochete, pajişti verzi, ape albastre, golf sau turism rural.

Eu nu am reuşit să mă bucur de toate acestea. Am stat în Terceira doar o zi şi nu am avut decât prea puţin răgaz pentru a înţelege mai bine ceea ce defineşte această insulă. Te voi purta totuşi cu mine prin itinerariul acelei zile, apoi îţi voi spune ceea ce aş fi vrut să mai adaug, dacă şederea mea ar fi fost puţin mai lungă.

Prima oprire şi totodată o surpriză plăcută a fost Angra do Heroísmo. Angra do Heroísmo a fost un oraş bogat şi un centru cultural important, fiind capitala insulelor Azore până în 1832, când a fost detronată de Ponta Delgada, din Sao Miguel. Oraşul a rămas, totuşi, o capitală culturală importantă, a fost restaurat după un cutremur serios din 1980 şi se numără astăzi pe lista patromoniului mondial UNESCO.

Terceira_4495

Am coborât din autocar şi ni s-a dat un timp limită pentru a arunca un ochi în jur. Flămânzi de verde, după anotimpul rece din România, ne-am repezit mai întâi către grădină.

Terceira_4502

Apoi, am pornit fără un scop anume pe străzile înguste ale oraşului, am admirat arhitectura, balcoanele cochete, culorile, ţărmurile sau Marina. Privind mai mult pe sus sau în zare, nu-mi amintesc chipurile oamenilor, mă simt acum ca şi cum aş fi vizitat un muzeu. Mi-au rămas în memorie doar chipurile acestea internaţionale, ingenios plasate pe ferestrele unei clădiri.

Terceira_4537

Au urmat apoi câteva opriri în locuri care pe mine personal nu mă interesau, un centru de congres şi vreo două hoteluri ale căror camere aveau un miros cam dubios, probabil din cauza umezelii. Totuşi, de pe terasele sau balcoanele acestor locuri, am mai adăugat câteva privelişti în „patrimoniul” meu personal, la categoria „mi-ar plăcea să mă trezesc cu privirea în această direcţie”:  o fortăreaţă, o adunare însorită de acoperişuri, un ţărm stâncos, nişte trepte urcând din mare, un taur potent care privea oraşul de la înălţime, strălucirea unor valuri.

Terceira_4545

Când foamea ne-a lovit pe toţi, am luat-o la pas pe o stradă mică şi verde, pe lângă nişte case mici din piatră, un loc în care am putut experimenta agro-turismul din Terceira simţindu-ne, din toate punctele de vedere, ca acasă în România. Dacă aspectul exterior nu aduce deloc cu ceea ce vezi în satele noastre, din punct de vedere al materialului de construcţie, la interior ne-am trezit acasă. Cuptorul vechi, băile, instrumentele şi, nu în ultimul rând, mâncarea, toate erau exact ca în România, la Quinta do Martelo. În afară de nişte frunze murate delicioase a căror origine nu am putut să o depistăm, totul a avut un gust neaşteptat de familiar: supa de varză, jumările, sângeretele, fripturile, vinul proaspăt turnat fără măsură în pahare, vişinata şi chiar un fel de ţuică la final, degustată la soare, pe balcon, într-un moment din categoria „eu de aici nu mai plec”.

Terceira_4576

Îmbuibaţi şi puţin ameţiţi, am ajuns la iarba verde perfect tunsă şi frezată, fără niciun fir lipsă, de pe terenul unui club de golf. Cum sportul acesta nu intră nici în dorinţele, nici în cunoştinţele mele, am ascultat numai cu o ureche explicaţiile, iar pe cealaltă aş fi aplecat-o bucuroasă pe covorul verde, să ascult vocea pământului, dacă drumurile noastre nu ar fi trebuit să meargă mai departe.

Terceira_4630

În drum spre aeroport, am privit încă odată pământul porţionat al Terceirei, din punctul de belvedere Serra do Cume.

Terceira_4638

Am decolat spre Sao Miguel cu sentimentul acut că am uitat ceva, ca atunci când pleci fără geantă de acasă şi ai tot timpul impresia neplăcută că ţi-ai pierdut-o pe undeva.

Probabil că la acest sentiment a contribuit faptul că nu am apucat să simţim nimic din ceea ce înseamnă spiritul festiv al insulei, numită şi insula sărbătorilor, sărbători ce vin una după alta, sărbători ce sunt luate şi replicate în alte ţări de cei care părăsesc insula. Sau poate pentru că nu am văzut pelerinii cântând? Sau poate pentru că nu am admirat Caldeira de Guilherme Moniz, cel mai mare vulcan adormit şi înverzit din arhipeleag, cu un perimetru de 15 km? Sau poate pentru că nu am coborât să vedem lacul cristalin din adâncimea acestuia, sau alte grote vulcanice ce pot fi vizitate în Terceira? Un singur lucru mă bucur că am ratat, luptele cu tauri. Nu-mi plac şi nu-mi vor plăcea vreodată, chiar dacă voi face tot posibilul să înţeleg că fac parte din sângele şi obiceiurile locuitorilor din Terceira, o distracţie instalată undeva prin secolul 16, atunci când spaniolii au ocupat insula. În acel moment, locuitorii au lăsat taurii liberi pentru a-i fugări pe inamici, iar astăzi luptele cu taurii ţinuţi de o frânghie sunt extrem de populare şi pot apărea atât în mod organizat, cât şi spontan, atât pe străzi, cât şi pe malul mării.

Dar am lăsat toate acestea în urmă, descoperite şi nedescoperite, plecând mai departe către o nouă insulă, Sao Miguel, despre care îţi voi povesti data viitoare.

Terceira a lăsat nişte seminţe de revedere în mine, seminţe care vor răsări într-o bună zi şi se vor coace într-o nouă călătorie acolo. Şi poate că vor rodi şi în tine.

This slideshow requires JavaScript.

* The Islands of Magic
Legends, Folk and Fairy Tales from the Azores, Elsie Spicer Eells

** Terceira a fost a treia insula descoperită din arhipelagul Azore, de aici provenind şi numele. Lungimea ei este de 29 de km, iar lăţimea de 18 km. Este a doua cea mai populată insulă după Sao Miguel, cu aproximativ 55 000 de locuitori.

Mulţumesc TAP Portugal România pentru şansa de a ajunge în Azore şi a putea scrie aceste rânduri!

 

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.