Castelul Devin și măgarul încărcat

Castelul Devin și măgarul încărcat

Dacă ar fi să-mi compar cele două (mari) călătorii moto de anul acesta, cea de pe #MyDanube făcută împreună cu Roxana  și cea din august, către Rusia și Sankt Petersburg, diferența ar fi una de la cer la pământ.

Am realizat într-o seară, la o limonadă, că e greu să povestești unor oameni… neatinși  de virusul acesta, de ce să mergi călare atâta amar de kilometri, pe vreme bună sau rea, pe drumuri bune sau rele, atârnând în vânt pe un utilaj care numai confortabil nu este. Greu de explicat. Greu de găsit cuvintele pentru a descrie ce ne-a mânat în luptă. Dar o să povestim și despre asta la momentul potrivit.

Însă, la afacerea cu Dunărea e mult mai simplu de înțeles pentru toată lumea, pasionată au ba de motoare. Pentru că am avut vreme de oprit, de vizitat, de văzut, de pozat, de plimbat, am fost în puf și-n spa și-n saună, am fost din castel-în-hrubă-în-piscină-în-vie-în-muzeul electronicii. Așa da, așa e mai ușor de explicat, nu? Am avut timp pe îndelete să ne oprim, am avut zile de mers cu mai puțin de 100 de kilometri, între două puncte pe traseu (vezi Viena– Bratislava… și retur! Păi ce să scriu despre mersul cu motocicleta între cele două? Ajungi mai repede decât între București și Pitești, și fără peripeții!).

Și-atunci am povestit despre locurile minunate pe unde ne-am oprit, despre ce-am vizitat și ce-am aflat de la localnici, ghizi și prieteni că trebuie văzut.

Tot de la prieteni am primit si informația despre castelul Devin (Devin hrad) , la o aruncătură de băț (mă rog, de motoretă), de Bratislava. De găsit l-am găsit ușor, urmând semnele și harta. Cu o singură derută, fix înainte de parcarea de la poalele dealului.

Castelul Devin Bratislava

La intrare am avut un ușor nod în gât… vezi tu, printre lucrurile greu de explicat ne-motocicliștilor este și următorul: de ce păcatele mele ai vrea să te duci să vizitezi ceva (mai ales când ceva-ul e sus pe deal), încărcat cu – după caz, și după încrederea pe care o ai de a lăsa ceva pe motoretă, încărcat, zic, cu: cască (ai lăsa-o pe motor, dar dacă e unul mai zărghit și ți-o ia?), tank-bag (un soi de geantă mai mult sau mai puțin voluminoasă, care șade lipită cu magneți de rezervor, sau, la unii, prinsă-n catarame, în care îți ții toate cele care-ți trebuie la îndemână – acte, aparat foto, hartă, etc), și care, dacă ai fost deștept și n-ai uitat acasă cureaua, se poate purta pe umăr. Dacă nu, în mână și aia. Geaca, poate e cald și ți-ai dat-o jos, plus restul de echipament care rămâne montat pe domnia ta, respectiv cizme (vara, în mod deosebit e o plăcere), genunchere, sau pantaloni de piele, deh, fiecare ce și-a adus de-acasă.

Rectific ce-am scris mai sus: mi-e greu să-mi explic și mie de ce să faci așa ceva. De necaz, mi-am montat un topcase (iaca, dânsul e un fel de portbagaj care șade în spatele motocicletei), în care plănuiam să înfig cât mai mult din sus-numitul echipament la atari opriri. Numai că precum Ivan căruia-i dai o mână și se suie pe divan, așa și eu cu spațiul pentru bagaje, cum m-am prins că am mai mult loc, l-am umplut și pe acela încă dinainte de-a pleca de-acasă, ca să fiu sigură. Să fiu sigură că mă plimb ca pomul de crăciun încărcată cu toate minunile pe care le-am dezbrăcat de pe mine, în mâini. Deșteptuță și prevăzătoare ca de obicei.

Revenind la castel, aflăm cu drag și cu obidă că dânsul șade cocoțat semeț în vârf de deal și privește cu atenție la confluența celor două râuri, Morava și Dunărea noastră.  Cu drag, pentru că priveliștea e frumoasă și liniștită, și cu obidă pentru că mă uitam cu jale la panta pe care urma s-o urc până în vârf, încărcată ca măgarul de povară.  Ajungem la casa de bilete, întrebăm ceva, habar n-am ce, și ni se răspunde, mai mult din gesturi și prin înșfăcarea bagajelor că da, desigur că putem să lăsăm tot harnașamentul acolo. Ei poftim, noi întrebasem altceva, dar oferta a fost de nerefuzat.

Urcus
Urcus

Așa că sprintene, zglobii (cam ca la Walhalla, mai ții minte?), urcăm, pozăm, și ne facem acolo fotografia care pentru mine este poate cea mai reușită din toată povestea asta: amândouă cot la cot, privind în zare către Dunăre, către locurile de unde am venit călări purtând atâtea amintiri frumoase și trecând prin niscaiva momente grele (ne-a plouat vreo trei potopuri, numai eu știu!), și-apoi privind spre locurile  spre care ne ducem, mai la vale pe lângă firul apei, fără să știm ce surprize, mai frumoase sau mai greu de îndurat ne mai rezervă călătoria asta. Un simplu moment suspendat în timp, pe buza unui castel străvechi, pe malul unui râu pe care îl cunoaștem de la izvoare, vorba ceea, de când era pui. Atât.

...privind cu drag la Dunare
…privind cu drag la Dunare

Am plecat de la castel, după ce ne-am învârtit suficient în curtea lui. O tanti angajată acolo ne arată înainte să ieșim fântâna: dă drumul unui obiect (o monedă? Ba parcă o pietricică) să cadă, să vedem cât de adâncă este. Este.

Fantana  cu detaliu de motociclista in stanga
Fantana cu detaliu de motociclista in stanga

Înapoi la bagaje, la echipament, călare pe cai, și pe-aci ți-e drumul. Pe unde? Povestesc data viitoare, că până și mie mi-a luat un pic să-mi aduc aminte pe unde am trecut uitându-mă pe hartă.



View Larger Map
Acest proiect a fost susţinut şi inspirat de:

Tripsta.roUngaria.info.roAustria.info/roThe Danube NiederösterreichLinztousismus.atMunicipalitatea VieneiCompress RomâniaIngolstadt TourismusGermany.travelDanube Competence CenterSerbia.travel

Dunare Tripsta Dunare Ungaria

Dunare Linz Dunare Krems Dunare Serbia Dunare Germania Dunare Ingolstadt

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.