Am întâlnit afară prea perfectul – interviu cu Mircea Crisbăşanu

Am întâlnit afară prea perfectul – interviu cu Mircea Crisbăşanu

Pe mine Dunărea m-a dus până la Mircea Crisbăşanu. Aşa cum ştii, în 2013 am parcurs, împreună cu Ina, tot traseul Dunării, de la izvoare până la intrarea în ţară, pe motociclete. Am poftit mult să fac acelaşi lucru pe bicicletă, măcar parţial, dar simt eu că va veni şi ziua aceea, poate chiar curând. Şi am rămas cu o mare datorie: partea românească a Dunării, o parte semnificativă, dar şi cel mai prost organizată. Aşa că am întrebat aici cine ar putea să îmi dea mai multe detalii şi uite aşa am ajuns la Mircea Crisbăşanu. Dacă eu căutam doar să aflu pe unde se poate merge prin România, pe malul Dunării, Mircea făcea ceva mai mult de atât, demarase Turul Dunării şi depunea eforturi serioase pentru a descoperi care sunt atracţiile şi posibilităţile pentru cicloturism în zonă, alături de alţi voluntari.

IMG_8968Proprietar al Cycling Romania, partener, alături de soţia sa, în Art in Bucharest (tururi ghidate in atelierele artiştilor din Bucuresti) sau în Asociaţia ROI, Mircea te molipseşte cu entuziasmul său, cu puterea de a se bucura de ceea ce este frumos în România şi cu dorinţa de a face ceva concret pentru a împinge lucrurile către o cale bună, normală, sănătoasă.

Am vorbit cu Mircea despre mai multe subiecte, astăzi mă voi opri însă mai ales la pasiunea lui pentru cicloturism.

R: De unde a pornit pasiunea ta pentru biciclete?

M: Ironia a fost că tatăl meu s-a chinuit foarte mult să mă înveţe să merg pe bicicletă. Eram foarte mic, dar îmi amintesc cum dădea ture cu mine prin faţa casei iar eu, deşi eram pe o bicicletă cu roţi ajutătoare, tot nu reuşeam să îmi ţin echilibrul. Căzusem odată şi prinsesem frică. Tatăl meu a lăsat-o baltă dar, la un moment dat, cred că se întâmpla prin clasa a doua, am luat Pegasul fratelui meu, am deschis poarta şi dus am fost. Îmi aduc aminte şi acum senzaţia minunată pe care am avut-o reuşind să merg, în sfârşit, pe bicicletă. Apoi iar am făcut o pauză, până când mi-am luat o bicicletă cu care să merg prin oraş. Într-o zi un prieten m-a invitat la o plimbare în afara oraşului. Am mers 40 de kilometri şi mi-a plăcut foarte mult. Atât de mult încât am ajuns să ştiu toate drumurile din jurul Ploieştiului, până să am carnet de conducere, pentru că le parcursesem pe toate pe bicicletă. Am ajuns să fac şi 160 de kilometri într-o zi. În perioada aceea nu vedeai biciclişti care să circule în afara oraşului, în zone rurale, pur şi simplu de plăcere.

R: Ai studiat şi ai lucrat chiar în Olanda. Cum a fost această experienţă pentru tine?

M: În Olanda, primul lucru pe care l-am făcut a fost, desigur, să îmi iau o bicicletă de oraş şi una pentru plimbări mai lungi. Am făcut în doi ani de zile 3000 de kilometri doar în oraş. Acolo mi-am dat seama ce oportunităţi pentru cicloturism are România. Am locuit trei luni şi în Elveţia, unde mi-am finalizat masterul şi, cât am stat acolo, am profitat la maxim de serile libere şi de weekenduri pentru a călători cât mai mult, pe bicicletă. Am văzut Olanda, Belgia, Luxemburg, Elveţia, puţin din Franţa un an mai târziu şi mi-am dat seama că, din ceea ce văzusem eu din România până atunci, ţara noastră era mai frumoasă chiar decât Elveţia. Sunt subiectiv, desigur, dar să ţinem cont că în Elveţia ai munţi, lacuri… punct. Totul era foarte frumos, idilic, dar oriunde mergeam dădeam de turişti mulţi, chiar şi pe munte. Impresia de sălbăticie era ştearsă. În Olanda pădurile nu mai erau păduri, erau parcuri.

Am întâlnit afară prea perfectul. Şi la noi este imperfectul, dar la noi imperfectul ăsta este, de fapt, ceea ce atrage.

Imperfecţiunea României mi-am dat seama că mă atrage, că m-a atras înapoi. După doi ani de facultate, cu diplome luate, cu totul ok, mă tot întrebam dacă rămân sau nu în Olanda. Am şi lucrat în Olanda, un an de zile, în proiectare de construcţii civile şi industriale, a fost o experienţă foarte valoroasă. Şi în România am lucrat în ultimii doi ani de facultate. Eu am plecat din ţară în moment de criză, nu părea să fie deloc momentul să mă întorc şi să încerc să fac ceva în construcţii, domeniu care era în situaţia care era.

Dar am ales să mă întorc şi, fără să ştiu prea mult despre business sau despre cum ar putea să meargă, am ales să încep un proiect pe cont propriu, din pasiunea pentru biciclete, şi anume să organizez tururi ghidate de cicloturism. Studiasem cu totul altceva, nu ştiam cum să fac să mă promovez, nu ştiam ce se va întâmpla. M-a ajutat foarte mult Simona, soţia mea. Ea a fost prima care m-a susţinut, m-a încurajat şi mi-a spus: „Go for it, dacă asta îţi place, dacă asta e pasiunea ta”. Toţi ceilalţi au fost mai rezervaţi, inclusiv prietenii sau familia mea.

IMG_8954

Am început şi îmi aduc şi acum aminte de primul tur ghidat pe biciclete, undeva pe lângă Sighişoara, cu 7 persoane dintre care 4 străini. Nu ştiam prea bine cum se face, nu mai participasem nici măcar eu la un tur ghidat, la noi nu aveam încă modele de la care să mă inspir. Dar tot răul spre bine, se pare că am avut astfel abordarea mea personală şi îmi imaginez că oamenii s-au simţit bine din moment ce m-au recomandat mai departe. La început ajustam de la o tură la alta, perfecţionând traseul, acum am rute bine stabilite, cu oameni foarte faini pe traseu, la care tragem, familii care ne oferă diverse servicii sau experienţe. Am învăţat rapid să ofer servicii de calitate, concentrându-mă însă pe o abordare mai personală, specifică grupurilor mici cu care călătorim. Aşa mi-am dat seama şi că aceasta este calea cea mai bună pentru dezvoltarea economică a zonelor rurale, prin ecoturism. Facem tot posibilul să folosim maşinile cât mai puţin, respectând mediul înconjurător şi să creăm ture sub formă de bucle prin care să ne reîntoarcem la bază după 2-3 zile, în aşa fel încât să nu cărăm după noi decât strictul necesar.

În 2012 am invitat un jurnalist de la prestigiosul The Guardian să descopere România pe bicicletă, alături de mine. Deşi a călătorit în toată lumea şi a văzut multe la viața lui, experienţa din nordul Buzăului i-a plăcut foarte mult. Am încercat de toate, de la mersul cu bicicleta pe punţi suspendate peste râul Buzău şi până la căutarea de animale sălbatice prin pădurile de la Terca.

R: Ai clienţi mai mult străini sau sunt şi români?

M: Sunt şi români, dar mai degrabă pentru turele scurte. Pentru traseele mai lungi, de o săptămână, sunt mai mult străini care vin special pentru acest tip de turism. Au început să apară şi familii interesate. Am înţeles ce nevoi au şi am observat că cei mici se descurcă mult mai bine decât adulţii, nu am avut probleme cu ei.

Planul este să aduc străinii în România şi să promovez ţara prin cicloturism, dar să conving şi românii să lase sedentarismul.

R: Dacă tot ai adus vorba de familii, ce trasee din România ai recomanda pentru o familie cu copil mic? Dar pentru una cu un copil mai mărişor, care poate merge pe propria bicicletă, dar nu are foarte multă experienţă?

M: Am organizat pentru familii tururi foarte apreciate în apropierea Urlaţiului. Aici există drumuri liniştite care şerpuiesc printre sate şi cătune pitoreşti. Traficul auto este foarte redus şi, un mare plus pentru zonă, există câteva trasee asfaltate ca în palmă. În plus, există şi trasee offroad pentru începători şi copii în pădurile din împrejurimi care sunt absolut minunate. Nu de puţine ori m-am întâlnit aici cu căprioare. Cramele pot fi o atracţie în plus pentru părinţi, la Urlaţi se poate degusta cel mai bun vin roşu românesc.

IMG_2939
Roxana, Alex şi LumeaMică, la Urlati

Un alt traseu indicat pentru familii ar fi în comuna Ciocăneşti – Dâmboviţa*, unde recent s-a inaugurat un traseu de cicloturism de 25 km. Acesta este un proiect iniţiat de tinerii localnici, vrând să amenajeze un traseu pentru biciclişti care să unească satele comunei. Mai este de lucru la traseu, o parte din marcaje au dispărut şi trebuie reamplasate, dar trăgând linie este un traseu accesibil oricui şi, pot spune, este surprinzător de pitoresc.

*Nota LumeaMare – găseşti o descriere a traseului, aşa cum l-a parcurs şi Lorena, aici

R: Revenind puţin la străini vs. români, din alte discuţii cu alţi furnizori de servicii turistice mai puţin convenţionale, că românii nu sunt pregătiţi şi nici foarte dispuşi să plătească un ghid ca să le arate ţara lor. Este adevărat sau crezi că e doar o chestiune de preţ şi buget?

M: Există mai multe categorii de turişti români şi, într-adevăr, nu toţi îşi permit un tur ghidat. Pe de altă parte, există persoane care nu vor un ghid, se simt în largul lor de unii singuri sau în grupul de prieteni şi vor să exploreze diverse destinaţii organizându-şi propriile tururi. Este firesc să fie aşa.

Noi ne poziţionăm sub preţurile din afară, dar ţinem foarte mult la siguranţă şi calitate. În timp ce în Elveţia, spre exemplu, se merge cu bicicleta pe trasee liniare „din castel în castel” şi există întotdeauna o maşină de însoţire în urma grupului, noi preferăm să facem ture tip circuit între una şi trei zile, păstrând maşina de însoţire la punctul de start/finiş. Astfel păstrăm factorul de siguranţă, pentru că maşina poate ajunge rapid la grup în cazul vreunei probleme sau defecţiuni la biciclete, reducem costurile turului per ansamblu şi ne încadrăm mai bine în sfera „eco” de activităţi. Astfel încercăm să atragem şi publicul român. Dintre toţi turiştii care au participat la tururile ghidate Cycling Romania în trei sezoane, aproximativ o treime sunt români. Este un procentaj care ne bucură şi ne demonstrează că românii sunt deschişi către activități sănătoase în aer liber.

R: Am observat că eşti implicat şi în proiecte de amenajare a zonelor pentru cicloturism, aşa e? Mă refer mai ales la Turul Dunării, prin care te-am şi cunoscut, de fapt.

M: Aşa este. În ediţia din 2013 a Turului Dunării am strâns informaţii despre peste 500 de obiective iar proiectul va continua şi în 2014. Deja s-au înscris peste 40 de voluntari, dintre care noi vom alege 24 de velo-cercetaşi foarte motivaţi. Ruta de ciclism există deocamdată teoretic, dar nu este semnalizată. Nu putem face noi asta, pentru că legal nu avem voie, asta e treaba Ministerului Turismului. Există o hotărâre de guvern care prevede înfiinţarea unei reţele naţionale de trasee pentru cicloturism, dar este blocată între ministere. Încercăm însă să o luăm de jos în sus, să venim cu nişte rezultate concrete, informaţii care să poate fi folosite şi care să ajute la creşterea turismului în zonă: surse de alimentare cu apă, locuri de cazare (uneori sau poate chiar mai bine la particulari), locuri decente în care poţi lua masa, peisaje deosebite, oameni interesanţi. Mai sunt alte detalii de reglat, cum ar fi nevoia unui traducător pregătit să asiste turiştii, magazine pentru biciclete sau ateliere unde ar putea fi făcute ceva reparaţii.

În Turul Dunării, mai multe echipe merg pe trasee şi rute alternative, despre care nu existau până acum niciun fel de informaţii. Sperăm că modelul nostru va fi preluat, ne dorim să adăugăm întotdeauna informaţii proaspete pe portalul online pe care îl construim acum, din mai multe zone din ţară. Nu voi putea niciodată să cunosc toată ţara, dar mai sunt şi alţi pasionaţi de ciclism care pot să ajute şi să contribuie cu informații valoroase.

Un alt proiect important în acest an este acela de a realiza o reţea de trasee de cicloturism semnalizată şi marcată în regiunea Urlaţi-Prahova, astfel încât oricine să poată merge în plimbări şi excursii cu bicicleta, individual sau în grupuri de prieteni. Am obţinut mici finanţări care ne vor da forţa să începem. Pentru a avea succes pe termen lung vom avea nevoie de sprijinul tinerilor din comunitate, dar şi de ajutorul voluntarilor din Bucureşti şi Ploieşti, pe care îi aşteptăm cu braţele deschise să ne contacteze.

R: Ţi-a părut vreodată rău că te-ai întors şi te-ai apucat de această afacere?

M: Nu, nici gând sunt aşa de convins că este exact direcţia potrivită şi sunt atât de multe oportunităţi în acest domeniu! Lucrurile se întâmplă şi sunt foarte entuziasmat că se mişcă, că nu va fi voluntariat pe veci. S-au deschis nişte uşi, sper ca în 2014 să obţinem şi mai multă susţinere şi buget pentru a realiza tot ce ne-am propus.

Mulţumim Mircea şi mult succes mai departe!

Credit foto: Cycling Romania şi Alexandru Farca

IMG_8572

 

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.