Călare spre Rusia (I)

Călare spre Rusia (I)

Totul începe cu o idee stingheră în cap: eu cu cine mă… duc?

Într-o noapte de iarnă vorbeam cu un prieten, la o cinstită beț… a, pardon, ceai de tei voiam să zic:

-Dragule, eu mă duc în Rusia. Și nu oricum, ci cu motorul.
-Ce tare, vreau să vin și eu!

Și dă-i și plănuiește, și visează, și calculează, și hâc!, până dimineața. Era tare ceaiul. Trebuie să știi că motocicliștii suferă iarna precum demoazelele la cură când le miroase a ciocolată şi-a friptură, iar noi ne înecam amarul şi croiam călătorii noi.
Asta era acum vreo trei ani. Între timp discuția s-a repetat, ierni au mai fost, interlocutorul era de fiecare dată altcineva, dar răspunsul mereu același: „mamă, ce mișto, Rusia, vin și eu!”. Numai că ei nu veneau, iar eu nu mai plecam, pentru că indiferent câtă (de puțină) minte mi-o mai fi rămas, tot era suficientă ca să-mi dau seama că n-ar fi fost tocmai inteligent să plec singură.
Inspirația a venit pe urmele unei cărți și-a unei aventuri superbe, dar cumva la mine pe motive de putință, timp, buget, etc. s-a transformat din Mongolia în Rusia, din singur(ă) în „trebuie să plec în cel puțin doi”, și din toată Rusia am alex să văd fix Sankt Petersburg. Putea să fie Moscova, putea să fie orice altceva, dar așa s-a fixat ideea pe cortex și-a început să lucreze.
Practic în atâția ani am avut toată vremea să văd tot soiul de filmulețe adunate de prin traficul rusesc, să mă întreb de vreo două sute de ori – bre, dar de ce vreau eu să mă duc să-mi rup gâtul acolo? P-aci pe la noi nu pot? Că uite ce frumos e și la noi în țară pe drumurile patriei: colo un tir răsturnat, ici o mașină înfiptă într-o casă, vreun motociclist înfășurat pe stâlp…
După care mai judecam, și concluzionam că la fel cum văd în fiecare zi accidente la televizor, pe șoselele românești, dar nu văd în fiecare zi în trafic același lucru, la fel o fi și cu astea de pe net: desigur că există, dar asta nu înseamnă că tot traficul o fi așa în toată Rusia. Sau o fi? Hai că poate nu e…

Cu drumul in gand
Cu drumul in gand

Ei, tot mestecând ideea în cap, timpul trecea, și cum mine în Rusia nu venea nimeni.

Până când, vorbind cu un alt prieten despre planuri de călătorie pe motocicletă, venind fiecare cu ideile sale din direcții complet diferite, ne-am trezit vorbind despre același lucru:
-Am un plan să plec pe motor la Sankt Petersburg, că uite am citit eu o carte și mi-a rămas așa un dor de ducă unde n-am mai fost…
-Păi și eu am! Că am fost cu bunicul meu acum vreo 20 de ani, și vreau să mă întorc să mai văd odată locurile pe care le-am văzut cu el.
(zice amicul)

Diferența era că de data asta omul era hotărât, așa că am simțit că ăsta e biletul meu de drum! Am cu cine.

Acum, o mică paranteză: de ce nu m-aș fi dus singură?
E o vorbă între motocicliști: când te sui pe motor, te îmbraci pentru  accident, nu pentru plimbare. Adică, echipament full, că nu se știe când o pățești, chiar și la colț de stradă ți se poate întâmpla ceva nasol. Mai bine să fii pregătit. Aşa şi pentru drumul în Rusia – nu mă gândeam neapărat la accidente,  nu plec la drum cu gândul că voi păți ceva. De fiecare dată plec cu gândul că mă întorc cu bine acasă. Dar dacă se întâmpla ceva cu motocicleta? Dacă picam pe undeva (am eu un talent deosebit să mă înmoi pe suprafețe instabile, ca pietrișul sau nisipul, și să mă întind suav cu nasul la firul ierbii să văd cum miroase). Dacă apărea vreo problemă tehnică? Toate reparațiile pe care știu să le fac sunt pe principiul power-tape:  a căzut, se mișcă, s-a rupt? Îl dau cu scoci până nu mai respiră. Și, fără a intra în probleme de discriminări, feminism sau stereotipii, atât mai zic: eu femeie singură în Rusia pe motocicletă nu mă duc și pace!

Bun. Avem omul, hotărât, avem destinația, avem și-un program, de plecat după Sântă Mărie, în august, și întors până în concertul lui Roger Waters, că-i promisesem mamei că o duc să-și vadă idolii din tinerețe. Asta, o să vezi ulterior, are un mare rol în povestea noastră.

La drum! Sau, cum zicea bietul tata: pe cai, că se filmează!

Ruta

De comun acord ne-am hotărât că vom merge prin Republica Moldova, Ucraina, Rusia, și întoarcere prin țările Baltice, Polonia, un colț de Slovacie și-unul de Ungaria, și-apoi gata, fiecare la casa lui.  Punctul de întâlnire l-am stabilit în mijlocul țării, pentru că veneam din direcții diametral opuse: Râmnicu Vâlcea.

În România

Am continuat apoi prin Sibiu-Sighișoara-Miercurea Ciuc-Cheile Bicazului-Roman-Iași.

Pentru că asta-i o poveste despre drumul spre Rusia, nu puteam să sar partea cu România, dar nici nu vreau să zăbovesc prea mult aici. Din Sibiu am cules o altă prietenă care a decis să ne însoţească o mică bucată de drum. Nici nu i-a fost greu să se hotărască – are obiceiul să plece în concediu pe sistemul: „mă sui pe motor. Ajung la intersecție. Dau cu banul să văd dacă e stânga sau dreapta, sau aleg să ocolesc o ploaie.”
Cam asta-i toată planificarea ei, mai departe o duce drumul. Ei, pe același sistem, am invitat-o să meargă cu noi până în buza Moldovei (noastre). De pe drum nimic ieşit din comun pentru traficul românesc: una dintre motociclete a lovit un câine vagabond, căruia i se urâse cu binele și-a fugit direct sub roata mobrei. Eu nu eram în zonă, cred că trecusem deja de un semafor, nu mai știu exact cum ne coordonasem atunci, dar cert e că n-am văzut momentul. Nu-i bai, că m-am speriat la fel de tare ca și cum aș fi fost de faţă, când i-am văzut pe ai mei prieteni unul mai alb decât celălalt (se pare că amicul meu fusese la un pas de a pierde controlul motocicletei și-a se răsturna).

Ăsta-i semn rău, îmi zic.
Am pierdut prietena pe undeva prin Roman (ea zice că în Bacău, o cred), noi am cârmit spre Iași, iar dânsa spre… a, nu știm unde. Pe principiul enunțat mai sus.

Dovada ca am fost si trei la un moment dat
Dovada ca am fost si trei la un moment dat

Am ajuns în Iași, unde amicul meu a găsit de cuviință să se întindă cu un troznet cât era de lung într-o parcare: nu văzuse o bordură. Trosc și el și motocicletă, și inima în mine: cumva când vezi că partenerul de drum face dintr-astea, te cam ia cu spaimă. Păi parcă trebuia să-mi fii sprijin, să mă aperi de ruşi beţi şi urşi sălbatici, să mă scuturi de praf dacă pic, să mă ghidezi prin pustiu? Nu?
Îl ajut să se ridice, să se scuture, ne redresăm, ne cazăm. Din Iași noaptea mare lucru n-am văzut.

In Iasi, povestind patanii de pe drum
In Iasi, povestind patanii de pe drum

Un gând, o umbră nu-mi dădea pace: dacă ne-am început călătoria sub asemenea auspicii, oare ce ne mai așteaptă?

Republica Moldova

A doua zi de dimineață, luăm în piept vama Sculeni. Pardon, dar așa o cheamă. De la români am ieșit val-vârtej, nici nu-mi aduc aminte cum. La moldoveni însă…
Aflăm pe rând că:

Republica Moldova
Republica Moldova

Unu: trebuie să plătim o taxă ecologică la intrarea în Moldova,
Doi: cumva Moldova mi-a scăpat din vedere când am verificat RCA-ul și mi-am făcut asigurare suplimentară pentru Rusia, așa că n-am asigurare.

Nicio problemă, mă duc să plătesc taxele și asigurările. Întreb unde, mi se explică, pricep parțial. Limba moldovenească, deși ai zice că e totuna cu româna, odată se încovoaie, se întoarce vreo trei secole în urmă sau se uită în gura vecinilor, și-ți trântește o construcție sau un cuvânt de care n-ai auzit vreodată…

Intru în clădirea vămii, și, cam cu spaimă să nu fiu crezută contrabandistă sau falsificatoare, întind suma rotundă de 202 lei moldovenești către doamna de la ghișeu, și-o întreb, cam cu sfială:

-Nu vă supărați, banii ăștia sunt buni?

Întrebarea are mult sens, dacă ne gândim că eu banii, toţi 202 lei, îi găsisem pe jos. La bulgari. În Bansko. În 2010. Cu vreo trei ani înainte, deci. I-am păstrat că lasă, poate odată și-odată tot ajung eu în Rep. Moldova. Nu mă gândisem că va trece atât timp, și vorba ceea, puteau să se și schimbe între timp.

Doamna de la ghișeu îmi zice că da, normal că sunt buni, de ce n-ar fi? Ei, iaca, nu i-am mai explicat. Plătesc taxa, iar la asigurare a fost cam ca atunci când te duci la restaurant și nu mai vine comanda, de te întrebi dacă acum s-a născut vițelul care urmează să crească să se facă friptura ta.
În primul rând, eram într-un bar. Acolo se plătea asigurarea, de față cu niște prăjituri supradimensionate și niște sucuri necunoscute. Aștept. Să vedem unde intră cablul. Să pornească odată calculatorul. Cred că era un 486. Nu glumesc. Să pornească imprimanta. Să pornească programul.
A durat.
Mult.

Pâine? Pîine!
Pâine? Pîine!

În Bălţi, MD, sunt gropi

Mandra de dau in Balti
Mandra de dau in Balti

Drumul prin Moldova ne-a trecut prin tot soiul de localităţi cu nume predestinate: Taxobeni, Călugăr, Frumuşica… Bălţi. În Bălţi sunt gropi. De-acelea în care poţi să cazi cu cal cu tot, şi nu ţi se mai vede nici scăfârlia.

Calugar din Moldova?
Calugar din Moldova?

Cam de-acolo cred că a început marea mea mirare în ceea ce priveşte meleagurile de la est de noi. Că asfaltul e prost, fusesem prevenită. Cât e de praf, nu ştiam însă.
De acolo am început să văd primele benzinării în care nu intri şi faci tranzacţia doar printr-un ghişeu minuscul, să mă uit cu un soi de nostalgie care nu-i a mea de fapt la blocuri care miroseau a anii 70 comunişti (ceva legat de anii copilăriei, nu te gândi la prostii!), şi să pricep mirajul României ca ţară din UE.

Un racnet de masina. Altii au ultimul racnet.
Un racnet de masina. Altii au ultimul racnet.
Un drum oarecare
Un drum oarecare
In Balti, MD
In Balti, MD

 

Din Bălţi am pornit spre Soroca, să ieşim în Ucraina.
Dar ce, crezi s-a putut să continuăm fără peripeţii? Nici vorbă, am crezut că fac stânga – împrejur şi mă întorc acasă.

Dar despre asta, data viitoare. O să las aici  două poze din articolul urmator

 

 

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.