(P) Un motiv bun pentru o vacanţă în Bucureşti: turismul dentar

(P) Un motiv bun pentru o vacanţă în Bucureşti: turismul dentar

Îmi amintesc revolta unor colegi de breaslă care, atunci când au ajuns anul acesta la târgul de la Berlin, la standul României, au constatat că nu există niciun material de promovare pentru oraşul Bucureşti. Pentru capitala României, oraşul acela mare care nu e Budapesta. Nu am fost, nu am văzut, dar presupun că informaţia e adevărată. Şi chiar dacă nu e, ştiu foarte bine câtă atenţie (NU) se acordă promovării capitalei. Nu am de gând să o fac pe deşteapta şi nici să mă apuc acum să descriu cum ar trebui să se întâmple lucrurile, dar ca simplu locuitor în acest oraş, ca om care am ales să locuiesc în Bucureşti, acceptând aspectele negative şi înţelegând că acestea sunt mai puţine decât aspectele pozitive, eu ştiu că Bucureştiul merită mai mult şi că poate fi un loc în care să-şi petreci o vacanţă. Bucureştiul este acum un oraş de tranzit sau de business. Mulţi turişti aterizează aici, stau o zi sau două şi pleacă mai departe spre munte sau spre Transilvania. Oamenii de afaceri vin aici, îşi rezolvă treburile şi, dacă le mai rămâne puţin timp, dar repede fuga să vadă castelul lui Dracula, care este castelul lui Dracula tot aşa cum Bucureştiul este Budapesta. În fine, să nu divaghez…

Aşadar ce te-ar face să stai mai mult într-un oraş gălăgios, poluat şi populat cu foarte mulţi oameni nervoşi şi supăraţi pe viaţă? Îţi spun eu ce: nevoia.

Dacă trăieşti deja în altă ţară, aşa cum ştiu că o fac un procent covârşitor din foştii mei colegi de şcoală, dacă te-ai lovit deja acolo de o durere de dinţi sau ai o lucrare mai complicată a cărei rezolvare nu mai suferă amânare, ştii deja cu ce costuri vine, mai ales dacă ai multe de rezolvat şi nu ai o asigurare care să includă şi tratamentele stomatologice. Şi poate că abia atunci îţi aduci aminte, cu drag şi nostalgie, de România. Nu sunt ironică, sunt doar realistă. De multe ori nevoia ne învaţă să fim mai buni, mai darnici, mai patrioţi sau mai practici în deciziile pe care le luăm.

Am în jurul meu destul de mulţi medici stomatologi. La Braşov, la Oradea sau în UK sunt doar trei. De la primii doi ştiu foarte bine că vacanţa de vară este un subiect delicat, pentru că atunci este cel mai activ moment al lor, momentul când turismul dentar capătă amploare şi vin să-şi rezolve problemele atât românii plecaţi, cât şi străinii. Printre ţările dintre care vin aceştia se numără Italia, Anglia, Elveţia, Spania şi aşa mai departe.

Pe de altă parte, de la prietena mea stomatolog din UK am aflat cât de bine organizat este sistemul de sănătate de acolo şi cum acesta chiar se preocupă, cu adevărat, de nevoile, drepturile şi protecţia pacienţilor. Dar, dacă ajungi să apelezi la sistemul privat, iar veniturile tale nu sunt mari poţi să ai o problemă. Am rugat-o pe prietena mea să îmi dea nişte exemple şi iată ce mi-a răspuns:

Dacă în NHS (sistemul de asigurări de sănătate) pentru o obturaţie de canal şi plomba aferentă plăteşti doar 50 de lire, în sistemul privat, acelaşi tratament porneşte de la 800 de lire şi poate atinge 1500 de lire.

Daca în NHS, pentru o coroană (sau 2) plăteşti 219 lire, în sistemul privat preţurile pornesc de la 350 de lire per coroană şi pot atinge şi 1000 de lire. Depinde de material, zonă şi prestigiul specialistului.

Mai departe, gândind la tehnicile moderne de implantologie, preţurile pleacă de la 1500 per implant, atingând, în funcţie de complexitatea tratamentului, 3000-4000 de lire.

Cât despre oferta din Bucureşti, sunt sigură că există multe cabinete şi medici stomatologi buni care pot face o treabă profesionistă la costuri mult mai mici. Mai poţi găsi nişte exemple de preţuri comparative şi aici.

Eu am beneficiat, în ultimii doi ani, de serviciile Dent Estet şi am fost cu adevărat mulţumită de profesionalismul medicilor, de echipamentele şi materialele cu care lucrează, de faptul că au două clinici specializate pentru copii, diferenţiate după vârstă (păi ceea ce aşteaptă un copil mic nu e acelaşi lucru cu ceea ce aşteaptă un adolescent, nu e aşa?).

Anul acesta, pentru turiştii străini, până la 1 septembrie, la Dent Estet există chiar o promoţie pentru implant, o reducere de la 2850 de euro la 1350, cu foarte multe servicii incluse, poţi să o studiezi şi tu aici. Iar dacă valoarea tratamentului depăşeşte 2000 de euro, ţi se asigură şi cazarea. Câteva sfaturi şi mai multe detalii poţi să vezi şi aici.

Părerile specialiştilor sunt împărţite. Medicii români care au rămas în România au încredere în serviciile de aici şi ştiu că avem oameni pregătiţi, profesionişti, la fel de buni ca cei din afară. Cei care au plecat şi au scăpat din sistemul jalnic de sănătate din România au reţineri. Şi e normal să fie aşa, atât timp cât „în România responsabilitatea actului medical e mică, iar eşecurile mutilante nu sunt penalizate decât rarisim”, ca să o citez din nou pe prietena mea din Anglia.

De aceea cred că e bine, mai ales ca turist, să fii foarte atent la ce clinică mergi, să te documentezi puţin asupra tehnologiei şi materialelor folosite, asupra pregătirii medicului, să ceri referinţe, să afli părerea unor clienţi ai acestora şi aşa mai departe. Preţul mic nu este singurul criteriu după care merită să alegi, ai grijă ca ceea ce vei primi în schimb să fie de durată şi că ţi se oferă garanţie pentru lucrare.

Revenind la ceea ce spuneam la începutul articolului, dacă te-ai hotărât să faci pasul ăsta şi să nu mai laşi pe altădată problemele dentare, poţi să îţi organizezi o vacanţă la Bucureşti şi să împuşti şi al doilea iepure, să îţi aranjezi dantura pentru următorii 20 de ani – pentru că atât ai garanţie, cel puţin la SKY Dental Implant, la Dent Estet.

Iar dacă ţi se pare că nu ai ce face în Bucureşti mai multe zile, dă-mi te rog un mail şi promit că îţi fac personal recomandări de nu o să îţi ajungă timpul! Iar sfatul meu e să îţi aloci mai multe zile, ca atunci când termini tratamentul să mergi şi puţin prin ţară, ştii bine că mai ai încă multe comori de descoperit.

Fără să fac prea multe calcule pot să mă hazardez să îţi spun că, în total, vacanţa şi tratamentul te vor costa mai puţin decât tratamentul în multe alte ţări vestice.

Tu ce părere ai? Ai făcut asta, ai face asta? Aştept şi argumentele şi contraargumentele tale!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.