Despre desertul săsesc şi desertul cultural

… adică despre lichiu și Piazzolla & Galliano, despre plăcinta săsească și tangoul argentinian, adunate la un loc într-un sat mic aflat între Viscri și Saschiz.

Pentru prima dată pun o rețetă povestită și făcută de altcineva pentru că mi-a fost teamă că o voi uita sau că trecerea timpului va nivela amintirile. Chiar şi aşa te rog să mă tragi de mânecă dacă am scăpat ceva, oricum în curând va intra şi în bucătăria mea şi voi reveni cu impresii la cald.

Weekendul trecut, la Cloașterf, am descoperit, așa cum spunea Roxana în articolul de ieri, “marea vedetă a zilei, renumitul lichiu, desertul tradiţional săsesc, copt în cuptorul din curte, pe cărbuni, şi mâncat apoi cald şi aburind, în cantităţi nemăsurate”.

Doamna Maria, venită din satul de peste deal, din Criț, întindea foile de plăcintă în bucătăria devenită cartierul general al brunchului transilvănean care se pregătea să înceapă. În tavă era întinsă deja foaia de aluat. Un aluat simplu din făină (1 kg), zahăr (200 g), unt/margarină (130 g) și ulei (70 ml), un praf de sare (o linguriță rasă), parfumat cu vanilie, o nucă de drojdie și apă cât înghite. Evident, frământat bine și lăsat la dospit.

Cloasterf_2542

Cloasterf_2460

Peste foaia de aluat (maxim 1 cm înălțime) se întinde un start de griș dulce și parfumat cu vanilie și coajă rasă de lămâie. Grișul se face normal cu lapte și se lasă la răcit.

Cloasterf_2431

Se acoperă cu un strat de sos de smântână (la 1 kg de smântână se adaugă 3 ouă și 100 g ulei).

Cloasterf_2440

Acum vine marele secret al acestei plăcinte – cuptorul cu lemne. Nu știu cum o să fac, pentru că e clar că nu mă ajută cuptorul din dotare, dar trebuie să obțin crusta pe care am văzut-o și la Pasteis de Belem.

Cloasterf_2449

După zece minute prăjitura-i gata să o iau cu lopata.

Cloasterf_2522

Se presară zahăr și se taie repede pentru că pofta-i mare.

Cloasterf_2530

Cloasterf_2681

 

Plăcerea de a savura dulcele lichiu a fost urmată de plăcerea ascultării unui concert de muzică argentiniană pe acordurile lui Piazzolla și lui Galliano. Doi din cei trei membri ai unei formule originale, Accord Vibes,  au transformat biserica fortificată din Cloașterf într-o sală de concerte plină ochi. Un desert cultural în care vibrafonul mânuit de Alexandru  Atanasiu și acordeonul lui Fernando Mihalache au dialogat vreme de aproape cincizeci de minute.

PS. În filmuleţul de mai sus, pe la secunda 20 se va auzi un zgomot puternic. Nu vă speriaţi, o bancă din biserică a cedat. Să fi fost de vină lichiul?

De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie și gastronomie. Sunt două hobby-uri care de multe ori se împletesc foarte bine. Îi place să călătorească, să surprindă prin lentila aparatului natura, oamenii şi locurile pe care le descoperă.