7 oaze lângă mare și-ncă una mai încolo

7 oaze lângă mare și-ncă una mai încolo

Acum vreo câteva milioane de ani, în Cretacicul inferior, pe când eram copil şi mă duceam la mare, marea avea gust de pepene cald, plastic, tabere la Năvodari şi discoteci de copii.
Mai încolo, prin tinereţe, când scoarţa pământului încetase să se mai frământe atâta, marea avea gust de discoteci de oameni mari, rockoteci şi de bancuri pe tema : O fată s-a dus la mare. Nici ea nu s-a odihnit…*

Apoi am descoperit staţiunile de tineret care se metamorfozau de la an la an fiecare într-altceva. Ba au venit maneliştii peste staţiunea de tineret, ba familiştii peste staţiunea de nudişti, ba eu mai ştiu. Marea era tot aia, alta nu ştiam. Cu mirosul ei de alge moarte, scoici eşuate, nisip chinuit şi piele însorită.
Apoi mările mi s-au albăstrit, s-au făcut pe rând turcoaz, mai reci, în nord, mai ciorbe, în sud. Pe-a noastră o lăsasem deoparte. Că e aici aproape, am eu timp s-o văd… şi-apoi vezi? Nu mai avea culoarea potrivită, nisipul civilizat şi vizitatorii curaţi.

O să mă ierţi că am făcut incursiunea asta în trecut. Am aceleaşi sentimente amestecate ca mulţi dintre noi despre ea. Că ar putea fi şi nu e, că la noi nu e curat, că la ei e.

Şi cu toate astea, nu pot să trec peste faptul că acolo în amărăciunea aia am copilărit şi-am crezut că mai tare decât atât nu există. O excursie la mare era întotdeauna ceva extraordinar şi foarte preţios, mai ales că stăteam mai departe de ea decât stau acum.

Intre doua oaza, salbaticie
Intre doua oaza, salbaticie

Am găsit-o săptămâna trecută cum o lăsasem. Mucuri de ţigară în nisip, plastic plutind bezmetic prin apă, pietroaie în care te zgârii, iarbă netunsă, sălbăticie.

 Marea Neagra te asteapta
Si totusi Marea Neagra te asteapta

Cum naiba fac după realităţile astea de netăgăduit să te conving că mai merită o şansă? Care ţine tot de noi, de fapt…
Am să încerc aşa, din oază în oază, să te trec „deşertul” şi să văd dacă la sfârşit vrei să mergi la mare. La a noastră.

 

Oază cu gust
Crama Clos des Colombes

La crama
La crama

Treaba asta cu oazele ne-a venit în minte străbătând porţiuni pline de iarbă, trotuare sparte cu noroi sau ocolind câini. Toate astea da, sunt la noi la mare. Dacă ai răbdare să treci de ele însă…

Ajungi în fața porții. Un nume desenat de mână, copilăreşte aproape, pe un fund de butoi. O hală care pe din afară nu pare cine ştie ce. Un strat gros şi pufos de lavandă, mov-exuberant ornat zglobiu cu fluturi. Albi şi coloraţi, pe fond violet cu verde. Via şade undeva după gard. Nici nu o observi de la început. Din cauza fluturilor, desigur.
La întâmpinare iese o doamnă scundă, energică, cu un accent apăsat şi ton ironic. A văzut deja cum merg treburile pe la noi şi s-a convins. S-a convins că trebuie să rămână.

levantica si vizitator
levantica si vizitator

-De ce aţi ales locul ăsta?

Încerc să mi-l imaginez aşa cum l-o fi văzut ea prima oară. O hală părăsită, via mai mult moartă sau neîngrijită, dezolare, un stol de porumbei rotindu-se pe cer, stăpâni pe loc. Un loc pe care atunci când l-a căutat, nu ştia cum să-l regăsească: română nu ştia, să explice unde l-a văzut nu putea.

Eu nu pot să văd via neîngrijită. Am simţit ceva atunci, direct în suflet. M-am uitat la porumbei şi am ştiut că se va numi Clos de Colombes.

D-na Rosenberg
D-na Rosenberg

Doamna este Anne Marie Rosenberg, are crama Clos de Colombes, poate cea mai mică din Dobrogea, şi se luptă cu instituţiile statului şi indolenţa oamenilor de când a venit aici. O să îți spun mai pe îndelete despre locul acesta, e o picătură de bun gust și finețe gastronomică într-o mare baltă de ulei în care plutesc șnițele și cefe de porc la terasele tipic-ieftine ale Mării Negre.

Am băut vin bun, l-am mirosit, l-am privit, am încercat să ni-l însușim prin toate simțurile posibile. Am ascultat povești rârâite despre începuturi și obstacole, am mâncat în porții mici, mici de tot cât – doar cât să surprinzi papila și să o răscolești – mâncare gourmet cu iz franțuzesc-creativ.

Am plecat cu bună dispoziție în suflet. Dacă doamna acesta hotărâtă s-a mutat în România, fără să fi știut ceva dinainte, doar pentru că s-a îndrăgostit de un loc părăsit, cum aș putea eu să îmi permit să părăsesc locurile care încearcă din răsputeri să devină mai bune decât erau? Cum aș putea să întorc spatele unor locuri pe care le iubesc, pentru că am găsit altele mai fistichii în altă parte? Nu pot, încerc doar să găsesc un echilibru între cele două și un ochi atent și la bune, și la rele.

Oază de relaxare
Cocor Spa Hotel

…Undeva, în creierul ceţos şi înfundat, foșgăie un neuron și se trezește o sclipire, scurtă, dar intensă: în ce limbă trebuie oare să mă adresez oamenilor aici? În ce ţară sunt?

Vreau să întreb ceva la recepţie şi pentru o fracţiune de secundă uit că sunt în România. N-am nimic să-i reproşez locului, arată exact ca orice spa pe care l-am văzut pe afară, în orice țară cu tradiție la așa ceva (Ungaria, Germania, Austria…).
Mă târăsc apoi afară din sauna care a picurat căldură lichidă peste mine şi mă aşez pe un pat confortabil de relaxare. Pielea e răcoroasă de la gheaţa cu care m-am frecat după saună, dar în interior parcă m-am topit. Totul e combinat cu câteva ture de bazin şi un masaj făcut de o domnişoară frumoasă, creaţă, care are mâini pricepute şi şi le plimbă peste mine apăsând şi frământând până simt că pielea îmi ia foc, iar mintea concediu.

Unde mă aflu…?

Oază pentru copii
CoHotels: Delta și California


Aici nu prea mă pricep, recunosc. Ar fi trebuit să fie Roxana cu mine, să verifice cu ochiul ei exersat dacă într-adevăr locul aduce ceea ce promite. Însă oamenii insistă că la ei totul e gândit ca să facă sejurul unei familii cu copii cât mai confortabil. De la program de joacă, cu animatori, la pat în plus în cameră în loc de măsuță și fotolii, plajă pentru copii şi un meniu echilibrat.

Mă uit mai atentă în jur şi da, parcă sunt într-adevăr mai mulţi copii acolo decât în alte restaurante.

Nu am încercat locul şi desigur nu pot să evaluez doar după restaurant cum se simte într-adevăr o familie cazată acolo. Un lucru am remarcat. Chelnerii erau deosebit de politicoşi şi atenţi. Și mai ales zâmbitori. Mai rar așa, o fi un semn bun…
Dacă mergeți sau ați fost deja, să-mi spuneți și mie cum s-au distrat cei mici.

Oaza de cazare
Hotel Melodia****

Hotel Melodia
Hotel Melodia

Nu știu alții cum sunt, dar dacă te-ai săturat ca mine (și ca Roxana) de hotelul tipic de la mare, fără personalitate sau Doamne-fereşte, de camera cu gresie pe jos şi cearceaf creponat (am o ură personală şi nedisimulată împotriva lenjeriilor ălora de pat), s-ar putea să apreciezi să stai din când în când într-un loc mai deosebit.
Cum ar fi să te trezeşi dintr-o dată, după ce intri pe uşa vegheată de doi căluţi de mare, într-o altă lume? O lume în care bunul gust s-a dat de trei ori peste cap şi s-a făcut un hotel alb pe dinăuntru, cu forme surprinzătoare, cu accente de culoare care sparg monotonia albului pur şi cu o piscină azurie care te invită să mai stai numai puțin, încă puțin pe lângă ea sau în ea. Hotelul are și un frate mai mic, Favorit, care de fapt nu este cu nimic mai prejos, doar că-i mai ieftin.

Receptia
Receptia

Oaza de pe mare

Plimbare cu velierul

Faleza
Faleza

Te-ai săturat de tot, gata, pleci pe mare. Să mai vezi doar linia orizontului, să te înconjoare doar liniştea valurilor, întreruptă de fâşâitul pânzelor velierului, să fii singur cu gândurile tale.

Cât vezi cu ochii doar apă şi cer, legănatul bărcii și vântul în plete.

Mă rog, sau după noroc, poate eşti de fapt înconjurat de o gaşcă de scăpaţi de-acasă în care unul se răsteşte la delfini, altul chiţăie călare pe prova bărcii, altul înghesuie lumea la poze în selfie-uri, unul se ţine crispat de corzi, iar celălalt, voit-relaxat, în poziţia cunoscută ca „scapă-mă-Doamne-pupa-ţi-aş-tălpile-să-nu-mă-înec”. Poate altul sbiară şi sare-n apă, unul se freacă frenetic cu cremă de soare împrumutată de pe la colegi şi apoi îşi înmoaie aparatul de fotografiat în apă precum biscuitele în ceai.

Relaxare, nebuni și salvamari. Mai rar o combinație mai potrivită.

Oază cu sânge pur şi nobleţe

Herghelia Mangalia

Herghelia Mangalia
Herghelia Mangalia

Un loc plin de legende ne deschide porțile.  Un câine complet tembel ni se împleticește printre picioare, trece printr-un șanț, vrea să se joace cu caii care sunt de 30 de ori mai mari decât el. Câinele nu pare a fi în firea lui, deși e clar foarte inteligent.

Dar caii, ah, caii… De fapt, armăsari. Pur sânge arab, cu o ținută și o eleganță demnă de prinți și prințese. Capul puțin concav, ni s-a spus, ca al căluțului de mare. Ochi atenți, plini de curiozitate. Dacă te cunosc și stai lângă ei, se apropie cu fundul mare de tine, să-i scarpini. Îi privim în grajduri iar ei se întorc pe jumătate, să ne întrebe ce dorim.

Apoi ies afară, la plimbare (de fapt la alergat și tropăit) și se întâmplă minunea!
Explozie de vitalitalitate și forță, fornăie ca niște copii răsfățați și se tăvălesc pe jos de plăcere. Plăcerea lor, că angajații săracii vor trebui din nou să-i țesale, nu se poate să-i lase să stea așa. Armăsarii, lucioși și plini de mușchi fini pe sub pielea întinsă, fâlfâile prin fața noastră culori și coame: murg, roib, vânăt rotat.

Unul mai tânăr și mai încrezut vrea neapărat să dea buzna peste noi. N-are voie. Atunci, ne arată un trap fără cusur. Uite ce mișcare am, vezi?

Altul are cei mai frumoși ochi din toată herghelia. Ei, cum poți să știi după ochi un armăsar din câte sute de animale sunt acolo? Iacătă că poți și este și adevărat. Are niște ochi superbi.

pur sange arab
pur sange arab

Mai încolo sunt iepele cu pui. Tot doi câte doi, iapă și căluț. Puii vin timizi către gard să vadă ce-i de capul nostru. N-ar prea vrea să se aventureze, dar până la urmă își înving reticența. Pipăi un bot catifelat, el mă miroase. Ne despărțim prieteni, ne ajunge atâta socializare.

timid
timid

Câinele aleargă sprințar în cercuri printre cai și oameni deopotrivă.

Plecăm de la herghelie cățărați în trăsură, dar trași de niște cai vânjoși, românești, care par uriași pe lângă subțireii pur-sânge arabi.

 

Oază de băut o cafea
Cafeneaua Efendi

Loc de baut cafeaua

Loc de baut cafeaua

Pentru aceia dintre noi care n-au puls înainte de a treia cafea, asta e un lux necesar. O cafea aburindă, mirosind a boabă proaspăt râșnită, într-o ceașcă frumos desenată. Cu sau fără zahăr și preparată la nisip. Și ca să fie pachetul complet, totul servit într-un decor fantastic în cafeneaua tătărască Efendi. Ne-am pozat cu și fără turban, ne-am relaxat pe perne moi și canapele joase.

Numai bun pentru o pauză.

Oază de stat cu capul în mijlocul gândurilor

Delta Dunării

 Delta Dunarii

Delta Dunarii

Ei da, știu că ne-am îndepărtat un pic de povestea noastră, însă pentru o excursie de o zi merge. Te sui în mașină cam pe la orele 6 dimineața, și cu tot cu pauze și bâlbe, până în ora zece dimineața ești la Murighiol.

De-acolo barcă, fuga pe canale, pozezi trei păsări, dacă ai cu ce, dacă nu, numai le sperii, ca mine. Apoi te poți opri în Crișan, la pensiunea Oprișan (m-am bucurat mult să ajung acolo pentru că fac parte din aceia care se străduie să promoveze produsele ecologice și ecoturismul. M-am întristat apoi să aflu că vin controale și îi întreabă dacă au factură, pentru produsele pe care ei de fapt le iau din ograda proprie).

Acolo numai bine ai timp să te învârți un pic pe canale cu canotca (și când zic învârți mă refer la faptul că împreună cu partenerul de vâslit, am încercat rând pe rând să trecem printr-o căsuță, prin plauri, prin nuferi și printr-un alt coleg blogger. Până când am nimerit secretul și-am învățat să facem întoarceri cu frâna de mână – mă rog, de padelă). După care, la loc comanda, și până la ora zece seara ești în București.
Acum, deoarece povestea nu e despre Deltă, n-o să insist asupra subiectului. Aș putea să insist însă asupra mâncării, numai pește și țuiculiță de flori de salcâmi. La început ușoară, apoi din ce în ce mai apăsată. Să rămânem sănătoși…

Am înșirat vreo 8 oaze aici. De civilizație și confort, deosebite de terasa cu șlapi de plastic și mâncăruri sleite. Oaze în care putem fi mândri de litoral, în care să simți – nu-i așa? – că avem o țară ca afară. Și încă nici nu le-am zis pe toate.

Problema e ce facem cu spațiile dintre oaze? Cum facem să le unim, să întindem normalitatea asta peste ceea ce reprezintă normalitatea actuală?

Eu zic că tot de noi depinde, iar varianta „eu nu mă duc la noi la mare” nu cred că reprezintă decât lipsă de imaginație, ca să nu zic mai rău. Haidem, dragilor să nu renunțăm. Ce ziceți?

La revedere...
La revedere…

Acest articol a fost scris în urma participării la infoturul „Relaxare și Vitalitate în sudul litoralului românesc” organizat de TurismMarket.com
Pentru că suntem mai mulți care dorim să încurajăm călătoriile pe litorarul nostru, i-am avut parteneri pe: HotelMelodia.ro, Primaria Mangalia, Direct-Aeroport.ro și ne-au sprijinit și Hotel Delta, Hotel Opal, Cocor Spa Hotel, Clos Des Colombes, Vincon Romania, Complex Ciresica, Terasa Egreta Olimp, Efendi Cafe Neptun, Herghelia Mangalia, Icar Tours Constanta .

____________________
* – nu vă zic continuarea în public, numai la bere.

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.