Safari în Tanzania (1) – pe jos prin Arusha National Park

Mi-a plăcut de la bun început cum suna „walking safari”, mai ales când am aflat că nu faci asta singur şi că eşti însoţit de un ranger înarmat. Nu că aş fi considerat arma o soluţie 100% sigură, mai ales după ce am văzut cum arată, ci pentru că am intuit că oamenii aceştia ştiu să recunoască şi să simtă pericolul, poate mai bine decât să tragă cu puşca. Oricum, arma este folosită în primul rând ca să descurajeze eventualul atac al unei sălbăticiuni, în cazul rarisim în care s-ar putea întâmpla aşa ceva. Într-un „walking safari”, ca şi în cazul unui „game drive” (căutarea animalelor cu o maşină 4X4), important este să asculţi de ceea ce îţi spune rangerul, respectiv ghidul. Şi când îţi spune el că ar fi bine să nu te apropii prea mult de bivoli, pentru a-i fotografia, ar trebui să-l crezi pe cuvânt.

Arusha a fost primul parc în care am intrat în Tanzania şi cred că am avut cea mai bună idee să facem cunoştinţă cu cea mai fascinantă parte a Africii mai întâi pe jos.

DSC01313

DSC01327

În drumul spre poarta parcului am fost mai întâi întâmpinaţi de zebre, cai mici şi dungaţi, niciodată îmblânziţi. Le-am privit cu admiraţie desenul ce pare atât de rupt de orice asemănare cu mediul înconjurător şi, la o primă vedere, imposibil de camuflat. Dar nu e chiar aşa şi există mai multe teorii legate de utilitatea acestor dungi. Una spune că atunci când un grup de zebre aleargă din calea prădătorilor, mişcarea lor zăpăceşte urmăritorul căruia îi va fi dificil să ţintească şi să doboare un singur animal. Pe de altă parte, se crede că leul vede alb negru şi vânează mai ales la apus sau răsărit, când lumina este slabă, ceea ce face ca modelul de pe zebră să funcţioneze exact ca un camuflaj. Tot datorită dungilor, zebra este unul dintre animalele cel mai puţin deranjate de musca ţeţe. Alta variantă este că modelele ajută la recunoaştere, fiecare individ fiind diferit.**

DSC_7993

DSC_8468-2

Puţin mai încolo, o familie de babuini trecea strada. Mamele îşi duceau puii agăţaţi de spate sau camuflaţi sub burtă, privind suspicioase în urmă, către maşini. Alţii se puriceau concentraţi la treaba lor, într-un tufiş. O femelă rămăsese la marginea drumului, deloc deranjată de apariţia maşinii. Iar de sus, dintr-un copac, ne arunca o privire portocalie şi inteligentă (poate din cauza bărbiţei albe?) un exemplar din specia Sykes’ monkey.

DSC_8011

DSC_8034

DSC_8733

Când am pornit la plimbarea pe jos, printr-o câmpie deschisă, atmosfera era calmă şi liniştită. Bivolii erau prezenţi, văzându-şi de treabă şi privind din când în când către noi, asigurându-se că nu ne apropiem mai mult decât spune codul de bune maniere, facocerii căutau ceva prin iarbă ascunzându-şi astfel colţii lor curbaţi, iar de undeva de pe o culme am văzut prima dată frumoasele şi paşnicele girafe. Speram să le putem observa şi de aproape, ceea ce s-a întâmplat. La întoarcerea de pe traseul destul de scurt, le-am găsit rumegând în iarbă. Nu s-au arătat deloc stingherite de prezenţa noastră, deşi se ştie că au o vedere foarte bună (poate chiar color!) şi sigur ne observaseră, iar eu abia reuşeam să îmi înăbuş chiotele de entuziasm.

DSC_8105

DSC_8393

DSC_8139

DSC_8177

Întâlnirea cu girafa este poate că cea mai sigură întâlnire din safari, când te gândeşti la animalele mari. Girafa, cel mai înalt patruped, este şi simbolul Tanzaniei, tocmai pentru că este un animal atât de blând, avea să ne spună şi ghidul nostru, mai târziu. Mai mult de atât, deşi trăieşte în grup, nu are legături strânse cu acesta şi nu există nici poziţii sociale, cu atât mai puţin teritorii pe care să şi le apere. Acesta era poate încă un motiv pentru care puteam să le privim, în toată frumuseţea lor, atât de aproape.

Şi mai sunt câteva detalii interesante despre acest fascinant animal, pe care aş vrea să ţi le amintesc.

Ştiai de exemplu că:

  • picioarele din faţă sunt aproape egale cu cele din spate, chiar dacă nu pare aşa?
  • pot să atingă aproape 60 km/h atunci când aleargă?
  • Sunt singurele animale care se nasc cu coarne, chiar dacă acestea sunt la început cartilaginoase şi pliate sub pielea capului, osificându-se pe măsură ce cresc?
  • Gâtul lor lung are doar 7 vertebre, ca acela al oricărui mamifer, inclusiv omul? Sau că au în gât o serie de valve cu un singur sens care le ajută să nu ameţească atunci când ridică capul după ce s-au aplecat să bea apă, în poziţia aceea vulnerabilă şi caraghioasă, pe care o ştim cu toţii?
  • Au nevoie de foarte puţin somn şi apă, rezistând uneori mai mult decât o cămilă?
  • Că poţi recunoaşte masculii după corniţele tocite în cafteli, faţă de cele ale femelelor, mai pufoase? Se mai spune, de asemenea, că masculii mănâncă din copaci întinzându-se după frunze, în timp ce femelele apleacă capul. Nu fi răutăcios în gânduri, e vorba despre greutatea capului.
  • Că mestecă oase pentru a-şi asigura calciul şi fosforul de care au nevoie în mari cantităţi. Nu mă întreba de unde procură oasele, sigur nu de la supermarket, eu una am văzut destul de multe pe jos, prin sălbăticie.**

 

DSC_8304

DSC_8495

DSC_8632

Arusha National Park

În tribul Hadzabe, despre care îţi voi povesti într-un articol separat, se crede că omul a apărut pe pământ alunecând pe gâtul unei girafe. Mai e şi varianta în care a coborât dintr-un baobab.

Vederea animalelor şi minunata întâlnire cu girafele a fost completată de vizita la o cascadă, apoi, pentru că ni se păruse destul de puţin, am stabilit cu rangerul că am putea să mai prelungim plimbarea. Nu vom şti niciodată dacă a făcut mişto de noi sau nu, pentru că i-am lungit programul, dar abia atunci am simţit că începe aventura. În primul rând ne-a pus să dăm ocol la o zonă destul de mocirloasă, din care nimeni nu a scăpat cu încălţările uscate. Am urcat apoi în şir indian printr-o pădure deasă, primul şi singurul loc în care am putut simţi cu adevărat mirosul de animale, fără să ştiu să identific ce fel de animale sau dacă erau pe aproape. Ne-am ţinut respiraţia, ne-am îndemnat în şoaptă să stăm grupaţi şi, în cele din urmă am ieşit la lumină, într-o poiană. Era locul de camping, ni s-a spus. Rangerul sperase că vom întâlni maimuţe, dar nu avusesem noroc.

DSC_8254

DSC_8261

DSC_8265

DSC01354

Ne întrebam dacă va trebui să ne întoarcem tot prin pădure şi prin mocirlă. Spre uşurarea noastră, poiana dădea într-un drum şi am luat-o pe acolo.

În timp ce mergeam spre maşină am discutat despre animale şi despre meseria de ranger. Am aflat că există o şcoală specială şi că acolo se învaţă foarte multe despre comportamentul animalelor sălbatice, inclusiv despre cum să recunoască mirosul lor sau să-ţi dea seama, în funcţie de direcţia din care bate vântul, dacă acestea sunt departe sau pe ce parte e mai bine să meargă, pentru a nu le deranja. Am aflat şi că puşca aceea care arăta ca de prin primul război mondial (nu mă pricep, dar mie aşa mi s-a părut) nu a fost decât extrem de rar folosită, însoţitorul nostru nici nu-şi amintea când a avut ultima dată nevoie de ea, sau nu dorea să ne spună. Informaţiile astea m-au mai liniştit şi mi-au confirmat ceea ce intuisem deja la început.

Am luat maşinile şi am pornit mai departe prin parc, către Momella Lake, un lac pe care se odihnea un mare stol de păsări flamingo.

DSC_8549

Am mai întâlnit şi alte păsări frumoase, mai mari sau mai mici, flori colorate, masiva antilopă de apă (Kobus ellipsiprymnus, în engleză waterbuck) dar şi opusul ei, cea mai mică antilopă, dik-dik (repede-repede, în swahili), a cărei greutate e de obicei între 3 şi 6 kilograme.

DSC_8334

DSC_8189

DSC_8196

DSC_8765

Arusha National Park

DSC_8240

DSC_8204

DSC_8421

DSC_8069

Alte animale şi alte zile de safari ne aşteptau în faţă, dar pentru o primă întâlnire cu Africa şi sălbăticia, eram mai mult decât mulţumiţi.

DSC01305

Tarifele pentru vizitarea parcului Arusha pot fi descărcate de aici (vezi pagina a doua) sau le poţi observa şi în imagine, ţinând cont că au fost fotografiate în august 2014. De un safari în Arusha te poţi bucura şi tu la finalul acestui an, dacă te decizi să petreci revelionul în Zanibar, e un pachet frumos de la 1001 Adventures.

O colecţie frumoasă cu toată viaţa sălbatică descoperită în aceste parcuri se va strânge treptat şi cu grijă, în board-ul nostru dedicat de pe Pinterest – Wildlife, pe care te invităm să-l urmăreşti.

Text: Roxana Farca

Foto: Alex Farca

Alte episoade:

Safari în Tanzania (2) – printre baobabii din Tarangire National Park

Safari în Tanzania (3) – Craterul Ngorongoro, căldarea cu animale sălbatice

Safari în Tanzania (4) – căutând leii căţărători din Lake Manyara National Park 

*The Three where man was born, Peter Matthiessen

**On safari in Africa, Patrick Brakspear

Fotografiile de mai sus au fost realizate cu un Nikon D90 şi un mirorless Sony Alpha A6000, pentru care mulţumesc Sony Romania.

Mulţumim 1001 adventures pentru experienţa deosebită pe care am trăit-o şi pentru şansa de a vă aduce azi spre citire aceste rânduri. 

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.