Valea Moselei (2) – Arhitectură religioasă şi vestigii

Valea Moselei (2) – Arhitectură religioasă şi vestigii

Arhitectura religioasă

Capele și biserici sunt în toate localitățile și în preajma lor. Goticul târziu apare la Sf. Laurențiu din Bremm, un altar baroc este la Sf. Martin din Ediger-Eller; în Hatzenport, Johanniskirche are vitralii de cristal. La Ediger, Capela Crucii sugerează cât de grea este munca viticultorului. În Briedel este o biserică parohială pictată în stil rococo. Biserica Sf. Castor din Karden are statura și prestigiul unei catedrale. La Trittenheim  este un Drum al Crucii. O relicvă importantă, capul Sf. Matei, se odihnește într-o capelă din satul Kobern- Gondorf. La Niederfell o biserică de pelerinaj îi adună pe credincioși. Biserica din Munstermaifeld se deosebește de toate celelalte semănând cu o cetate. În mânăstirea carmelitelor din Beilstein (baroc târziu, secolul  XVII-XVIII) se păstrează  Madona Neagră lăsată aici de spanioli și o orgă regală. În valea Flaumbach este o mânăstire  de călugărițe (sec. XIII). La Konz există o mânăstire (sec al XVII-lea) abandonată dar foarte bine păstrată. Mânăstirea din Machern a devenit centru cultural și viticol.

Catedrala romanică Sf. Petru din Trier datorează larga sa deschidere faptului că a fost construită pe fundațiile unui palat roman. Ciudată este varietatea coloritului pietrelor, în exterior. În interior se regăsesc toate stilurile. Sunt de reținut Sfânta Capelă, Cufărul Sfintei Tunici (purtată de Isus înainte de judecată și răstignire), altarele Trinității și Sf.Ioan și o orgă neobișnuită ca amplasare în catedrală și ca formă. De la catedrală, printr-un pasaj,  se trece în  Notre-Dame, o biserică frumoasă din secolul XIII, înaltă și luminoasă. Pe doisprezece stâlpi dispuși circular sunt reprezentați cei doisprezece apostoli. O Pieta impresionantă, mormântul lui Karl von Metternich, sunt în Notre Dame.  În catedrală, pe parcursul serviciului religios, nu se primesc vizitatori. Orele sunt afișate. În biserica apostolului Sf. Matei  (aproape de piața Hauptmarkt) este mormântul sfântului la care se vine în pelerinaj.

Vestigii

Descoperite de mai mult sau mai puțin timp, vestigiile datează din timpuri diferite: la Trittenheim există un enorm menhir din cultura megalitică.  În Muzeul Național din Trier se păstrează  mai mult de o mie de blocuri de piatră în care sunt sculptate scene care arată cum era viața, moartea, comerțul, şcolile, sărbătorile din civilizația celtică. În Treis-Karden s-au dezgropat  paisprezece ateliere celte de olărit unde se făceau statui de zei și obiecte de cult. La Muden s-au descoperit mai mult de 500 de morminte dintr-un cimitir franc. În Neuagen-Dron este Vaporul cu vin, mormânt roman pe basorelieful căruia se vede cum se transporta vinul. Tot aici sunt fortificații romane cu paisprezece turnuri. La Konz sunt ruine dintr-o vilă romană. Din cultura romană, Trier, el însuși, cel mai vechi oraș german, deține maiestoasa Porta Nigra, Aula Palatina, rămășițe dintr-un amfiteatru și Caldarium din Termele Imperiale. Masiva Porta Nigra, înnegrită de-a lungul timpului de intemperii, a fost construită în 180 d.H. din blocuri albe de piatră, fără mortar, fixate cu agrafe din fier și crampoane de plumb. Este o poartă dublă, cu patru turnuri, curte interioară și drum de rondă pe două nivele. Mai târziu a fost integrată în fortificațiile orașului. Aula Palatină sau bazilica lui Constantin datează din sec IV d. Hr. Construită în timpul domniei lui Constantin pentru a adăposti tronul regal, împodobită inițial cu marmoră colorată, mozaicuri și statui, încălzită prin pardoseală, cu apă termală, a cunoscut distrugeri și a fost reconstruită în secolul al XIX lea. Monumentală, cu ferestre înalte, în prezent este biserică protestantă în care se oficiază serviciul religios cu ușile închise pentru vizitatori. Am avut nenorocul ca orarul bisericii și al nostru să nu se potrivească. I-am admirat numai exteriorul grandios și piața largă din jur.

Din amfiteatrul roman a rămas doar forma, acoperită de iarbă deasă. Din Terme sunt încă ruine.

Evul Mediu trăiește încă în Turnul Bufnițelor din Briedel, poarta Graach și resturi de fortificații din Bernkastel-Kues, zidurile care înconjurau orașul, cu paisprezece turnuri, din Ediger, zidurile de apărare din Alken.

Fortărețele în ruină, sunt și ele, în fond, niște vestigii: la Saarburg un teleferic urcă la ruinele Landshut (deasupra orașului Bernkastel-Kues) care au rezistat la toate atacurile, nu și la incendiul din 1712. Francezii, în timpul lui Ludovic al-XIV-lea, au început să construiască la Grevenbourg o cetate gigantă, Mont Royal, și tot ei au distrus-o parțial. Și la Metternich și Kobern-Gondorf sunt ruine. în vecinătatea lui Alf, o fortăreață a fost reconstruită și este în prezent locuită.  Fortul Bischofsheim (din Burgen) a fost reconstruit și este școală rurală. Fortăreața Ehrenbreitstein din Koblenz, perfect restaurată, este centru cultural și adăpostește mai multe muzee.

Citeşte şi

Natură şi arhitectură pe Valea Moselei

Muzee şi castele pe Valea Moselei

Vinul de pe Valea Moselei

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.