Cărţi pentru pregătirea unei călătorii

Atunci când mă pregătesc de o călătorie, fie ea şi de o săptămână, acord importanţă atât stabilirii detaliilor organizatorice (unde mergem, ce vedem şi ce facem acolo, unde ne cazăm, cât costă şi așa mai departe, vezi o pagină cu resurse pentru planificare aici), cât şi pregătirii emoţionale sau culturale. Mă simt incompletă dacă plec spre un colţ de lume fără să înţeleg ce se află dincolo de spoiala turistică, fără să încerc să mă cufund, atât cât se poate prin lectură, în mentalitatea şi spiritul celor care trăiesc pe acele meleaguri. Cu siguranţă că există şi alte modalităţi de a face asta, dincolo de cărţi, dar cum mie îmi place să citesc şi să călătoresc, e de înţeles de ce prefer cărţile. Dar ce citesc? Sigur, încep uneori cu un ghid standard, în care caut detaliile legate de istorie, geografie, obiceiuri sau festivaluri. Dar asta nu mă satisface aproape niciodată, n-am întâlnit prea multe ghiduri turistice care să îmi ofere simpla plăcere a lecturii. Iar istoria mi s-a părut întotdeauna greu de digerat, dacă nu e scrisă de cineva care ştie să mânuiască condeiul într-o manieră mai puţin convenţională. Caut apoi ghidurile mai puţin obişnuite, ghiduri de autor sau jurnale de călătorie. Mi s-a întâmplat de multe ori să nu pot pune mâna pe ele înainte de a ajunge la destinaţie. Le-am găsit mai uşor la magazinele muzeelor sau, dacă am săpat bine, în librăriile care au o secţiune în engleză, adresată turiştilor. Dar nu mă opresc aici, mă interesează în acelaşi timp şi ficţiunea. Chiar dacă nu îşi propune să prezinte realitatea, o carte scrisă de un autor local îţi poate dezvălui mai multe decât te aştepţi, te poate introduce în atmosferă, te poate face mai bine ca orice să înţelegi spiritul local. Te poate şi induce în eroare, atunci când autorul depăşeşte, prin îndrăzneala, creativitatea sau erudiţia sa, limitele şi graniţele, dar de pierdut tot nu consider că pierd, dacă citesc o carte bună.

Cu acest articol nu îmi propun să îţi ţin teorie, ci să încep să alcătuiesc o listă cu cărţile citite de mine de-a lungul ultimilor ani, selectând şi oprindu-mă doar la lecturile care m-au pregătit mai bine pentru o călătorie sau care m-au ajutat să înţeleg mai bine ceea ce am văzut, atunci când le-am citit post călătorie, la întoarcere. Ba mai mult, pe alocuri, voi adăuga în timp şi cărţile mele de pe wishlist, pe care nu le-am citit încă. Poate vor fi un punct de dialog cu tine şi îmi vei spune dacă merită sau, şi mai bine, poate vei lăsa şi tu ceva sugestii, într-un comentariu.

Le voi ordona alfabetic, după numele ţărilor în care am fost, ca să îţi fie mai uşor să le cauţi. Nu voi include foarte multe detalii, dar, acolo unde îmi amintesc, îţi voi spune atât cât ai nevoie ca să ştii despre ce fel de carte e vorba.

Înainte să treci la consultarea listei, aș vrea să-ți mai dau câteva idei legate de achiziționarea cărților, bazate pe obiceiurile și experiența mea de până acum. Cele mai bune prețuri le-am găsit până acum atunci când am făcut comenzi online. Elefant are mereu promoții și te bombardează cu mailuri și oferte. Nu sunt cei mai buni la capitolul livrare, într-un an era cât pe ce să rămân fără cadourile de Crăciun, poate că e bine să eviți perioadele de vârf. Partea bună e că au acum puncte de livrare, îți recomand această variantă nu doar pentru siguranță, ci și ca gest responsabil față de mediu. Cărturești e o alegere și mai bună din acest punct de vedere, au varianta de livrare cu bicicleta, o inițiativă lăudabilă. Îmi plac la nebunie librăriile lor, dar când vine vorba de cumpărat, nu uita să arunci un ochi și pe site, am avut surpriza ca aceeași carte să fie mult redusă online, dar nu și în librărie. Libris livrează prompt, nu am avut probleme cu ei, dar nici nu am comandat prea des. Books Express are o selecție bună de cărți în engleză sau pe anumite specialități, cunosc echipa de acolo și sunt oameni tare faini, merită susținuți în ceea ce fac. Și nu în ultimul rând e Amazon-ul, de unde îmi cumpăr frecvent cărți pentru Kindle. Dacă citești în limba engleză și suferi de spațiu sau dacă pleci în vacanță și vrei ceva mic și ușor, un Kindle e cea mai bună investiție pe care poți să o faci. Cam atât deocamdată, mai adaug și actualizez în timp, dacă îmi mai vin și alte idei.

Până una alta, dacă vrei să afli o dată pe lună ce am mai citit și ce recomand, intră în Clubul pasionaților de lectură din LumeaMare.

Austria | ChileEgipt | Franţa | Italia | IndiaIordania | Irlanda | Nepal | Oman | Peru | Portugalia | România | Spania | Turcia | Tanzania | Colecţii

Cărți despre AUSTRIA

Jean Des Cars  – Sissi. Împărăteasa Austriei.

01 SissiCu mult înainte de a se traduce în română, am citit fragmente din această carte când eram pentru prima dată în Viena şi pentru prima dată în vest. Eram copleşită de tot ceea ce vedeam, aşa că am găsit un refugiu în povestea unei vieţi. Sissi e acel personaj care a devenit un fel de emblemă a Austriei, în ciuda vieţii sale nefericite şi a personalităţii care nu s-a potrivit deloc epocii şi conjuncturii. Cred că e important să ştii mai multe despre ea, înainte de fi intoxicat cu imaginea de prinţesă de pe toate obiectele, de la magneţi până la cutii de cafea.

Duncan J. D. Smith – Only in Vienna (EN), A Guide to Hidden Corners, Little-Known Places and Unusual Objects

 Aşa cum spune şi subtitlul, e vorba de un ghid mai puţin convenţional, în care descoperi şi alte mici comori ale acestui oraş inepuizabil. De fiecare dată când îl răsfoiesc îmi dau seama că am încă cel puţin alte 50 de motive, faţă de cele enumerate deja aici, pentru a mă întoarce la Viena.

Hundertwasser – Architecture (de la Taschen)

Price: Check on Amazon
Am avut o adevărată obsesie cu Hundertwasser, aşa că mi-am dorit să înţeleg mai multe despre omul din spatele clădirilor cu forme organice. Dacă nu ai timp de o carte, vezi măcar articolul meu şi fotografiile de aici)


Cărți despre CHILE

Isabel Allende – Ţara mea inventată

Isabel Allende a scris foarte multe cărţi şi merită cu adevărat citită. O parte dintre volumele şi poveştile sale reflectă situaţia tragică din Chile, în timpul dictaturii lui Pinochet, motivul pentru care însăşi autoarea a devenit o exilată. Volumul Ţara mea inventată este un portret minunat al ţării şi al oamenilor săi. O lectură care te bucură şi dacă nu ai de gând să călătoreşti în Chile. Îţi recomand şi romanul ei de debut, Casa spiritelor, acolo unde nu se pomeneşte nici măcar o secundă că ar fi vorba de Chile, dar toată evoluţia politică şi istorică răzbate prin destinul unei familii şi a unor personaje extraordinar de interesante.

Pablo Neruda – Mărturisesc că am trăit

05 marturisesc-ca-am-traitCartea de memorii a marelui poet chilian, dincolo de faptul că este superb scrisă, ne dezvăluie personalitatea de călător a acestuia, locurile îndepărtate prin care a ajuns, dar şi spiritul său jucăuş sau patriot. Portrete de oameni mari, excepţional ilustrate, completează imaginea unei ţări şi a unei epoci tumultoase pe care e păcat să nu o cunoşti mai bine. Neruda este mândria poporului chilian, aşa că nu poţi ajunge acolo şi nu poţi să-i vizitezi casele fără să-l înţelegi mai întâi. Îţi recomand şi poeziile lui, sunt fantastice. La noi a apărut de curând o colecţie sub numele Nu există lumină pură.


Cărți despre EGIPT

Piramidele fascinează şi creează multiple teorii. Cu speranţa că vor supravieţui şi timpurilor prin care trecem, că Egiptul îşi va reveni ca destinaţie şi vom putea în continuare să fim uimiţi de ele, iată câteva cărţi care merită răsfoite:

Joyce Tyldesley – Egipt. Cum a fost redescoperită o civilizaţie pierdută

Zawi Hawas. Mountains of the Pharaohs, The untold story of the Pyramid Builders (o carte contemporană scrisă chiar de arheologul de la Giza)

Erdogan Ercivan – Secretele faraonilor

Tot legat de Egipt, o mărturie despre viaţa locală şi situaţia femeilor, o carte sfâşietoare:

Nayra Atiya – Khul-Khaal, Five Egyptian Women Tell Their Stories


Cărți despre FRANŢA

Nu-mi vine acum o idee mai bună decât

11 sadlerSeria de la Michael Sadler, Un englez la Paris, Un englez la ţară, Un englez amorezat

Sau

Cărţile scrise de Peter Mayle: Un an în Provence, Din nou în Provence, Hotel Pastis, Provence Pentru totdeauna, Din nou în Marsilia şi aşa mai departe.


ITALIA

Carl Honore – Elogiu lentorii

cartea care m-a convins să petrec o lună în Langhe şi să descopăr pe pielea mea ce înseamnă slow travel şi slow food.

Vezi detalii aici.

Tiziano Scarpa – Venetia e un peste.

13 venetia-e-un-pesteAutorul, Tiziano Scarpa, romancier, dramaturg şi poet, s-a născut în Veneţia şi a profitat de cunoaşterea atât de intimă a acestui oraş pentru a crea o cu totul altă imagine, un tablou original şi diferit de ceea ce ştim. Cartea îţi oferă o imagine nouă a oraşului obosit de îndelungatul asediu turistic şi te învaţă să asimilezi Veneţia cu Picioarele, cu Gambele, cu Inima, cu Mâinile, cu Faţa, cu Urechile, cu Gura şi cu Nasul, cu Ochii, cu Cărţile.

Detalii aici.


Cărți despre INDIA

Sega – Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India.

14 SegaDouă cărţi foarte bine scrise, cu trăiri autentice şi căutări spirituale asezonate cu mult umor şi autoironie. Când am finalizat cele două volume (primul despre India, al doilea despre Nepal) am tras aer în piept şi mi-a fost greu să aleg o altă carte din bibliotecă. Iar asta mi se întâmplă mereu după o carte bună, mă tem că nu voi găsi ceva care să mă bucure în aceeaşi măsură. Mi-a luat vreo lună până când m-am încumetat să citesc alt roman.

Detalii aici.

Autorii indieni contemporani au şi ei un simt al umorului deosebit – scriu minunat şi sunt capabili să surprindă realitatea Indiei într-o manieră care te face să înţelegi, să ierţi şi să iubeşti. Pe doi dintre aceştia i-am citit:

Kiran Desai – Zarvă în livada de guave

Romanul de debut al unei tinere scriitoare, recunoscută drept una dintre cele mai apreciate si cunoscute autoare indiene.

Detalii aici.

sau

Aravind Adiga – The White Tiger

Price: £8.99
Un portret hilar şi totodată dur al Indiei contemporane, cu toate contrastele, sărăcia, ambiţiile şi problemele ei. O poveste ingenios abordată, abia aştept să o văd ecranizată, într-o zi (habar nu am dacă nu cumva se întâmplă asta, ar merita), chiar dacă nuanţele pe care doar scriitura le poate picta se vor pierde din tablou.

Alexandra David-Neel – India în care am trăit

17 India NeelO călătorie în India la începutul secolului XX, o abordare a tuturor aspectelor care ţin de viaţa spirituală a acestei ţări. Zei şi sanctuare, ritualuri ciudate la care a avut şansa să participe, sfinţi „profesionişti” şi guru, extravaganţe religioase şi superstiţii, şarlatani şi iluminaţi – toţi şi toate experienţele îşi fac loc în paginile cărţii acestei autoare care reuşeşte să îţi păstreze o privire lucidă şi obiectivă, ceea ce nu e puţin lucru.


Cărți despre IORDANIA

Marguerite van Geldermalsen – Măritată cu un beduin

Este renumita poveste a neozeelandezei care s-a căsătorit cu un beduin din Petra şi a trăit alături de el în grotă, au avut şi au crescut copii, abia spre final mutându-se într-una din casele de la Umm Sayhoun. Cartea nu e o capodoperă literară, e scrisă simplu şi, cred eu, onest, e scrisă cu discreţie şi delicateţe, fără să intre în detalii care ar putea să o facă mai comercială. Dar e emoţionantă şi surprinzătoare de la un capăt la altul, fiind un jurnal al unei comunităţi, un document valoros pentru oricine încearcă să afle răspunsul la întrebarea: oare cum trăiau beduinii în grotele de la Petra?

Detalii aici.


Cărți despre IRLANDA

In Irlanda s-au născut foarte mulți scriitori excepționali și este o țară în care poți face o călătorie literară fără să termini sau să te plictisești vreodată. Am selectat mai jos câteva ghiduri, dar și câteva romane pe care le-ai putea aborda, ca introducere.

Paul Clements – Wandering Ireland’s Wild Atlantic Way: From Banba’s Crown to World’s End

Dacă te pregătești să parcurgi minunata coastă de vest și sud, cartea aceasta te inspiră și îți oferă un portret veridic al locurilor, oamenilor, pub-urilor și cafenelelor. Nu este un ghid, ci un jurnal de drum cu o narațiune foarte plăcută.

David Flanagan, Richard Creagh – Exploring Ireland’s Wild Atlantic Way: A Travel Guide to the West Coast of Ireland

Un ghid amănunțit al tuturor orașelor, atracțiilor, plajelor, golfurilor și activităților în natură posibile pe Wild Atlantic Way. Concentrat mai mult pe activitățile în aer liber și scris cu mâna unui alpinist, scriitor și jurnalist, ghidul oferă informații concise și actuale (cel puțin la momentul în care l-am folosit noi).

R.F. Foster – Luck and the Irish: a Brief History of Change, 1970 – 2000

Utilă dacă nu vrei să citești o istorie completă a Irlandei, dar vrei totuși să înțelegi contextul actual și cum a ajuns Irlanda la situația economică de astăzi. O analiză istorică și economică ușor de citit, scrisă cu umor și suficiente detalii cât să te simți uneori pierdut, dacă nu ai mai avut înainte contact cu acest subiect.

Frank McCourt – Cenușa Angelei

Cenusa Angelei, o carte exceptionala de Frank McCourt

O autobiografie cum n-am mai citit, despre o copilărie irlandeză într-o perioadă de foamete cumplită, un subiect greu, tratat cu un umor ieșit din comun, o poveste pe care nu o poți uita și nu o poți compara cu nimic. O capodoperă care își merită cu prisosință Premiul Pulitzer și altele primite, o carte care merită citită indiferent dacă plănuiești să călătorești în Irlanda sau nu. Mai multe detalii în articolul dedicat acestei cărți.

Eimear McBride – A girl is a half formed thing

Price: £6.99
Was: £8.99
O carte originală din toate punctele de vedere,  bazată pe un delir lingvistic, o narațiune spusă așa cum s-ar desfășura în gândul personajului, cu salturi, cu haos, cu greșeli, cu dialog pe care trebuie să-l ghicești când apare, puncte puse după fiecare cuvânt, vulgaritate și momente de o poezie minunată. Aș zice că e genială, ca toți criticii care au lăudat-o și premiat-o, dacă povestea în sine nu ar fi atât de deviată de la normal. E vorba de o tânără abuzată cu un frate bolnav, un tată care a dispărut, o mamă habotnică, un unchi pervers, prostituţie, violență, durere, totul este oribil și extrem de trist de la un capăt la altul. Dacă vrei să o încerci, să nu-mi spui că nu te-am prevenit (deși, într-un mod la fel de pervers, aș vrea să o citești numai ca să-mi spui și părerea ta).

Colm Toibin – The South

Price: £7.99
Was: £8.99
De Colm Tóibín am mai citit o carte despre Barcelona care mi-a plăcut foarte mult și l-am ales pentru că este tot un autor irlandez. Povestea din The South e dificilă: o femeie care pleacă din Irlanda, părăsindu-și soțul și copilul de zece ani, ajunge în Barcelona, de unde pornește mai departe în munți, alături de un pictor. Urmarea nu e deloc roz, cu toate acestea finalul este calm și împăciuitor. Mi s-a părut destul de interesant că un bărbat a putut intra atât de bine în mintea unei femei, iar pentru asta cartea merită ceva laude. Calitatea scriiturii nu este constantă în toată cartea, autorul a conceput-o în etape diferite și se simte. Dar dacă îți place atât Irlanda, cât și Barcelona / Spania, poți să o încerci, Colm Toibin cunoaște bine istoria locurilor despre care scrie și are un talent deosebit pentru a surprinde atmosfera și spiritul lor.


Cărți despre TURCIA

Orhan Pamuk – Istanbul

Am început-o, nu am reuşit să o termin, va trebui să o reiau într-o bună zi.


Cărți despre NEPAL

Sega – Namaste. Un roman de aventuri spirituale în Nepal.

(vezi mai sus, la India)


Cărți despre OMAN

Simone Nowell – Oman - Culture Smart!: the essential guide to customs & culture

Un ghid simplu şi la obiect care te familiarizează cu viaţa, obiceiurile şi mentalităţile locale.

Hatim Al Taie, Joan Pickersgill – Omani Folktales

Poveşti pentru copii.

Wilfred Thesiger – Nisipurile Arabiei.

22 nisipurile arabeCel mai complet portret al beduinilor şi cea mai bună carte, probabil, despre ceea ce a însemnat o parte de lume aproape dispărută acum. Chiar dacă deşertul Rub al-Khali a rămas tot acolo şi este mult mai accesibil astăzi, toate locurile descrise în această carte s-au schimbat, de când cu petrolul. Aventura curajosului explorator care, undeva prin anii 1950, a parcurs în premieră (pentru un european) porţiuni necunoscute de deşert, trăind şi suferind exact ca un beduin, s-a întins pe mai mult decât reprezintă Omanul astăzi.

Tim Severin – The Sindbad Voyage

The Sindbad Voyage a fost o expediție și o aventură pe șapte mări, cu o corabie construită după metodele tradiționale, fără a se folosi niciun cui. Corabia este expusă acum în Muscat, capitala Omanului, așa cum am povestit aici.


Cărți despre PERU

Marius Chivu – Trei săptămâni în Anzi

O carte foarte bine scrisă și bine ilustrată despre o călătorie autentică, pe potecile mai puțin bătute din Peru.


Cărți despre PORTUGALIA

Jose Saramago – Călătorie în Portugalia.

Portugalia văzută pe îndelete şi cu multă erudiţie, poate aşa cum nu vom avea niciodată ocazia să o cunoaştem. De aceea există cărţi.

Detalii aici.


Cărți despre ROMÂNIA

Vlad B. Popa – Dracula’s Kitchen

O carte care combină realitatea cu fantezia sau cu legendele, te face să-ți amintești gusturile din copilărie, să iubești sufletul cald al românilor, să îndrăgești personajele de parcă le-ai fi cunoscut personal și să citești cu o poftă mereu crescândă: poftă de ducă, de bucate delicioase, de natură. Mai multe detalii aici.


Cărți despre SPANIA

3 cărţi excelente pentru Barcelona. Le-am recomandat şi în Secretele Barcelonei.

Michael Eaude, Barcelona, the city that reinvented itself, second edition, 2008

Colm Tòibin, Homage to Barcelona

Isabel de Villalonga: Barcelona – A relaxed journey around the city în 23 routes

Pentru cei care vor să înţeleagă ce înseamnă provocarea un pelerinaj pe Camino, indiferent de nevoia care te duce acolo:

Veronica Drăgoi – Camino, 800 de kilometri pe jos.

Detalii aici.


Cărți despre TANZANIA

Cele mai frumoase basme africane

Din nou, poveşti pentru copii, merită citite şi de adulţi. Unele sunt foarte sângeroase, dar suficient de incredibile pentru a nu-i speria prea rău pe cei mici şi pentru a-i obişnui pe cei mari cu un alt mod de raportare la viaţă, moarte şi spirite.

Patrick Brakspear – (101 things to know when you go) ON SAFARI IN AFRICA

O carte foarte utilă pentru pregătirea unui safari. Are foarte multe detalii, de la liste generale de verificat înainte de a pleca în călătorie până la descrieri amănunţite a fiinţelor pe care ai putea să le întâlneşti în Africa, de la cele mai mari până la cele mai mici (povesteşte cu aceeaşi pasiune atât despre elefanţi cât şi despre furnici, se simte experienţa sa vastă ca organizator şi ghid). În plus, îţi oferă şi o perspectivă amplă asupra Africii, asupra problemelor actuale legate de conservare şi aşa mai departe.

Peter Matthiessen – The Three where man was born

Un portret deosebit al Africii cu tot ce înseamnă acest pământ, de la triburi la animale sălbatice dar şi o întâlnire cu cercetători pasionaţi şi aventuri autentice, de care nu cred că o să avem noi parte vreodată.


Alte colecţii de călătorii prin mai multe colţuri de lume:

Andrei Șarîi – Dunarea. Fluviul imperiilor

Simon Winder – Danubia : A Personal History of Habsburg Europe

Elizabeth Becker – Overbooked: The Exploding Business of Travel and Tourism. Descriere și detalii aici.

Sabina Fati – Singură pe Drumul Mătăsii, cu aprecierile mele aici.

Sabina Fati – Ocolul Mării Negre în 90 de zile

Bogdan Teodorescu – Călător prin LumeaMare 

Bogdan Teodorescu – 54+1/24 

Mihai Barbu – Vând kilometri

Andrew Eames – Blue River Black Sea

Nicolas Bouvier – Rostul lumii


Mai completez când îmi mai aduc aminte sau când mai termin o carte. Lasă și tu recomandările tale într-un comentariu.

Dacă ești pasionat de lectură și vrei să primești recomandări de la Roxana, o dată pe lună, înscrie-te în:

Clubul Pasionaților de lectură din LumeaMare.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.