Sandalele sport de care nu mă mai despart

Înainte de orice vreau să știi că acest articol nu face parte dintr-o campanie comandată¹. Vreau doar să-ți împărtășesc aprecierea mea pentru sandalele pe care le-am purtat în aproape toate călătoriile din ultimii cinci ani, pe care nu le-am lăsat din picioare nici în oraș și de care încă nu mă despart: sandalele mele sport de la Ecco.

Sandale Ecco sport pentru offroad si outdoorLe-am cumpărat în 2012, cu ceva timp înainte de a pleca în vacanță în Iordania. Am prins o reducere și prețul a fost la jumătate. De atunci le-am purtat peste tot și oricând, vezi câteva exemple în fotografiile de mai jos. Au fost bune pe post de sandale, de bocanci, ba chiar și de șlapi. Le-am dus prin nisip sau prin pietriș, pe cărări line sau pe cărări de munte (nu recomand totuși, au talpă aderentă, dar nu protejează degetele, eu am făcut asta doar pentru că știam că drumul nu e lung și pentru că traseul implica mersul prin apă), m-au protejat prin râuri cu apă dulce sau le-am testat rezistența în apă sărată, atunci când nu am avut papucei speciali de pietricele, le-am îngropat cu totul în noroi și le-am spălat în mașina de rufe. Au ieșit cu bine din toate, s-au uscat mereu foarte repede și, după toate acestea, eu zic că se țin încă bine.

Acum doi ani am mai prins o promoție și i-am cumpărat și Petrei, unele roșii. S-au comportat la fel de bine, singurul minus ar fi că la apă au lăsat urme roșii pe picioare. Spre bucuria mea, Petrei i-au crescut picioarele și le-am moștenit eu, așa că am acum și o pereche de rezervă. Probabil că cel puțin cinci ani de acum înainte nu mai duc grija sandalelor de călătorie.

Prețul lor poate depăși patru sute de lei, dar dacă împart la numărul de ani în care le-am folosit, e evident că merită. Iar eu, așa cum spuneam, mi-am luat iarna sandale și vara sanie, la jumătate de preț. Am observat că Ecco are frecvent promoții, e de urmărit și prins ocazia.

Tu ce sandale porți în călătorii? M-aș bucura să completăm cu alte idei și mărci care pot oferi o experiență la fel de bună.

Notă: 

¹ Singura modalitate prin care putem câștiga bani, dacă ai găsit utilă această experiență, este să dai click aici când te hotărăști să intri pe magazinul online Ecco. Dacă vei finaliza comanda, magazinul va aloca un mic comision și către LumeaMare, prin programul de afiliere. Tu nu vei plăti nimic în plus. Îți mulțumesc!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.