Balcic a doua oara – pagini de jurnal, în alb și negru

Bulgaria e ca a doua nevastă. La început ți se pare că e mai frumoasă, mai deșteaptă și mai econoamă decât prima. După un an descoperi cam aceleași defecte și metehne. Asta scriam eu acum un an în jurnal, la a doua vacanță cu Petra în Balcic. Obișnuită deja și afectată de simptomele rutinei, începusem să caut noduri în papură sau să văd ceea ce nu fusese atât de evident în prima vacanță. Petra, mai tolerantă ca mine, s-a atașat mult de acest loc. Îmi spune mereu că nu poate să treacă vara fără să-l revadă. Așa că, în timp ce tu citești aceste rânduri, scoase la lumină din jurnalul meu de anul trecut, noi suntem din nou acolo – pentru Petra și pentru că nu renunțăm să îi mai dăm o șansă Mării Negre, așa cum este ea la Balcic și în împrejurimi. În România tot nu avem curaj și probabil va mai dura până să revenim.

Imaginile și impresiile sunt în alb și negru, dar nu uita că nuanțele există și că nu tot ce scriu eu azi, despre ziua de ieri, poate fi valabil și mâine, sau după un an.

06.08.2016

Două rățuște cu colace roz chiuie în mare. Umbra de la stâncile albe de pe îngusta fâșie de plajă de la Kibela a acoperit nisipul înainte să de facă șase seara. O parte dintre oamenii care se îmbăiau în soare și în mare au plecat. Un cuplu tânăr se mai joacă în valuri. La un moment dat ea îl ține în brațe pe el, întins pe suprafața apei. Îl sărută scut pe burtă. Când ies din apă le admir trupurile atletice, frumoase. Stau întinsă lângă Alex și constat că i-au apărut fire albe de păr în barbă. Ca să vezi surpriză, nu suntem nemuritori. Mă uit la Petra și nu știu dacă să mă bucur sau nu că fata mea frumoasă, cu sâni și tot echipamentul necesar vârstei de 13 ani, se joacă cu găletușa în nisip. Pentru unii tineri despărțirea de copilărie nu e deloc ușoară. Poți să nu-i înțelegi? Mă bucur că am trecut de toate vârstele cu probleme și că îmbătrânesc. Cu cât am mai mult păr alb, cu atât îmi pasă mai puțin de lucrurile care ar trebui să fie într-un anumit fel, din punctul altora de vedere.

Valurile lovesc ritmic malul, cu un vuiet amenințător când se aruncă de sus, asupra nisipului, și un susur blând la retragere, ca și cum ar regreta gestul violent de dinainte și ar încerca să o dreagă cu o dezmierdare.

Alături de noi, un copil mult mai mic decât Petra varsă conținutul unei găletușe în capul coafat al mamei, dar aceasta nu protestează. Tatăl, în schimb, se răstește la ea: dă-i peste mână, în pizda mă-ti, că-l învățăm prost!

07.08.2016

Alex a plecat înapoi la București și am rămas doar noi două. Oftăm din greu după tati și bântuim prin magazinele cu cosmetice din trandafiri, doar doar ne-o mai trece tristețea. Când se întunecă ne așezăm pe un șezlong lângă mare, în față la Tanino. Apa e liniștită, abia clipocește, luna subțire și curbată spintecă cerul. După ce stăm o vreme așa, cu picioarele în apă, mergem spre bar și ne luăm trei cocktail-uri, ca să ne răsfățăm. Unul cu alcool, celelalte două fără. Două pentru că Petra decide că primul nu e pe gustul ei.

08.08.2016

Dimineață devreme am ieșit cu bicicleta. M-am luptat cu niște rafale de vânt, iar când am urcat niște pante mai abrupte mi-a sărit lanțul. Sunt mândră că m-am descurcat și că l-am pus singură la loc. Să țin minte să port la mine niște șervețele umede, ca să nu mă mai șterg pe mâini cu frunze și cu scoarța unui copac.

09.09.2016

Midiile de aseară nu mi-au picat bine, deși am mâncat așa ceva aproape zilnic. M-am speriat și m-am întrebat ce se face Petra cu mine dacă leșin prin baie. Mi-a adus la un moment dat un prosop și, când a văzut cât de albă eram, a închis ușa repede și nici că i-am mai văzut fața. După ce am dat afară tot, chiar și amintirile meselor din ultimele trei zile, m-am simțit ca la reanimare, după o operație. Petra mi-a făcut un ceai, dar am adormit înainte să apuc să-l beau. Azi stăm la piscina de lângă Hotelul Regina Maria, simt că e mai bine să nu plec prea departe de Balcic. Ne jucăm, desenăm, citim. De la un radio se aud tot felul de șlagăre care aduc cu ele nostalgii și amintiri frumoase. Simt că încep să ies din ritmul alert și să accept că e ok să nu fac nimic important toată ziua.

Un grup de britanici fac ce știu ei să facă mai bine, pe lângă și în piscină: beau. Vocile lor acoperă vântul, marea, uneori chiar și muzica. Două doamne din grupul cu o vârstă respectabilă se zbenguie ca niște adolescente pilite în piscină, pe ritmurile melodiei The Final Countdown. Un bărbat chiuie și se maimuțărește puțin mai încolo, încercând să-și convingă fetița de doi ani să intre in apă. Afară bate vântul și copila se înfioară la atingerea apei, dar el insistă țopăind ca un mare bebeloi fericit. Nu reușește nimic, în afară de a arăta cât se poate de ridicol. Nici desenul meu nu arată mai bine, măcar eu nu mă zbengui cu el în fața tuturor.

10.08.2016

Am reușit să o trezesc devreme pe Petra și să ajungem la plaja ei preferată, Bolata, înaintea tuturor. Am înotat, ne-am uscat și la unsprezece i-am lăsat pe alții să se insoleze. Spre seară ne-am propus să aflăm și cum e la Russalka. Nu știam la ce să ne așteptăm și am găsit un complex mare, cu multe căsuțe și câteva plaje foarte frumoase. După ce am achitat parcarea de șase leva, am încercat mai întâi să mergem pe plaja gratuită, micuță și superb așezată între stânci. Din păcate marea se lepădase de o grămadă de alge chiar acolo și duhoarea de scoici stricate era insuportabilă. Am mai dat alți șase leva pentru a ajunge la plajele din complex și n-am fost dezamăgite. Apa era limpede și, pentru că era deja cinci și jumătate, lumea se risipise. Când am văzut-o pe Petra atât de fericită, am pus mâna pe caiet și am scris: dacă aș avea puterea lui Isus, n-aș transforma apa în vin, ci aș curăța apele mărilor dând la o parte, din calea ei, algele, meduzele și orice altceva ar putea-o speria.

12.08.2016

Bate vântul, e răcoare și nu e vreme grozavă de plajă. Petra a decis că mai doarme și eu am ieșit să mă plimb în grădinile castelului. Lumina care cade pe mare e fantastică, nu mă satur să o tot privesc. Nu sunt valuri, dar vântul mătuiește luciul apei, arată ca o oglindă veche.

Grădinile și palatul Reginei Maria ar merita o îngrijire mai bună. La prima oră văd o grămadă de băgători de seamă udând și măturând pe acolo, dar știu că regina s-ar înfuria îngrozitor dacă ar vedea ce puține flori au rămas dincolo de zona cea mai patrulată. Încă de la intrare am fost dezamăgită. Mi s-a spus că nu pot plăti doar pentru grădini, că e obligatoriu să iau bilet și pentru vizita la palat. Nici măcar nu am putut face asta la același ghișeu, a trebuit să mă plimb la al doilea, abia apoi să intru. De ce? am întrebat, nedumerită. Petru că sunt două instituţii diferite, mi s-a răspuns în română, cu un accent moale. Cei cincisprezece leva de om se pare că nu reușesc nici să acopere cheltuielile cu hârtia igienică, am bombănit eu puțin mai târziu, observând lipsa prețioasei consumabile. În Grădinile Ghetsimani aromele te vrăjesc, așa scrie pe un panou. Asta dacă reușești să ignori zgomotul motoarelor și mirosul de prăjeală de la restaurantul lipit de zid, Salt & Pepper.

15.08.2016

Bulgaria e ca a doua nevastă. La început ți se pare că e mai frumoasă, mai deșteaptă și mai econoamă ca prima. După un an descoperi cam aceleași defecte și metehne. Clădirile începute și neterminate, potecile necurățate, toate erau și anul trecut, dar atunci le-am ignorat mai ușor. Între timp au mai crescut puțin bălăriile și prețurile, au apărut chelnerii nesuferiți, cei care nu mai știu să zâmbească și care, din când în când, își opresc singuri bacșișul, să fie siguri.

Într-una din zile am avut parte de manele și de un grup de români care, deși nu erau atât de mulți, au umplut cu vocile și trupurile lor umflate grădina și piscina. Nu știu dacă au fost dați afară sau au plecat de bună voie în locuri mai potrivite pentru genul lor de distracţie, cert e că ne-am bucurat că fenomenul nu s-a extins pe mai multe zile.

La restaurantul din Kaliakra am comandat împreună cu Petra un cotlet cu legume la grătar și am primit un cotlet care nu avusese în niciuna dintre reîncarnările lui cele cinci sute de grame anunțate în meniu. În schimb, la partea cu legumele, se ținuseră de cuvânt și farfuria arăta exact ca în poza din meniu: legumele erau o legumă, o singură bucată de ceapă crudă.

La cină, la Tanino, un restaurant care nu ne dezamăgise cu un an înainte, a durat mai bine de o oră să-i aducă Petrei felul comandat. Pentru că era gata rece când a sosit, am tras concluzia că-l uitaseră pe undeva, pe drum.

Când am mers și cu Alex în grădinile de lângă palat, am constatat că nu mai era valabilă povestea cu instituţiile și biletul dublu, era suficient dacă plăteam doar pentru parc. M-am simțit înșelată.

Și totuși marea e frumoasă, chiar dacă anul acesta algele sunt mult mai multe, iar meduze de import au apărut prin apele din apropierea portului din Balcic. Le-am văzut și identificat, sunt mari, cu tentacule, dacă dai peste ele în apă e ca și cum te-ai băga în stupul cu albine. N-am pățit-o, dar am citit despre specia asta. Petra abia dacă mai are curaj să intre în mare, ea care are oricum fobie de albine.

Răsăriturile și plimbările pe faleză, cu bicicleta, au rămas cel mai frumos moment al zilei. Pentru ele mă voi întoarce, pentru Petra și pentru pauza aceea de care avem cu toții nevoie, din când în când. Balcic nu te provoacă, nu te împinge în dreapta și în stânga ca să vezi azi ceva, mâine altceva, e o nevastă care nu oferă prea mult, dar nici nu cere totul. Îi mai dăm o șansă și a treia oară, în 2017.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.