Urși și oameni, la Băile Tușnad

Seara, chiar pe acolo prin fața porții, trec așa: un mascul mare și negru, o ursoaică cu doi pui și încă una cu trei pui, îmi spune doamna care se ocupă de pensiunea la care stau, Vila Șoimul. Serios? Întreb eu. Și unde se duc? Păi trec podul și merg mai departe, pe cealaltă parte a râului. Pensiunea are de jur împrejur gard electric, ca aproape toate proprietățile din Băile Tușnad. Dacă o furtună rupe vreun copac și se produc stricăciuni, prima prioritate a localnicilor e să repare cât mai repede gardul electric. Deși urși sunt peste tot în România, n-am mai stat în niciun loc în care să le simt atât de puternic prezența, atât prin măsurile care am văzut că se iau, cât și prin poveștile sau comentariile primite la ceea ce am mai postat pe facebook. La lacul Sf. Ana vezi urși gratis, mi s-a spus de mai multe ori, atunci când am publicat o poză cu un urs văzut din observator.

Am cutreierat Băile Tușnad și împrejurimile timp de trei zile alături de Attila Pilbáth, președinte al Organizaţiei GeoEcologice”ACCENT”, dar n-am avut nicio întâlnire neplanificată cu ursul. Ne-am plimbat inclusiv în jurul lacului Sf. Ana, fără să vedem nicio ureche sau urmă de urs. Era dimineața devreme, o zi destul de întunecată și rece, iar când Attila l-a întrebat pe paznicul parcării dacă e în regulă să facem o tură de lac, i s-a răspuns: mergeți liniștiți, deocamdată nu sunt turiști, deci nici urși. Și n-au fost. Eram doar noi și alți câțiva plimbăreți care veniseră pentru plimbare și o gură de aer. Nu făcea nimeni grătar, nu scosese nimeni pachețelul de picnic, chiar și mica terasă șoma, fără clienți. Singurul lucru la care m-am gândit atunci a fost: exact atât de simplu e, ar fi de ajuns să se interzică picnicul, grătarul sau accesul cu alimente acolo. Din păcate nu cred că se va întâmpla asta, nu prea curând. Așa cum spunea și un ranger care ne-a condus prin tinovul Mohoș, puțin mai jos de lac, nu e vina ursului.

Pe un animal sălbatic hrana îl ține în viață, nu bunele maniere, iar dacă își poate obține mai ușor prânzul furând de la om sau direct de pe grătar, nimic nu-l poate opri să o facă. Și totuși, ce faci dacă te întâlnești cu ursul? întreabă toată lumea care ajunge să se plimbe prin zonă. Cum procedezi, cum reacționezi? Nu pretind că știu răspunsul, dar voi cita din informația pe care am primit-o pe un pliant, tipărit și distribuit de Accent:

Cum procedăm dacă ne întâlnim cu un urs?

  • Ursul nu atacă omul, decât dacă se simte amenințat!
  • Dacă observăm un urs ne retragem încet și îl lăsăm să plece!
  • Dacă ursul vine spre noi fără a ne observa, ne facem simțită prezența și părăsim zona încet!
  • Vederea ursului nu este cea mai bună și din această cauză, adesea, se ridică în două picioare pentru a ne identifica ca om, nu cu intenții de atac. Să stăm cu ochii pe comportamentul lui  în timp ce ne îndepărtăm încet, niciodată să nu alergăm!
  • Dacă observăm ursul foarte aproape de noi, trebuie să ne oprim imediat și să ne îndepărtăm cu calm, fără mișcări bruște sau strigăte!
  • În nici un caz să nu aruncăm în urs cu pietre sau crengi pentru că acest lucru poate provoca o reacție defensivă a ursului și șansa atacului crește!
  • Se poate întâmpla ca un urs să bată pe pământ cu primele două picioare, imitând un atac, sau se apropie fără să ajungă foarte aproape de noi:  scopul e să descurajeze vizitatorii nedoriți, pe noi.
  • Dacă totuși ne atacă, să nu ne apărăm! Să ne oprim, sau să ne întindem încet pe pământ: atacul probabil va înceta, deoarece ursul va realiza că nu suntem o amenințare!
  • Întinzându-ne pe pământ să protejăm gâtul și fața cu mâinile, genunchii trași până la abdomen, încercăm să rămânem nemișcați, fără strigăte. După terminarea atacului, înainte de a se ridica, trebuie să ne asigurăm că ursul nu se mai află în apropiere!
  • Să nu ne apropiem niciodată de pui de urși, chiar dacă sunt curioși sau par abandonați, să ne îndepărtăm imediat, pentru că ursoaica se află în apropiere!
  • Să povestim și altora dacă ne întâlnim cu urși pe parcursul drumeției noastre!

Deși am unele rețineri și întrebări pe care mi le pun atunci când mă gândesc la activitățile care implică observarea animalelor sălbatice, din ascunzători sau în libertate (poți citi mai mult despre asta în articolul Safari în România?), trebuie să recunosc că mă simt mult mai confortabil atunci când mă știu la adăpost, într-un observator cu ușa închisă și cu geamuri oglindă. Ursul știe că sunt acolo, nu are cum să nu știe, dar dacă activitatea aceasta este desfășurată responsabil și cu respect pentru natură, poate fi o modalitate de a cunoaște mai bine comportamentul animalului, în condiții de siguranță.

Am fost surprinsă când am aflat că la Băile Tușnad există un astfel de observator și nu unul oarecare, ci construit de un fotograf de wildlife premiat și specializat în astfel de „ascunzători”. Numele lui este Bence Máté și, dacă ești pasionat de acest gen de fotografie, ar merita să arunci un ochi pe website-ul în care vezi toate construcțiile făcute din inițiativa și cu ajutorul lui. La observator se merge în grupuri mici, cu căruța sau cu o mașină de teren (când sunt doar 3-4 persoane, cum a fost în cazul meu). Un mic dezavantaj este că ghidul vorbește maghiară, foarte puțin engleză și deloc română, dar nu a fost dificil să ne înțelegem, oricum nu se merge acolo pentru a face conversație, dimpotrivă, liniștea este o condiție necesară pentru ca animalele să vină în apropiere. Urșii sunt hrăniți moderat și am văzut, după comportamentul lor, că se tem încă de prezența omului, sunt foarte atenți și fug la orice zgomot. Asta este și de dorit, omul și ursul nu trebuie să se obișnuiască niciodată atât de mult unul cu altul încât să nu se mai teamă. Pentru că știm bine unde duce o apropiere: la urșii care intră în orașe ca să se hrănească din gunoaie, la ursul care a intrat într-un depozit al unui supermarket, într-una din zilele în care eram eu în regiune și alte scenarii despre care ai mai auzit, puține cu final tragic, dar cât se poate de riscante și nefirești.

Toți cei care iubesc natura și sunt implicați în conservare se confruntă cu mai multe probleme. În primul rând sunt necazurile care apar la nivel local, animalele sălbatice producând daune în gospodării, apoi cele care țin de siguranța localnicilor sau turiștilor și, nu în ultimul rând, măsurile legislative adoptate fără cap. În ultima zi petrecută la Băile Tușnad am aflat de publicarea Ordinul de Ministru nr. 1169, „pentru aprobarea nivelului de intervenţie în cazul speciilor urs şi lup, în interesul sănătăţii şi securităţii populaţiei şi în scopul prevenirii unor daune importante”. Deși scopul declarat pare să fie în interesul populației, am dubii că intențiile sunt la fel de inocente și că această lege va avantaja pe altcineva decât pe vânători. Bineînțeles că astfel de măsuri sunt controversate, dar voci mai bine documentate ca mine și-au afirmat nemulțumirea și revolta față de această decizie.

Poți citi și tu aici răspunsul oficial al WWF, pentru mai multe detalii și o mai bună înțelegere. L-am întrebat și pe Attila Pilbáth ce părere are. „Din păcate, din partea autorităților a venit soluția cea mai simplă: „să împușcăm urșii”. Într-adevăr situația a devenit mai complicată/delicată, dar ar trebui găsite soluții valabile pe termen lung, prin consultarea între autorități, ONG-uri și specialiști, în așa fel încât să putem împăca atât capra, cât și varza.  Cum ar fi: realocarea urșilor (nu doar în țară ci și în alte țări), educarea localnicilor, a turiștilor și, important, aplicarea legii privind hrănirea urșilor în așezările omenești (Pe baza legii vânătorii nr. 407/2006 hrănirea ursului este interzisă și  conform art. 23, alin. 1, lit. l  este sancționată cu amendă de la 500 lei la 1500 lei cf. art. 48, alin. 1, lit. b.).”

Știi, am auzit ceva frecându-se de pereți, în ambele nopți, i-am spus eu lui Attila în ultima zi. Singură în cameră, cu geamuri care dădeau spre un întuneric absolut, mi-l și imaginam pe Baloo scărpinându-se de tencuială. Dar am aflat că nu erau urșii, erau pârșii care își fac cuib în pereți și în acoperiș, iarna. Cu pârșii cred că aș putea conviețui, m-am gândit. Cu cânii vagabonzi agresivi și cu urșii mai greu.

Așa cum am crezut și atunci când numărul câinilor fără stăpân crescuse îngrijorător de mult, măsuri trebuie luate, fără prea multe amânări. Nu se compară un câine cu un urs (deși nu m-aș mira, statistic vorbind, să aflu că au fost mai mulți oameni mușcați de câini decât atacați de urs), dar nu cred că o lege prost scrisă și care poate fi interpretată oricum de către cei care abia așteptau să aibă liber la împușcat, este cu adevărat soluția. În plus, ursul este unul dintre animalele sălbatice care pun România pe harta iubitorilor de natură și sălbăticie, ar fi trist să nu știm să profităm nici măcar de asta.

Tu ce părere ai?

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.