Passau – Viena pe biciclete. Țitera din Ottensheim

File de jurnal (4)

Iar am campat pe teritoriul unor păsări isterice, mi-am spus când răcnetul uneia m-a trezit din scurta alunecare în somn pe care mi-o permisesem în noaptea aceea, în campingul de la Kaiserau, pe malul „lacului” Dunărea. Afară era încă întuneric, dar pasărea anunța răsăritul ce avea să vină mai tare și mai ascuțit decât un cocoș. Am reușit să adorm înapoi și următorul deșteptător a fost soarele. Am ieșit din cort ca din pușcă, nu-mi doream să mă încing, din nou. Petra s-a trezit și ea, dar somnul insuficient și-a spus cuvântul imediat. Era morocănoasă, deprimată, lipsită de motivație și chef. În timp ce Alex strângea cortul, am luat-o la o plimbare pe malul lacului, așa cum stabilisem de cu seară că arată Dunărea. Am încercat să o înveselesc arătându-i cum își transformă austriecii rulotele în căsuțe de vacanță, îmbrăcându-le în lemn, atât la exterior, cât și la interior, decorându-le cu copertine și flori, împrejmuindu-le cu gărdulețe și plasând câte o fântână sau un pitic în mica grădină. Nu s-a înveselit. Simțeam că mi se netezește creierul: nu dormisem bine, dar afară era plăcut, era soare, ar fi trebuit să plecăm la drum fără să ne plângem în cască amarul. N-aveam nici cea mai mică idee cum s-o scot din starea aceea. Mie îmi trebuia un ceai ca aerul și resturile pe care le mai avusesem pentru micul dejun nu fuseseră tocmai suficiente. Magazine în zonă nu erau, iar chef să mai trecem pragul restaurantului nici atât.

Donauradweg - Kaiserhof

Donauradweg - Kaiserhof

Vrând, nevrând, am pus iar bagajele pe biciclete și am pornit. Drumul frumos și liber, în cea mai mare parte doar pe lângă Dunăre, a mai scos-o pe Petra din găleata cu tristețe. În scurt timp am ajuns în Aschah, unde imediat ce a văzut lebede s-a dat jos de pe bicicletă și s-a așezat pe mal. Hai că sunt terase, să mâncăm și noi ceva, i-am sugerat eu. Stau numai puțin și după aceea mergem, mi-a răspuns. Ce faceți, de ce ne-am oprit? a întrebat Alex, întorcându-se din drum, după ce s-a prins că mergea de o vreme singur. Stăm puțin să ne uităm la lebede și după aceea mergem, i-am explicat eu, aruncându-i priviri cu subînțeles. Bine, dar am văzut că e un Lidl pe aici pe undeva, ar fi bine să oprim să ne luăm ceva de mâncare, să mai avem cu noi, că nu prea găsim magazine în drum, a spus el. Avea dreptate. În toate zilele de până atunci nu întâlnisem niciun magazin în apropierea pistei, de aceea și ajunsesem să plecăm la drum cam flămânzi. Când am pornit din nou, am constatat că terasele de pe faleză erau încă goale și nu ne ispiteau să le alegem. Ne-am pierdut ceva timp căutând cu disperare acel Lidl, dar s-a dovedit că pentru a ajunge la el trebuia să ne confruntăm cu șoseaua plină de mașini, iar Alex a trebuit să facă din nou cale întoarsă când Petra i-a declarat răspicat că ea nu iese în trafic.

Donauradweg - Aschah

Donauradweg - Aschah

Ne-am ostoit foamea în cele din urmă pe terasa mică a unei brutării – cofetării, iar copila a primit bilet de voie la porție dublă de dulce. La plecare soarele bătea deja destul de tare și noi tot fără provizii eram. Am traversat pe malul stâng (nordic), iar după Feldkirchen am oprit la cele 4 lacuri, un parc natural amenajat pentru agrement. Nu era lume și activitățile pe acolo se reduceau deocamdată la plajă, bălăceală și săpături – niște escavatoare lucrau din greu. Pe unul dintre lacuri era ceva acțiune, cu schi acvatic, dar la nivel profesionist. Petra s-a mulțumit cu o bălăceală, în timp ce eu am ales umbra și o înghețată. Oferta de mâncare de la unica terasă se limita la prăjituri, așa că am zis pas și am dat mai repede din pedale, pentru a ajunge odată în Ottensheim. Aici urma să căutăm un camping, îl văzusem pe hartă și ne gândeam că nu va fi greu să-l găsim și în realitate.

Donauradweg - Feldkirchen

Donauradweg - Feldkirchen

Donauradweg - Feldkirchen

Donauradweg - Feldkirchen

Donauradweg - Feldkirchen

Donauradweg -Feldkirchen

Donauradweg - Feldkirchen

Nu știu exact ce și cum a făcut Alex, dar după câteva urcări abrupte pentru a coborî înapoi de unde pornisem, am reușit să ajungem la camping. Părea abandonat, de la recepție până la spațiul în care se puteau pune corturile. Nu era era nici țipenie de om pe nicăieri. Am sunat la un număr de pe ușă. Niciun răspuns. Am mai stat puțin, la umbră, apoi am sunat din nou. Când în sfârșit a răspuns cineva, ni s-a spus că putem pune cortul unde vrem și plătim mai târziu. Am traversat strada și când m-am gândit că o să aud mașinile vuindu-mi duios la ureche, după o noapte deja prost dormită, am decis. Eu nu stau aici. E urât, e lângă șosea, vreau să mă pot odihni. Nici eu, m-a imitat imediat Petra. Bine, hai să încercăm la celălalt, a propus Alex, sperând să ne poată satisface cumva.

Donauradweg Ottensheim

A urmat o altă serie de du-te vino și sus-jos, pe străzi care urcau și coborau, până când ne-am blocat pe o alee care corespundea ca nume, dar în mod evident nu avea cum să aibă un camping pe ea. Harta de pe telefon ne ghidase după denumirea unei străzi. Am încercat să întrebăm niște oameni care aveau de lucru în curtea unei case, dar asta nu ne-a ajutat mai deloc, pentru că nu aveau nici ei idee pe unde ar fi campingul, dacă mai exista vreunul.

Ok, ne căutăm o pensiune, am hotărât eu. Da, ne căutăm o pensiune, a spus ecoul, adică Petra. Alex avea o față plouată, decizia noastră nu se potrivea cu responsabilitatea lui de balaur apărător al comorii numite buget. Dar ce poate face un bărbat când două femei se pun împotriva lui? Unde? m-a întrebat el, cu o ultimă brumă de speranță, știind că nu am de unde să-i dau un răspuns. Mergem înapoi în centru și găsim ceva, i-am spus eu încrezătoare.

Donauradweg Feldkirchen to Ottensheim

Donauradweg_Feldkirchen

Ottensheim

Ottensheim

Când am ajuns în zona centrală mi-am dat seama imediat că am luat cea mai bună decizie. Era foarte frumos și cochet, o bucurie pentru ochi. Clădirile, chiar dacă o mare parte supraviețuiau de prin secolul 16, arătau de parcă cineva le scosese de curând din cutie. Am avut pentru un scurt moment impresia că sunt la Pandorf, cu diferența că aici nu erau doar magazine, din fericire. Biroul de informare turistică era încă deschis, așa că am intrat să întrebăm de cazări. Hotelurile aflate în centru erau foarte scumpe, dar cu 70-80 de euro puteam să ne cazăm la un gasthaus, mic dejun inclus. Doream așa? Să sune proprietarii? După cei 17 euro pe care-i plătisem la campingul din Kaiserau, nu era tocmai un chilipir, dar la ora aceea nu aveam decât două opțiuni: ori spuneam da, ori pedalam încă 9 kilometri până la intrarea în Linz și cine știe cât până la un alt camping de pe lângă oraș. Da, e ok, am răspuns. Făcusem deja 36 de kilometri, cu toate rătăcelile noastre, iar acum nu mai aveam decât două dorințe sau chiar trei: să facem un duș, să degustăm berea locală și da, să mâncăm și noi ceva.

Donauradweg - Ottensheim

Donauradweg - Ottensheim

Donauradweg - Ottensheim

Donauradweg - Ottensheim

Donauradweg - Ottensheim

Donauradweg - Ottensheim

Casa gazdelor noastre, doi bătrânei zâmbitori și la fel de fluenți în engleză ca și în chineză (adică deloc), avea vreo trei camere de închiriat, la etaj. Pe pereții holului erau multe tablouri, iar bătrânica s-a scuzat timid pentru ele. Nu avea de ce, erau tablouri adevărate, pictate de pictori mai buni sau mai puțini buni, dar nu erau copii tipărite și creau o atmosferă foarte primitoare. Camera noastră avea mobilă veche din lemn, frumoasă și de calitate, așa cum se făcea cândva, cu gând că trebuie să arate bine și peste cincizeci sau chiar o sută de ani. Pe hol, două dușuri și două toalete erau suficiente cât să nu ajungem să dăm peste ceilalţi oaspeți, doi bulgari care veniseră de la un supermarket cu plasele pline. Cât am făcut noi duș, Alex a zburat în aceeași direcție și s-a întors cu provizii și niște căpșuni delicioase pe care le-am împărțit pe numărate, ca să nu se supere nimeni. Pe numărate înseamnă că Petra a primit porția cea mai mare. Membrii unei familii nu s-au născut niciodată egali.

Ottensheim

Curați și parfumați, am ieșit la pas în oraș. Casa era la cinci minute de mers pe jos de centru, unde se găsea și Thor Brau, berărie și cârciumioară în acelaşi timp. Petra s-a declarat fan flammekueche, un fel de pizza germană simplă, cu blat foarte subțire acoperit cu smântână, ceapă și bucățele de șuncă afumată. Iar noi am împărțit niște cârnați și am încercat mai multe tipuri de bere, din producția proprie. În interior se vedea mica fabrică, Alex s-a dus să facă poze, iar eu am negociat cu Petra trei rânduri de jurnal de la ea, rezultând asta:

„Drum OK. Bălăcit super. Orășel drăguț. Abia aștept să îmbrățișez perna. Am scris bine?”.

Era bine, era suficient. Apusul colorase norii pufoși în tonuri roz, iar ziua se încheia mult mai optimist decât începuse.

Donauradweg - Ottensheim - Thor Brau

Donauradweg - Ottensheim - Thor Brau

Donauradweg - Ottensheim

Donauradweg - Ottensheim

Donauradweg - Ottensheim

Donauradweg - Ottensheim

Donauradweg - Ottensheim

Am dormit foarte bine în patul mare al „bunicilor” din Ottensheim. Dimineață nu aveam nicio grabă, până la Linz era doar o aruncătură de băț. Când am deschis mai larg geamul, aerul proaspăt a adus cu el acorduri de țiteră. Bătrânica noastră cânta, din instrument și voce. Era stângace, dar asta conta cel mai puțin. Ne-a fost rușine să o întrerupem, atunci când am coborât la micul dejun pe care tot ea ni l-a pregătit. După ce ne-a pus totul pe masă, s-a așezat alături de noi, zâmbind. Chiar dacă nu știa engleza, am reușit să comunicăm. I-am spus că ne-a plăcut să o auzim cântând, iar ea a râs ca o școlăriță și ne-a dat de înțeles că face asta doar pentru liniștea minții, de plăcere. Că a început să exerseze cu doar șase luni în urmă și că e greu pentru mâini. Cum ne foloseam cu toții mâinile din plin, ca să conversăm, i-am privit degetele îmbătrânite, deformate, i-am admirat ochii limpezi și trăsăturile fine ale feței și m-am gândit că a fost o femeie foarte frumoasă cândva. Nu era nici acum urâtă, nicidecum, dar vârsta nu e cel mai amabil sculptor. Și totuşi, frumusețea rămăsese cu ea, în sufletul pe care și-l îngrijea prin muzică.

 Donauradweg Ottensheim


Ai citit?

File de jurnal 1: Start cu peripeții din Passau

File de jurnal 2: Iarba tămăduitoare din Obernzell

File de jurnal 3: Lacul Dunărea de la Kaiserau

File de jurnal 5 – Și monștrii au nume de alint?


* Donauradweg face parte din Eurovelo 6, un traseu care se întinde de la Atlantic până la Marea Neagră, teoretic cel puțin, pentru că imediat ce intră în România este reprezentat prin puncte puncte, după cum poți vedea aici.

Această călătorie a fost susținută și promovată de Descoperă Austria și Oficiul de Turism al Austriei. Am avut și avem libertate deplină în planificare, desfășurare, alegerea traseului și opiniile exprimate.

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.