Vacanță în familie (6)

Ieri am avut cel puțin două motive de încântare. În primul rând ne-am bucurat de compania prietenilor noștri, sosiți și ei cu o seară înainte, pentru un weekend în Pădurea Craiului. Apoi ne-am distrat grozav făcând rafting pe Crișul Repede, o plimbare pe ape nici foarte calme, dar nici foarte învolburate, numai bine pentru nivelul nostru de începători în așa ceva. O astfel de experiență trebuie repetată!

Vacanta-in-familieIMG_6526

Vacanță în familie e o serie de fotografii, câte una pe zi, postate la cald din vacanța noastră de vară, în perioada 18 iulie-3 august 2016.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.