3
Feb
2012
Într-o seară în care Bucureştiul se albea sub potopul fulgilor de nea, ne-am luat inima în dinţi şi am ajuns la prima degustare marca Vinexpert a anului 2012.
Profilul degustării s-a potrivit perfect cu tema Poveştilor din LumeaMare ce urma să aibă loc câteva zile mai târziu – Argentina.
Salentein, o poveste ce începe din 1999 când a fost culeasă prima recoltă, proprietatea unui grup de...
15
Apr
2011
L-am auzit pe Alin Totorean povestind despre incursiunile sale în deşet, în Chile şi Australia, la Poveşti din LumeaMare ediţia 14. Am încercat să alegem câteva secvenţe şi să le reunim într-un filmuleţ. Vom adăuga cât de curând şi partea a doua. Ne pare rau că filmarea nu este mai bună, am păstrat o lumină redusă în sală pentru proiecţie şi nici nu am putut sta lipiţi de cameră, pentru...
22
Sep
2010
După câteva zile petrecute în liniştea micilor oraşe sau la umbra măreaţă a ruinelor unei civilizaţii de mult apuse, Merida este o metropolă în toată puterea cuvântului… Dar este plăcută… clădiri coloniale, străduţe pitoreşti, Plaza Mayor – piaţa centrală, sucuri de fructe naturale din nişte fructe cum nu ai mai văzut sau gustat. Şi ce poate fi mai refrescante decât un jugo...
8
Sep
2010
Poate mulţi dintre voi aţi văzut la cinema sau pe DVD-uri filmul Apocalypto. Poate că pe mulţi, dacă nu pe toţi, v-a oripilat cruzimea mayaşilor şi hăituirea incredibilă al lui Jaguar Paw, cel scăpat printr-o minune de la sacrificiu pentru a se întoarce la ruinele satului său şi a-şi salva nevasta însărcinată şi copilul. Poate aţi crezut că mayaşii sunt o pagină de istorie de mult apusă...
13
Apr
2010
Nazca Lines
Credeţi în extratereştrii? Suntem fiii unei alte civilizaţii extraterestre care şi-a lăsat seminţele pe Planeta Albastră? Este asirianul Ghilgameş una dintre acele fiinţe care au deturnat soarta unui animal biped apărut pe undeva prin Africa ghicind în el un potenţial enorm de dezvoltare? Nu ştim, iar teoriile abundă… Avem “Epopeea lui Ghilgameş”, avem Area 51 în Roswell, dar...