Potcoava Mountain Hideaway – se administrează în caz de stres şi nu numai

Citeşte cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizezi acest remediu deoarece conţine informaţii importante pentru tine. Acest remediu poate fi dat şi altor persoane, chiar dacă au sau nu aceleaşi simptome cu tine, nu poate să facă rău nimănui. Păstrează acest prospect şi, dacă ai întrebări suplimentare sau dacă manifeşti orice fel de reacţii adverse, adresează-te autorului sau gazdelor de la Potcoava.

Ce este Potcoava Mountain Hideaway şi pentru ce se utilizează

Potcoava Mountain Hideaway se află în judeţul Dâmboviţa, la aproape 40 de kilometri distanţă de Târgovişte. Pensiunea este aşezată la aproximativ 3 kilometri depărtare de alte case, pe un deal, un loc în care liniştea nu este încă întreruptă decât de ecoul tunetelor, cântecul broaştelor şi lamentările vreunui măgăruş supărat de pe alt deal. Se prescrie cu succes tuturor bucureştenilor stresaţi şi nu numai, observându-se rezultate deosebite în tratamentul nervilor întinşi la maxim, în oboseala de pică sau în fobia de termene limită. Produsul se recomandă și persoanelor iubitoare de natură şi cai, potenţând efectele benefice ale unui weekend în aer liber. Pentru cele mai bune efecte, se administrează timp de cel puţn trei zile.

Potcoava-5769

Ce trebuie să ştii înainte de utilizare

Înainte să te pregăteşti să utilizezi acest remediu, sună din timp pentru o rezervare. Pregăteşte-te apoi să descoperi un spaţiu creat cu mult bun gust, la standarde aşa cum nu te-ai aştepta într-un vârf izolat de deal. Interioarele sunt foarte frumos amenajate, cu materiale şi finisaje de calitate, mobilierul poartă o semnătură, iar şemineul şi grătarul din curte te vor încânta cu formele lor tradiţionale, organice.

Nu uita că te afli într-un loc care s-a născut dintr-o pasiune autentică pentru cai. Nu încerca să deformezi realitatea şi spune sincer dacă ştii sau nu să călăreşti. Dacă ai mai fost o dată sau de două ori într-o drumeţie, nu se cheamă că eşti călăreţ. Vezi mai multe detalii aici. La pensiune sunt oameni pregătiţi să te înveţe şi să te însoţească în drumeţii, trebuie doar să fii conştient că pentru o administrare corectă şi agreabilă a unei plimbări călare, experiența contează. Chiar dacă sunt blonzi, frumoşi şi nu foarte înalţi, aşa cum sunt caii din rasa Haflinger, e vorba de animale inteligente şi puternice care nu ţin cont de cartea ta de vizită şi nici de ierarhiile umane. Va trebui să înveţi să te porţi cu ei şi să asculţi sfaturile primite.

Potcoava-5776

 

Copii şi adolescenţi

Un weekend prelungit la Potcoava Mountain Hideaway este foarte indicat şi pacienţilor tineri, mai ales celor care au dezvoltat dependenţe de echipamente electronice sofisticate.

Potcoava-5803

Potcoava Mountain Hideaway împreună cu alte remedii

Pe perioada administrării poţi să te odihneşti, să opreşti alarma ceasului, să privești apusul, să mergi la saună sau la salina pensiunii, să citeşti ceva bun, să povesteşti cu prietenii sau cu Ionuţ Popescu, cel care a fost sufletul şi fondatorul acestui spaţiu. Nu s-au observat până acum reacţii adverse.

Potcoava-5761

Șuetă de seară
Șuetă de seară

Potcoava Mountain Hideaway împreună cu alimente şi alcool

Hrana contribuie şi ea la starea de bine a persoanelor care apreciază bucatele gustoase, tradiţionale. Nu este vorba de un sanatoriu, așa că un sirop natural de pin sau un vin bun, administrate cu măsură, pot accentua efectul de relaxare. Pâinea proaspătă de casă sau un desert cald, scos pe loc din cuptor, fac orice dietă să uite de mamă și de tată.

Potcoava-5291

Potcoava-5372

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Maşina poate să rămână în parcarea pensiunii, pe perioada în care stai acolo. Alege mai degrabă să te plimbi pe păşuni sau prin pădure, să iei o bicicletă sau să stai mai mult în preajma cailor. În preajma, nu în spatele lor.Potcoava-6007

Atenţionări şi precauţii

Nu utiliza acest remediu dacă suferi de suficienţă, îngâmfare sau grabă cronică.

Potcoava-5422

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu m-am relaxat, am scris, am câştigat chiar şi un premiu în urma scrierii articolului Călăria este o călătorie. De aceea îmi permit să dau cu subsemnata la cele declarate mai sus și, mai mult de atât, mă reîntorc la Potcoava în septembrie. Până atunci vei mai avea ocazia să vezi galerii cu fotografii de la plimbări, de la Haidook Fest, o sărbătoare care s-a desfăşurat exact când eram noi acolo şi un interviu cu Miron Bococi, unul dintre cei mai cunoscuţi dresori de cai, un român care trăiește acum în Spania. El este cel care a pregătit caii şi şi instructorii de la Potcoava.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul:

Am descoperit acest loc minunat din România în infoturul “RomaniaAutentică: călărie şi relaxare la Potcoava” organizat de Turism Market şi Potcoava, în parteneriat cu Romanian Art & Craft 

Text: Roxana Farca

Foto: Roxana Farca şi Alex Farca

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.