În liniștea biroului meu, am dat drumul la înregistrarea cu Simion. Camera s-a umplut imediat cu cântec de greieri și, ascultând conversația liberă ce seamănă mai degrabă a dialog despre experiențele noastre cu și pe cai, decât a interviu, m-am transportat înapoi spre vară, spre un loc cu aer curat, cai fericiți și câini alintați. Ascult cu bucurie cântecul greierilor și vocea unui om pe care am crezut că l-am înțeles și am descoperit curând că nu a fost așa. Ne-am despărțit prieteni pentru ca în mai puțin de o săptămână de la plecarea noastră de acolo totul să se dea peste cap, telefoanele noastre să nu mai aibă răspuns și o pagubă de care am fost acuzați ulterior să nu-și găsească o explicație clară, directă. Mi-am dat seama totuși că, dincolo de o evidentă neînțelgere și de cuvintele spuse sau nespuse, Simion și Ioana Crăciun (Caii Lupilor) sunt doi oameni cu suflet mare a căror prezență în lumea cailor nu poate fi ignorată. Dimpotrivă, cei doi au un cuvânt de spus pe piața tânără și foarte dificilă a turismului ecvestru și nu îți ia mult să îți dai seama că au pus totul în joc pentru asta, rămânând în același timp responsabili, atât față de animal, cât și față de călăreți.

caii-lupilor-9239Ioana face lecții de călărie cu copii. E calmă, frumoasă, are o siluetă de invidiat și nu arată a proaspătă mămică, la al doilea copil. Cât face ea orele, Simion stă cu bebe și îi citești pe față toată bucuria și tandrețea de tată fericit. Cu fetița în brațe parcă nici coastele rupte nu le mai simte. A căzut de curând – nu de pe cal, ci de pe tractorul cu care încearcă să facă treburile la care nu are pe cine altcineva să pună. Ca peste tot în România, gură cască găsești, dar mână de lucru ba. Casa lor e frumoasă și curtea îngrijită, cu flori despre care Simion pare să poată povesti la fel de mult ca și despre cai, fiind pasionat de grădinărit.

Ne mărturisește că Ioana e mai potrivită să lucreze cu copiii, el are mai puțină răbdare. Preferă anduranța și plimbările lungi, cu grupuri de străini care știu ce fac și se cunosc între ei. Nu e primul de la care aflu că e mult mai bine și mai ușor să lucrezi cu turiștii străini.

Cu străinii am ceva profit, cu românii nu câștig, abia dacă îmi plătesc motorina la mașini și la tractor. Românilor nu poți să le ceri mulți bani, ei nu sunt călăreți, vin și nu vin, nu-și permit, dar eu îi înțeleg, asta este.

Toți cei din afară știu călărie. Asta e condiția mea, trebuie să știi, să fi făcut drumeții. La mine clienții care vin trebuie să știe călărie și să mai fi călărit împreună undeva. Oamenii sunt diferiți și pot să aibă nevoi diferite. Dacă nu se potrivesc sfârșesc prin a fi nemulțumiți.  Eu vreau să plece de aici mulțumiți și să țină legătura cu mine peste ani.

Am aflat același lucru de la toți cei cu are am vorbit până acum, e ca un refren pe ajungi să-l auzi prea des la radio. Majoritatea românilor sunt niște zmei inconștienți, gata să se arunce pe cal și să plece la galop doar pentru că au mai călărit ei undeva, cândva, în copilărie. Poveștile lui Simion nu fac decât să confirme adevărul acesta, dar atitudinea lui față de astfel de cazuri este admirabilă.

Am așa niște părinți inconștienți! Vine câte unul pe la mine cu copii de trei ani și îmi cere să îi închiriez un cal, să pună copilul pe el și să meargă acolo pe deal.

Mă uit așa la el, da’ vrei să scapi de copil sau ce?

Da-s cuminți caii, nu?

Sunt cuminți caii, dar tu cunoști calul meu? Cunoști caii?

Păi eu am mai călărit.

Eu sunt de acord că ai mai călărit, dar cum să îți dau eu așa, un cal?

Păi plătesc.

Dar nu e vorba de bani, e vorba de copilul tău. Nu te gândești că poate calul ăla se sperie de ceva…

Se sperie caii?

Izbucnim cu toții în râs. Un om care se întreabă dacă se sperie caii nu înțelege nici măcar detaliile esențiale legate de acest animal sensibil, puternic și totodată imprevizibil. Îmi aduc aminte că nici eu nu știam, acum mult timp, când mă mai suiam ocazional pe câte un cal. Pe atunci nu te prevenea nimeni, ca să nu te piardă de client. Nu e de mirare că există și acum proprietari de cai care nu fac nicio diferență între un client ignorant și unul pregătit, ceea ce e îngrijorător.

Îi povestim despre experiența noastră frumoasă de la Potcoava, acolo unde fiecare începător are un însoțitor care ține de cal, dacă vrea la drumeție. O soluție bună care poate mulțumi pe toată lumea, dar pe care nu oricine și-o permite.

La început aveam și eu voluntari care veneau să mă ajute să plimb clienții. Dar m-am săturat de asta, răspunde Simion, cu toate necazurile și dificultățile adunate într-un singur oftat.

caii-lupilor-9196

Cum a început pasiunea ta pentru cai? îl întreb, dacă tot a pomenit de începuturi.

Cred că aveam 6-7 ani când am început să mă sui pe cal, îmi amintesc ceva vag. M-am născut în Beclean, acolo unde e și o herghelie de stat. Apropo, acolo l-am cunoscut pe Mugur, când a venit și a luat niște cai. Îmi amintesc doar că eram în vacanță și aveam nevoie de ceva pentru școală, în clasa întâi, și ca să fac bani m-am dus să lucrez la cai, să am grijă de mânji. Ne-a dat unchiul meu, mie și vărului meu, 80 de mânji. Ăștia sunt, când veniți seara cu ei trebuie să fie tot 80. Ne-a mai dat un armăsar ca să putem merge după cai, dacă fug. Îl țin minte, îl chema Decan. Și cum se călărește? am întrebat. Stați pe el. Da nu amândoi, pe rând. Nu putem lua doi cai? Nu, că se bat. Și uite așa am început să călărim, când eu, când văru-meu, exersând ce ne mai arăta unchiul. Mai știu ca mama mă întreba în grajd: câți cai sunt aici? 10. Și dacă scot 5 câți sunt? Nu știu, mai puțini.

Caii Lupilor cum s-a născut? De unde vine numele?

caii-lupilor-9187Am început cu cai din aceia de dat la lup, cum se zice. Oamenii îi legau în pădure și vânătorii îi foloseau ca momeală pentru lupi. Prima dată n-am avut niciun fel de nume. Am cunoscut-o pe Ioana în 2008 și ea m-a întrebat de ce nu dau un nume la centru. Eu eram bine, aveam clienți din străinătate, mă plimbam, vara lucram în Belgia, apoi veneam și lucram pe aici, construiam. Nu era nimic aici, doar un câmp, până și drumul l-am făcut eu. Tot veneau prieteni din Belgia, că potcoveam pe acolo, așa că aveam grupuri într-una și toți banii pe care îi câștigam îi băgam aici sau mai luam câte un cal. La început închiriam cai de la oameni, din sat, îi aduceam acasă, îi pregăteam, îi potcoveam, îi puneam împreună cu ceva timp înainte să vină clienții, ca să fie obișnuiți unul cu altul. Încet, încet mi-am luat caii mei, cai pe care nu-i voia nimeni. Iapa mea nu mergea la căruță, nu trăgea, mușca, zvârlea, full option. Mi-au trebuit și mie doi ani să o pun la punct, dar după aceea a fost cel mai bun cal. Mergea la călărie de nu-mi venea să cred. Acum nu o mai am, am vândut-o. Am avut prea mulți cai la un moment dat, anul trecut mi-a fost mai greu cu clienții, așa că a trebuit să mai dau din ei, vreo cinci. A trebuit să vând cai buni, bineînțeles, ca să pot să îi întrețin pe ceilalți.

Ce cai ai acum?

Lipițani, shagya, pus sânge arab, pur sânge englez… 15 – 16 cai, cu tot cu cei din pensiune. Pe cei aflați în pensiune nu-i prea poți călări, au tot felul de probleme. Sunt și proprietari din București care își țin caii aici. Mai vin o dată sau de două ori pe an, dar nu-i călăresc pentru că se tem de ei.caii-lupilor-9164

Calul naște pasiuni, dar nu e pentru oricine. Un cal e greu de întreținut și nu toată lumea înțelege că face parte din familie, odată ce îl ai. Că nu poți să-l abandonezi undeva într-o boxă închiriată, ba mai rău, să uiți să plătești chiria cu lunile. Simion ne spune că are și cazuri din astea, de proprietari care l-au lăsat cu grija calului, dar fără bani.

Simion nu ne ia direct la plimbare și mă bucur că face așa. Ne dă caii și ne urmărește călărind împreună, în manej. Ne mai dă un sfat, ne mai ceartă, ne mai încurajează. Eu mă descurc cel mai rău din noi trei, nu reușesc să rezonez deloc cu calul, nu mă simt confortabil pe el și nu mă adaptez prea ușor. Plecăm totuși pe un traseu scurt, Simion consideră că ne descurcăm suficient cât să ne ferim de vreo boacănă.

caii-lupilor-7501

caii-lupilor-7424
Foto: Simion Crăciun
caii-lupilor-7422
Foto: Simion Crăciun
caii-lupilor-7451
Foto: Simion Crăciun

Mergem prin pădure și pe dealuri, în timp ce soarele se pregătește de apus. Iapa mea e foarte deranjată de muște, scutură mereu din cap. Iar când pornește la galop are un pas lung și zbârnâie de pofta de a alerga mai tare. Trebuie să fiu de două ori mai concentrată pentru a o controla și a-mi ține echilibrul. Petra, aflată mai în față, e și ea puțin stresată. I-a spus Simion că iapa ei tânără, de doar cinci ani, e foarte rapidă și se cam teme. Pe drumul de întoarcere mă predau și îi rog să continuăm la pas, să pot și eu să mă bucur de apusul cald și de peisaj. Sunt ghizi care au un al nu știu câtelea simț prin care reușesc să potrivească personalitatea calului cu cea a călărețului. Am călărit mai mulți cai și n-am fost niciodată așa de îngrijorată. Pe cal nu trebuie să te gândești prea mult, mi-a spus Simion. Iar eu cred că tocmai asta am făcut, am gândit prea mult.

caii-lupilor-9287

caii-lupilor-9331

caii-lupilor-9357

caii-lupilor-9377

caii-lupilor-9390

Dincolo de temeri și prea multe gânduri, reușesc să admir peisajul molcom, încălzit de soarele care apune. Pe lângă Caii Lupilor se pot face plimbări mai scurte sau mai lungi, pe un teren care nu ridică probleme și obstacole. În plus, pentru călăreții experimentați, se fac ture călare timp de mai multe zile. Până în Călimani sunt aproximativ 160 de kilometri, de parcurs în 6 zile. Simion e de părere că distanța optimă de parcurs într-o zi, pentru a rămâne o plăcere, este de 25-30 de kilometri.

Deocamdată știu că nu aș fi suficient de pregătită pentru așa ceva, dar e ceva spre care tind și sper să se întâmple la un moment dat. Până atunci ne luăm la revedere de la Caii Lupilor și ne pregătim de o nouă aventură pe cai: o tură puțin mai lungă, din nou cu Cătălin Ursache, în Munții Călimani.

Va urma.


Text: Roxana Farca

Foto: Alexandru și Roxana Farca

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.