Trop, trop, trop trop, trop trop. Micii şi simpaticii huţuli, cai rezistenţi şi obişnuiţi cu condiţiile de munte, au pornit la trap. Mă saltă scurt, des şi cu economie, de parcă ar vrea să nu consume prea multă energie. Nici dacă aş vrea, nu aş putea face trapul săltat învăţat la şcoală, aşa că las corpul meu să intre în ritm şi ochii să se bucure de dealurile stropite cu flori în toate culorile.
Dacă aş fi cal, aş zvârli fără ezitare călăreţul din spate şi m-aş duce să mă tăvălesc în iarba aceea înmiresmată. Îmi retrag repede gândul, să nu îi vină vreo idee veteranei mele. Cătălin se uită în urmă la mine și mă întreabă dacă sunt stresată. Probabil și o mătură arată mai relaxată în șa. Mi-a spus că Fulga e calul care a lansat turismul ecvestru în zonă, are deja 26 de ani şi sunt sigură că, la cât de bine se ţine şi merge, nu a uitat să citească gândurile oamenilor, mai ales ale celor rigizi. Confirm că sunt în regulă și că o să mă relaxez în curând. E ok, Fulga, mergem frumos împreună şi ne distrăm când facem o pauză, bine?
Puţin mai în faţă e vaca nebună, îmi strigă Cătălin întorcându-se din nou către mine, de pe calul lui. Să ţineţi bine caii, mai adaugă el, inspectând atent mersul grupului. Nu suntem decât patru oameni: eu cu Petra, Cătălin şi ajutorul lui, Viorel. Ştim cu toţii cine e vaca, am mai întâlnit-o şi ieri, la o plimbare mai scurtă pe uliţe, când ne-am acomodat cu caii şi ne-am prăjit bine de tot mâinile la soare. Azi suntem mult mai bine pregătite, n-am uitat să ne dăm cu cremă solară şi avem bluze cu mânecă lungă, chiar dacă e înnorat şi s-au anunţat posibile vijelii. Vaca nebună e absentă, probabil s-a ascuns pe undeva, plănuind să sperie pe neaşteptate trecătorii. O fi adormit în timp ce aştepta.
La deal Fulga mea trage tare, vrând parcă să-l depăşească pe Blondu, pe numele său adevărat Humor, un semigreu masiv cu plete aurii pe care călăreşte Cătălin. Nu a mai ieşit la plimbare de ceva vreme şi a pus kilograme şi lene pe el. O ţin din scurt pe a mea, nu vreau să schimb ierarhiile şi ordinea în care am plecat, am înţeles că nu e bine. Mami, știi cum merge calul tău? Mă întreabă Petra, chicotind în spate. Cum? Parcă ar fi pe tocuri! Parcă e Effie Trinket, din Jocurile Foamei, mă lămurește ea, făcându-mă și pe mine să râd.
Am pornit din Neagra Şarului, în apropiere de Vatra Dornei şi Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Călimani la lansarea căruia am fost cu puțin timp în urmă și despre care am mai povestit pe blog (vezi 7 curiozități din Țara Dornelor). Atunci l-am cunoscut pe Cătălin, membru fondator în Asociaţia de Ecoturism Țara Dornelor, mare iubitor de cai şi… piei roşii. Viața lui e o aventură în sine, o poveste ce implică și meleagurile amerindienilor, dar asta e o poveste mai lungă. Ne-am mai revăzut şi la cursul de turism ecvestru ţinut lângă Cluj, de Mugur. Atunci am pus ţara Dornelor la cale şi am plănuit să urcăm împreună, pe cai, până la 12 Apostoli. Dar nici de data aceasta vremea nu e de partea noastră. Nu e sigur că va ploua, dar e cert că a plouat mult înainte să ajungem noi şi că traseul e prea noroios pentru a ne chinui atât pe noi, cât şi pe cai. Cătălin a propus o rută alternativă, pe dealurile din jur, spre cabana lui şi înapoi. Şi nu regret deloc.
Cât trecem prin sate admir păşunile, casele frumoase, destul de multe bine îngrijite, oamenii ieşiţi la fân, un grup de căprioare şi caii tineri care aleargă după alte garduri. Sunt atentă, să nu molipsească şi grupul nostru cu o energie pe care nu sunt sigură că aș reuși să o țin în frâu. Când eşti pe cal trebuie să fii precaut, să te gândeşti dinainte ce ar putea speria calul. Dacă faci asta şi dacă îi vorbeşti calm, liniştindu-l, ai şanse mai mari să te fereşti de un accident şi, în primul rând, să nu fii tu luat prin surprindere, îmi spune Cătălin, în timp ce intrăm în pădure.
E destul de înăbuşitor afară, dar câte o rafală de vânt ne mai răcoreşte, ridicând praful de pe drum. Am lăsat casele în urmă, se mai văd doar fânarele şi mulţimile de flori pe care tot regret că nu le pot fotografia. Mi-am propus să nu-mi iau aparatul de gât de data aceasta, să mă concentrez la cal şi să mă bucur de drum, fără alte ocupaţii. Dar nu îmi este atât de uşor pe cât speram, mintea mea contorizează, împotriva voinţei, fotografiile pe care nu le pot face. Cred că am umplut cel puţin un sfert de card cu imagini pe care nu le voi putea descărca niciodată.
Ultima parte, înainte de cabana la care vom face o pauză mai mare, e foarte abruptă. Ne dăm jos de pe cai, cu gândul de a urca la pas. Un bătrân gesticulează ceva în vale, dar nu înţeleg ce spune. Cătălin pricepe graiul şi ne spune hotărât: înapoi pe cai, taurul acela împunge. Eşti sigur? Îl întreb. Mi-e frică. Dacă se dă la calul meu şi ne speriem împreună? Urcă acum, taurul nu împunge caii, doar oamenii. Nu-mi trebuie să ştiu mai mult. Urc în şa şi abia când mă văd sus îmi dau seama că e prima dată când fac asta fără ajutor. Nu credeam că pot şi n-am idee cum am ajuns cu atâta uşurinţă acolo. Mă ţin bine de coamă, Fulga se opinteşte la deal şi urcăm fără probleme, sub privirile atente ale taurului. Petra râde şi savurează acest episod ca pe o scenă din filmele ei preferate, se bucură de parcă am avea o aventură adevărată.
La cabană caii sunt lăsaţi liberi la păscut, fără şa, gata de o tăvăleală pe cinste. Când se satură de păscut vin și cerşesc la masa noastră, ca niște căței care nu sunt conștienți de cât de mari sunt. Noi mâncăm din desagi şi povestim despre haiduci adevăraţi şi arme îngropate, în timp ce ploaia o ia în mod evident în altă direcţie, lăsându-ne să ne bucurăm de o zi frumoasă din toate punctele de vedere.
Drumul de întoarcere e mai scurt şi însorit. De sus de pe dealuri se văd satele din vale, mă simt de parcă aş pluti deasupra lor, la o distanţă ce nu pot să cred că o vom parcurge în mai puţin de două ore. Silueta călăreţului din faţă se luminează cald înainte de a se pierde în umbra pădurii. Încă o poză pe care nu am făcut-o. Pasul cailor e lent, atent la coborâre (greu pe tocuri, la vale), iar părţile neglijate ale corpului meu încep să-şi facă auzită vocea: alo, până acum nu te-am deranjat cu nimic, nu ne provoca, îmi strigă doi mușchi de pe spate. Timpul se comprimă şi nu trece mult până când apar din nou casele, uliţele, câinii care ne latră, oamenii care schimbă câte o vorbă cu Cătălin. Cuvintele plutesc în aer ca niște baloane al căror gust îmi aduce aminte de copilărie. Când am plecat de la Piatra Neamț la București, nici nu mă gândeam că accentul meu va fi o etichetă greu de purtat și că voi ajunge să mă rușinez cu el. Acum l-am cam pierdut și reapare în momente de entuziasm, în discursuri dominate de pasiune. Când ceea ce spun mă emoționează, vorbele mele se rotunjesc și se rostogolesc către urechile celor care, la final, se mai întâmplă să mă întrebe cu sfială: tu de unde ești, de fapt? Nu mă mai rușinez. Nici măcar oleacă.
Plimbarea nu a durat foarte mult, cu totul nu cred că am depăşit şase ore. Dar a fost frumos, iar eu şi Petra ne despărţim cu greu de Fulga şi Stela. Promitem că ne întoarcem, pentru cel puţin două zile călare în Călimani, alături de Cătălin Ursache – Turism Ecvestru (Călare prin Călimani). Urmează oricum să urcăm la 12 apostoli pe jos, în tura foto cu Mihai Moiceanu, dar asta e altă zi şi altă poveste.
Până atunci mă duc să mă rostogolesc în iarba înaltă plină de flori, măcar cu gândul. I-haaa!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
