Am oprit în Kecskemét de două ori până acum, de fiecare dată pentru o singură noapte. A fost suficient cât să ne dăm seama că acesta este un oraș surpriză, un oraș care merită mai multă atenție și care te poate ține ocupat, atât în centrul său, cât și pe la băile termale de prin împrejurimi și despre care ți-am mai scris în articolul BĂI TERMALE ÎN UNGARIA: KECSKEMÉT, SAU TREI DINTR-O LOVITURĂ. Orașul are clădiri superb decorate, Art Nouveau sau Secession, muzee și o primărie care adună oameni în fața ei, atunci când cântă din clopoței. Noi n-am fost în muzee (să zicem că n-am avut timp, dar motivul adevărat e aici, altfel am fi încercat măcar muzeul fotografiei), așa că nu ne grăbim să ne dăm cu părerea despre ele. Ne-am plimbat pe străzi, am mâncat o înghețată și am încheiat ziua la restaurant. Nu a fost rău deloc.
De data aceasta vorbesc mai puțin și las imaginile și detaliile din galeria de la începutul acestui articol să fie o invitație. Iar dacă te hotărăști să acorzi măcar două sau trei zile pentru Kecskemét, îți mai spunem că prețurile la cazare sunt foarte bune, avem chiar o propunere de apartament în care noi ne-am simțit tare bine, la câțiva pași de centru:
Old Town Apartaman
O căsuță numai pentru tine, cu o verandă verde ce dă spre o curte interioară comună pentru mai multe case, cu garaj și tot ce ai nevoie pentru a te simți bine. Am găsit pe masă un coș cu fructe, ceai și doze de cafea (contra cost), pentru aparatul de cafea. Ne-am îndrăgostit de soba veche și ne-a părut rău că era vară și cald. Locul e cel mai potrivit pentru un cuplu sau o familie cu un copil. Câteva fotografii din interior mai jos (și nu uita să te uiți și la cele din galeria de mai sus, din oraș) .
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!