De un lucru sunt sigură. Dacă cu o zi înainte am ales să nu-mi pun aparatul foto de gât și să călăresc în același timp, astăzi nu voi rata ocazia să îmi umplu cu adevărat cardul cu imagini frumoase . Vreau să surpind tesăturile dense cu flori de câmp, vreau să văd cei 12 apostoli la apus. De data aceasta nu mai ratez ocazia. Îmi pregătesc totul cu atenție, pun în rucsacul foto tot ce ar fi necesar pentru o zi de umblat și fotografiat: filtre, un obiectiv de schimb, periuțe de curățat praful, geacă de ploaie, baterii, baterie externă, apă, mâncare. Mă gândesc tot timpul că nu trebuie să mă încarc prea mult, știu că se urcă susținut și că nu-mi va fi ușor cu greutate în spate. Suită în vârful patului, Petra are toane – e obosită, nu mai are chef să meargă, s-a insolat puțin pe umeri și nu are de gând să suporte niciun rucsăcel, nu e în stare să urce, vrea să rămână la pensiune. Hai la micul dejun, să prinzi puteri, o încurajez eu lăsând rucsacul plin pe pat și aparatul foto pe măsuță. Îl voi lua de gât, ca să fiu sigură că nu ratez nicio șansă de a fotografia tot ce prind.
Micul dejun nu-i schimbă starea de spirit și tot nu are chef de nimic, tensiunea dintre noi crește, până la urmă reușesc să mă enervez și să o iau pe sus, că vrea, că nu vrea. Restul grupului se adună deja la mașini, așa că îmi înșfac bagajele și mă grăbesc să cobor.
Traseul plănuit e destul de dens pentru o zi. Trebuie să ajungem mai întâi la cariera de sulf, apoi la Iezer (lac), urmând ca abia seara după 4 să urcăm spre 12 Apostoli, pentru a prinde apusul acolo. Vremea nu e rea, dar e zăpușeală și lumina nu ajută prea mult. Depărtările se pierd într-o ceață care uniformizează formele și contrastele. Până la cariera de sulf mergem destul de mult, în jur de o oră, pe drum asfaltat și forestier. Aici am mai fost și nu mă tentează foarte tare să scot aparatul. Ar fi bine să-l am totuși la îndemână, poate văd altceva acum. Mă duc la portbagaj, scot rucsacul și ochii mei de melc se lungesc peste măsură, picând fleșcăiți înapoi atunci când îmi aduc aminte unde a rămas aparatul foto: pe măsuță, în cameră. Am început bine ziua, în tură foto fără aparat. Ce de poze o să fac cu telefonul, îmi spun, încercând să fac haz de necaz și să iau totul ca pe o provocare: să vedem de ce sunt în stare, date fiind condițiile. Folosesc cu spor telefonul, apoi aparatul pe care i-l dădusem Petrei să se joace. Ce rezultă, vezi mai jos:
Poze cu mobilul:
Și ce am putut păstra din ce am încercat cu aparatul Petrei:
Sorin Tănase, un suflet mare, se ocupă și îmi recuperează aparatul de la pensiune, rugând un prieten să-l aducă în Gura Haitii și mergând personal să-l ia. Devin din nou fericită posesoare de tehnologie avansată la începutul urcării către cei 12 Apostoli. Cred că totul s-a rezolvat, dar mă păcălesc singură. Îmi dau seama că urcarea e mai grea decât pot eu duce în ritmul impus de grup, tot rămân în urmă și îmi ia mai mult timp să-mi recapăt suflul, decât să fac poze. Covoarele de flori rămân dezamăgite și nefotografiate. Singura mea bucurie e că Petra merge cu entuziasm, în plutonul fruntaș, compensând parcă pentru fițele matinale. Cerul s-a acoperit cu nori, iar tunete puternice fac aerul să vibreze în jur. La un moment dat ploaia devine inevitabilă, ba mai mult, aduce cu ea și puțină gheață. Ne ascundem sub niște copaci și așteptăm să treacă. Aparatul e refugiat deja în rucsac, speriat de ploaie, când apare curcubeul. Tot mobilul pare să preia sarcina instantaneului rapid, până nu dispare minunea dublă de pe cer.
Ultima parte a traseului e mai ușor de digerat, cu porțiuni alternative de urcare și mers drept, ceea ce mă ajută să merg constant și să nu ma fac atâtea pauze. Ajungem în cele din urmă sus, pe platou. Iată și apostolii, cu un mare nor pe fundal. Vântul bate și aerul e mult mai rece, greu de suportat după toată căldura și umezeala zilei. Ne învârtim pe lângă formațiunile de stâncă și nimeni nu pare dispus să facă prea multe poze, lumina nu ne inspiră de niciun fel. În mod evident, nu va fi niciun apus pentru care să merite să dârdâim printre stânci, așa că o pornim grăbiți la vale hotărâți să nu facem chiar tot drumul pe întuneric. În timp ce plecăm, ceața și norii acoperă peisajul și stâncile. Hai, valea de aici, par să ne spună.
Aș putea spune că am văzut 12 Apostoli, atât cât au vrut ei să se arate. Am senzația că mă învârt în cerc, dar la final de iulie e posibil să le mai dăm o șansă, poate chiar călare. Pe curând, așadar.
Tura foto în Călimani a fost organizată de Mihai Moiceanu. Vezi mai multe detalii sau alte ture interesante, în România sau prin alte colțuri de lume, pe website-ul PhotoTour.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
