Această recomandare face parte din colecția 7 de-acasă, un material LumeaMare care adună idei de călătorii responsabile prin România. Mai multe informații și un cuprins găsești pe:
7 de-acasă – ediția 1
6. O cazare: Pensiunea Dacica
Dacă am prezentat în acest număr destinația Țara Hațegului, m-am gândit că ar fi bine ca pensiunea pe care ți-o prezint să fie tot din zonă.
Pensiunea Dacica e locul în care ne-am cazat în urma recomandărilor primite de la prieteni și nu numai. Am ales-o pentru că am citit că este o extensie a Fundației Dacica, o echipă de oameni pasionați de studiul și promovarea patrimoniul dacic. Iar când am aflat că e izolată, în natură, nu am mai stat nicio clipă pe gânduri.
În funcție de sezon și de starea vremii, drumul până la Pensiunea Dacica poate fi o provocare, atât pentru turiști, cât și pentru proprietarii care s-au văzut uneori în situația de a nu mai avea acces la civilizație pentru scurt timp. Chiar dacă trebuie să încetinești și să parcurgi cu grijă ultimii șapte kilometri până acolo, mie asta nu mi se pare nicidecum un dezavantaj, ci un filtru binevenit și o șansă de a mă bucura de liniște și de compania unor oameni care prețuiesc apropierea de natură și lipsa televizoarelor în camere.
După ce parcurgi drumul prost și treci pe sub bolțile verzi ale copacilor, ajungi și nu ești dezamăgit. Pensiunea e departe de ultimele case din satul Alun, Comuna Boșorod, conexiune nu este decât pe Orange (deocamdată), e foarte mult spațiu verde în jur și te afli chiar lângă drumul de acces către Cetatea Piatra Roșie. În curte mișună tot felul de animăluțe, iar proprietarii au grijă de ele, le iubesc și le îngrijesc, fie că sunt dintotdeauna acolo, fie că sunt salvate dintr-o situație disperată.
Prețurile în sezon pot ajunge până la 180 de lei de cameră fără mic dejun. Camera în care am stat noi a fost micuță, destul de confortabilă, nu ne-a impresionat prea tare, dar ne-am simțit bine, mai ales datorită împrejurimilor și companiei. Am povestit cu gazdele, ne-am bucurat de ospitalitatea lor, de bucatele delicioase gătite și de serile cu apusuri roșii peste stânci. Meniurile generoase sunt stabilite în prealabil cu tine și la masă nu lipsesc niciodată apa de izvor, siropurile de casă plus țuica sau palinca din producție proprie, din partea casei. Micul dejun costă 20 de lei / persoană (tip bufet suedez), prânzul (2 feluri și desert) 35 de lei / persoană, iar cina (1 fel și un desert) 25 de lei / persoană.
Informațiile și prețurile erau valabile la momentul scrierii acestei recomandări. Pentru a fi sigur, dar și pentru a afla mai multe detalii sau a vedea mai multe fotografii, verifică aici: pensiunea.dacica.ro. Opiniile altori vizitatori pot fi văzute și aici. Mai multe idei despre drumețiile și atracțiile din zonă găsești atât la ei pe site, cât și în primul articol din această serie de recomandări, despre Țara Hațegului.
Dacă ajungi pe acolo, nu uita să îi saluți pe Norman și pe Aurora din partea noastră și să le spui că ne dorim să revenim cândva.



Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!