Toate drumurile duc la Viena. Expoziții în 2018.

Viena în 2018: peisajul cultural al orașului

Am ajuns la Viena la începutul lunii mai și am observat imediat că orașul strălucește din toate punctele de vedere. Operațiunea de albire a clădirilor pare să transforme capitala sobră și elegantă, cea pe care am cunoscut-o acum douăzeci de ani, într-un fel de Roma austriacă. Am făcut asocierea asta în timp ce mă odihneam într-una dintre cafenelele istorice și am auzit o călătoare din Canada exclamând: „și eu care credeam că Italia este cea mai frumoasă țară!”. Viena strălucește din ce în ce mai tare, dar nu numai datorită arhitecturii imperiale pe care o afișează cu mândrie, ca pe un șir de haine cu volane gata apretate, puse la soare în calea vizitatorilor.  În 2018 Viena celebrează modernismul, mișcarea care acum o sută de ani se opunea cu îndârjire și curaj volanelor istoricismului, într-un efervescent  fin de siècle. Dar creativitatea nu ține doar de trecut, nu atunci când găsești galerii la tot pasul și felurite inițiative care aduc arta în locații mai puțin valorificate înainte. Vorbesc despre pensiuni care devin spații neconvenționale pentru manifestări artistice, boutique hoteluri care combină istoria cu arta contemporană, cafenelele celui de-al treilea val, magazine ingenioase, proiecte sociale creative, ateliere în care poți observa meșteșugarii sau artiștii la lucru și multe altele.

Și în tot acest context sau poate că sursă a acestui context sunt muzeele și expozițiile Vienei. Acum, poate mai mult ca oricând, cine vizitează orașul se poate considera foarte norocos. Timp de unsprezece zile am bătut șaisprezece muzee și am parcurs cel puțin douăzeci și cinci de expoziții. Iar aniversarea modernismului mi-a dat șansa să revăd opere pe care le-am admirat și în ani anteriori, de data aceasta în alt aranjament sau din altă perspectivă. Am ales din toate locurile prin care am cutreierat câteva muzee pe care ar merita să le vezi, mai ales dacă se întâmplă să călătorești acum la Viena, în iunie sau cât mai curând în 2018.

Muzee în Viena și expozițiile lor curente (iunie 2018)

Albertina

Albertina Keith Haring

Aflat chiar în centru, lângă Operă, Albertina are galerii permanente foarte bune, cea mai amplă colecție de schițe și desene, camere imperiale și expoziții temporare cu teme excelente. Până pe 24 iunie 2018 mai poate fi văzută colecția Keith Haring, „The Alphabet”. Dedicată artistului american care ar fi împlinit șaizeci de ani în 2018, aceasta abordează teme care țin de justiție socială, consumerism și sex. Un întreg alfabet simbolic al unui creator militant care merită cunoscut și descifrat pentru că, dacă unele ilustrații sunt foarte simple, alte compoziții ascund, sub o aparență decorativă, multe forme și semnificații. O plimbare printre operele lui Keith Haring îți dă satisfacția rezolvării unui puzzle.

„Bebelușii reprezintă potențialul viitorului, înțelegerea perfecțiunii, cât de buni ar trebui să fim. Nu poate fi nimic negativ la un bebeluș, niciodată. A devenit sigla sau semnătura mea este pentru că bebelușul este dovada pozitivă a existenței umane.” Keith Haring

Keith Haring


Belvedere

Lower Belvedere

Toată lumea îl știe pe Klimt, vrând sau nevrând, operele și temele lui grafice fiind imprimate pe obiecte suvenir ce se pot achiziționa chiar și în librăriile din București. Faima are păcatele ei. „Sărutul” a devenit templu de selfie pentru călătorii capabili să întoarcă spatele operei, pentru a se expune tot pe sine, în nenumărate poziții, însoțite apoi de hashtag. Dacă nu vrei să vezi asta, îți recomand mai degrabă să nu ratezi expoziția de la Lower Belvedere, palatul de jos care e mai puțin vizitat și cu nimic mai… prejos. Expoziția „Beyond Klimt” poate fi văzută până pe 26 august 2018 și te ajută să înțelegi ce s-a întâmplat cu arta pornind de la Klimt, pe scena culturală a țărilor care aparțineau încă de Imperiu.

Klimt Sarutul
Klimt – Sărutul și selfie-ul

Foarte ingenioasă mi s-a părut și mica expoziție intitulată „Verso”, disponibilă până pe 17 iunie 2018, în care ai ocazia să vezi spatele unor tablouri celebre. Cum sunt etichetele, cum arată arta pe verso? Iată o curiozitate la care s-a hotărât că se poate răspunde printr-o nouă formă de expunere.

Verso - expoziție Belvedere

În altă ordine de idei, dacă nu ai parcurs niciodată expoziția permanentă de la Upper Belvedere, palatul impresionant de sus, merită să ignori armata care vine să se auto-pozeze și să o vizitezi.


Ernst Fuchs

Pentru că în 2018 e comemorat și Otto Wagner, un pionier important în arhitectura sau sistemul de transport atât de bine pus la punct al Vienei, o idee e să descoperi și vilele mai puțin cunoscute ale acestuia, aflate chiar la marginea pădurii vieneze. Una dintre ele, abandonată pentru mult timp, a fost cumpărată și salvată de artistul Ernst Fuchs, fondatorul Şcolii Vieneze de Realism Fantastic. Vila găzduiește la rândul ei o expoziție dedicată finalului de secol, dar nu pentru asta te trimit, ci pentru casa în sine, o creație spectaculoasă transformată într-un spațiu magic, cu detalii ce amintesc de Dali sau Gaudi, fără să copieze neapărat stilul acestora. E un exponat în sine, aflată la șosea, dar cu natura în spate, drept inspirație și refugiu.

Ernst Fuch - Otto Wagner Villa

Când ești acolo aruncă un ochi și alături, la cea de-a doua vilă semnată de același arhitect. Este proprietate privată și nu poate fi vizitată, dar exemplifică minunat abordarea secesionistă.

Otto Wagner Villa


Kunstforum Wien

Când uiți să faci poze la muzeu…

Aflat în Piața Freyung, chiar vizavi de superbul pasaj Ferstel, Kunstforum Wien găzduiește până pe 24 iunie 2018 o expoziție dedicată fotografului Man Ray. Cele peste o sută cincizeci de exponate scot în evidență personalitatea complexă a artistului, demonstrând că, dincolo de fotografie, el a fost foarte prolific și în alte domenii, cum ar fi pictura, designul, filmul și moda.

„Fotografiez doar ceea ce nu vreau să pictez, obiecte care au deja o existență.” Man Ray


Kunsthistorisches

Kunsthistorisches Museum nu mai are nevoie de prezentare. Inedit anul acesta, până pe 2 septembrie 2018, este „Stairway to Klimt”: scara și platforma montate în așa fel încât vizitatorii pot admira picturile timpurii executate de Klimt pentru muzeu, în holul somptuos al acestuia. E o ocazie unică să le studiezi și să le admiri de aproape, ochi în ochi.

Kunsthistorisches


Leopold

Leopold Museum

Leopold Museum mi l-a dăruit acum mulți ani pe Egon Schiele, o descoperire pe care am făcut-o chiar acolo, în sălile sale atunci recent deschise. Până pe 4 noiembrie 2018, lucrările pictorului sunt aranjate altfel, pe teme principale, în ceea ce poartă titlul „The Jubilee Show”.

Egon Schiele
Egon Schiele

Leopold îmi face de fiecare dată un cadou, iar anul acesta l-am descoperit pe Richard Gerstl (1883-1908), dar și pe precursor important al modernismului, Anton Romako (1832-1889). Cel din urmă este prezentat într-o amplă retrospectivă ce poate fi văzută până pe 18 iunie: „The Beginning of Modernism”.

Richard Gerstl
Richard Gerstl

„E foarte important să îți cultivi un talent pentru că acesta este ceea ce rămâne al tău; toate celelalte momente de succes nu au nicio importanță.” Anton Romako


MAK

MAK - Muzeul de Arte Aplicate al Austriei

Mai puțină lume vizitează Muzeul de Arte Aplicate al Austriei, aflat lângă Stadtpark și foarte aproape de celebra Österreichische Postsparkasse proiectată de Otto Wagner. Interiorul palatului care îl găzduiește este impresionant, iar colecțiile permanente sau experimentele moderne din MAK Design Laboratory te pot ține câteva ore bune acolo. Și aici se combină în mod ingenios tradiționalul cu modernul, o dovadă fiind „KLIMT’S MAGIC GARDEN” un experiment de realitate virtuală inspirat de arta lui Klimt, disponibil vizitatorilor până pe 23 septembrie 2018. În plus, expoziții precum „Vienna 1900” sau „300 Years Wiener Porzellanmanufaktur” te fac să îți dorești ca viața și casa ta să fie înfrumusețată cu obiecte pe care să le poți privi cu cel puțin tot atâta plăcere.


MUMOK

mumok Viena

Arta modernă contemporană nu e digerată ușor de oricine. Pentru o degustare destul de interesantă a acesteia, recomand „Art into life!”, o expoziție valabilă până până pe 24 noiembrie 2018 la MUMOK, cubul negru de lângă Leopold. Aici am aflat cum se poate face artă din orice, inclusiv din ambalajele mânjite cu grăsime de la mâncare. Și tot aici l-am descoperit pe Daniel Spoerri, artist elvețian născut în România (1930, Galați), cunoscut mai ales pentru operele sale de artă numite Tableau Pièges. Avea obiceiul să cheme prieteni la masă și la final, după un festin, fixa obiectele și resturile așa cum au fost lăsate de aceștia și  întorcea masa pe verticală, transformând-o într-un tablou. Am privit un exemplu și trebuie să spun că nu mi-a displăcut această încremenire în timp a unui deranj autentic, neregizat, amintirea unei petreceri la care s-a mâncat, râs, băut și fumat. Data viitoare pot să las vasele nespălate și să le vând la preț de artă? Probabil că nu, trebuie să mă gândesc la altceva.

Daniel Spoerri, Tableau Pièges
Daniel Spoerri, Tableau Pièges

Hoinărind printre expozițiile și exponatele de la muzeul de artă contemporană, MUMOK, m-am întrebat pe alocuri de ce un geam sprijinit de perete e o creație și fereastra mea de acasă nu e, iar prin căutarea răspunsului am făcut indirect parte din actul creator. Sau am încercat, lăsându-mi libertatea de a renunța la prejudecăți și de a fi surprinsă.


Wien Museum

Acum o sută de ani s-au stins câteva personalități importante pentru Viena: Gustav Klimt, Egon Schiele, Koloman Moser, Otto Wagner. Pe urmele celui din urmă am cutreierat mai multe colțuri și străzi de oraș, iar toată povestea lui Otto Wagner, atât cea transformată în realitate, cât și cea rămasă în fază de desene și schițe, am găsit-o generos ilustrată la Muzeul Vienei. Retrospectiva acestui mare arhitect poate fi admirată până pe 7 octombrie 2018. Despre Otto Wagner și arhitectura Jugendstil (Art Nouveau) din Viena am de gând să-ți povestesc în detaliu, așa că voi reveni atunci cu mai multe detalii.

Nu mi-au ajuns zilele pentru a descoperi tot ceea ce ar fi meritat văzut în Viena. Și dacă lumina orașului m-a orbit mai tare ca altădată, asta nu înseamnă că m-a copleșit sau mi-a dat senzația că e mai greu abordabil. Manifestările culturale m-au prins în brațele lor și m-au ajutat să-i intru în suflet, să scap repede de senzația că aș fi o intrusă sau o amatoare. Nu sunt critic de artă, sunt doar o călătoare iubitoare de frumos, un simplu om care s-a bucurat de muzee, expoziții, o ceașcă de cafea, un pahar de Gemischter Sats și seri muzicale animate în curtea interioară care nu refuză niciodată pe nimeni, de la MQ (MuseumsQuartier). Iar dacă expozițiile acestea se vor schimba, altele la fel de interesante le vor lua locul, în orașul care parcă vrea să atragă spre el toate drumurile care altădată duceau la Roma.


Dacă plăluiești să mergi la Viena, consultă și:

Cazare în Viena – idei pentru toate buzunarele și nevoile

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.